Retrospectivă: Petru Șchiopul versus Traian Băsescu

   Petru Șchiopul (1574-1579/1582-1591) a ocupat tronul în condiții foarte grele. Adus de armatele străine, trebuind să îngăduie jefuirea țării – până la Roman au ars și au prădat detașamentele sau, cum se spunea atunci, ciambulurile tătărăști – [1], el și-a începând domnia și într-un an de foamete. Lipsa era așa de mare, încât Ștefan Bathory, ales rege al Poloniei, trecând atunci prin Moldova, Petru Șchiopul abia i-a putut trimite în dar o pâine de secară. Totuși boierii erau foarte mulțumiți de acest succesor docil care nu ieșea din cuvânt cu toate că poporul îl regreta pe Ioan Vodă cel Viteaz (1570-1572). Cu ungurii și cu polonii a păstrat raporturi de bună vecinătate, pașnice. Față de turci, a fost întotdeauna ascultător, trimițându-le regulat haraciul și procurându-le salahori pentru repararea cetăților de la Nistru și chiar de dincolo de Nistru. Domnia lui Petru Șchiopul s-ar fi putut scurge deci liniștită, dacă n-ar fi intervenit atacurile pretendenților, sprijiniți de cazacii care învățaseră drumul spre Moldova.[2] Dacă citim cu atenție cartea menționată vom constata o mare similitudine între domnia lui Petru Șchiopul și cele două mandate ale președintelui Traian Băsescu. Orice istoric ar recunoaște măcar în parte acest lucru, incluzând chiar și contextul internațional cu precizarea că marile puteri diferă azi de cele din evul mediu românesc. Primul mandat a fost obținut cu mare dificultate și în împrejurări economice știute. Este adevărat, sărăcia nu era atât de mare în anul 2004 dar câștigarea alegerilor cu ajutor extern a fost fără îndoială. Se va dovedi acest lucru în anii următori prin politica externă pro-americană a guvernului Emil Boc și evident prin acceptarea României ca membră U.E. Datoriile externe care depășesc 30% din P.I.B., disponibilizările în sectorul bugetar începând cu anul 2010, reprezintă printre puținele semne a unui președinte dependent de “marile puteri” europene și de ce nu mondiale. Și cea mai docilă atitudine politică reprezintă hotărârea în numele națiunii române de a contribui financiar la relansarea economiilor statelor afectate de criza economică. Nu cumva acesta este „haraciul”, absolut necesar asigurării mandatului domnului președinte? Sau datoriile față de cei ce i-au asigurat lui și mogulilor lui puterea absolută, fără voința poporului? Așteptăm totuși ca lipsa de personalitate a unui fost cadru militar, să plictisească marile imperii colonialiste întocmai cum s-a întâmplat cu Pertu Șchiopu care a fost alungat de pe tron.

 în revista ORPHEUS,Anul VIII, Nr. 13(1) • februarie • 2012

____________________________________________

[1]Giurescu C. Constantin, Istoria Românilor, Editura ALL EDUCAȚIONAL, București 2000, p. 167

[2]Ibidem,

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook