Gata și examenul de titularizare…
Astăzi s-a încheiat examenul de titularizare pentru cei care vor o notă convenabilă (eventual peste 7) că doar posturi viabile pentru a fi ocupate sunt foarte puține sau chiar deloc pe unele discipline. S-ar zice că nota ar fi valabilă 2-3 ani și poate dă Domnul să pice un post din Cer. Cele mai multe ore sunt la suplinire ca de obicei în ultimii șapte ani datorită micșorării numărului de ore alocate culturii generale. Motivația principală a Ministerului Educației Naționale o cunoaștem cu toții: copii nu mai trebuie să mai asimileze multe cunoștințe generale ci să-și formeze deprinderi cu aplicabilitate practică. Așa s-a ajuns ca disciplinele istorie, geografie, biologie etc. să fie predate într-o singură oră pe săptămână. Așa s-ar explica zic eu și rezultatele slabe la examenele finale ale absolvenților. De ce să mai avem noi absolvenți cu cunoștințe generale peste media europeană că deranjăm jupânii, nu? Însă facultățile fără perspectivă profesională continuă să existe că au deschidere mediatică să mintă frumos pe viitori șomeri. De ani de zile universitățile școlarizează șomeri și ministerul nostru îl interesează: cum să modifice planul cadru, programa școlară, legea învățământului, etc. Oare este democratică cenzura și manipularea mediatică? Din câte știu aceste două incoveniente aparțin regimurilor totalitare sau oligarhice. Cât despre modalitatea titularizării personalului didactic nu-mi permit să-mi dau cu părerea că doar “lege e lege și nimeni nu-i mai presus de lege”. Am curajul să spun totuși doar că pe noi profesorii nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem de acord sau nu cu noile modificări ale legii. Era onorabil din partea guvernului să se facă un referendum pe tema aceasta având în vedere că noi lucrăm în sistem și nu miniștrii sau acoliții lor care n-au predat poate o oră în învățământul preuniversitar. Continuați în ritmul ăsta și în câțiva ani educația va fi la pământ…
Felicitări celor ce au vrut să facă ceva și n-au putut!