AVENTURĂ ŞI RĂGAZ / Evadatul din Scriitopia (35)  

    Din când în când George Drăghescu mă invită la teatru. Accept de fiecare dată invitaţia, o onoare, constant, mai ales că, la ora asta (iunie 2015), sunt autorul a două piese (scenarii) cinematografice. A te exprima, ca scriitor total, şi dramaturgic, e o dovadă incontestabilă a vocaţiei comunicante / comunicative. E o probă de foc pentru orice talentat condeier, de maturitate, a propriei capacităţi de reprezentare a celuilalt realimaginar (transmodernist – n.m., I.P.B.) opus şi nu prea postmodernismului care mie însumi mi-a furnizat încă valide strategii „de atac”.

Recent am fost invitatul de suflet al lui Ion Alexandrescu, şi tot la un spectacol pentru copiii intitulat atractiv „Noile aventuri ale lui Billy”, o poveste muzicală după versuri de Dorel Stoia, actor şi regizor craiovan, soţul Iosefinei Stoia. Muzica e originală şi-i semnată de Aurel şi Mihaela Popescu, corepetitor fiind Alina Şuvar iar dirijoarea corului Prichindel fiind Carmen Ciupag.

Noutatea demersului furnizat cu o constanţă pedagogică evidentă de Ion Alexandrescu, ca regizor şi scenograf, cumulând deci în nume propriu două domenii în genere separate profesional, rămâne pe mai departe miza pe elevi, rolurile Bombonica şi Bombonel fiind atribuite, iată, elevei Elvira Bolovan, de 15 ani, şi elevului Octavian Oprea, în clasa a VII-a la „Al. Ştefulescu”. De altfel, Octavian Oprea i-a mai interpretat pe Domnul Goe şi pe Nică, fiind un credibil aspirant la meseria de actor. Elvira Bolovan e admisă la clasa de canto, de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”.

Nici Emmy – căţeluşa nu-i ieşită definitiv din vârsta adolescenţei căci e studentă în anul I la Pedagogie muzicală la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, şi se numeşte Oana Marinescu. Billy – câinele agent de poliţie e jucat de Andrei Gâlcescu, şi el doar aspirant la profesia de actor, iar Jupânul cerşetor este încorporat veridic de Mihai Rădulea.

Practic în această poveste atât de actuală, povăţuitoare atât pentru copii cât şi pentru părinţi sunt implicaţi doar actori amatori, de-a căror spontaneitate nu te poţi îndoi. Trăim într-o lume unde totul e posibil: copii răpiţi, admonestaţi, ucişi ori lăsaţi să ardă de vii în case insalubre.

Piesa de teatru devine astfel un semnal de alarmă pentru familii şi instituţii de învăţământ (de ce nu şi pentru guvernanţi, partide, parlament etc.? – n.m.).

Totul capătă un tragism împins până la extrem, al acestor vremuri sfâşietoare, în care cerşetoria românească a ajuns la rang de ocupaţie cotidiană. Iar atuul unui asemenea gen de spectacol – pentru care George Drăghescu a propus şi un motou: „Spectacolul este o expresie a purităţii pilduitoare” – rămâne, finalmente, directitudinea mesajului, acordul fin cu minţile încă ingenue ale celor mititei.

Când evadez din Scriitopia în vreun bar de zi, în vreo cârciumă sordidă, îmbietoare la boemă… constructivă, de regulă scriu mici poeme precum „Sonetul zilei de azi”, „De facto şi de iure”, „Aşteptându-l pe Abrasax”, „Ochiul meu”, „La o lansare de carte”, „Cochilia de melc”, „Pasul tău de domnişoară”…

Conf. Univ. Dr:  Ion Popescu-Brădiceni