Stresul nostru “cel de toate zilele”

  Toată lumea a auzit despre stres. Sau a vorbit despre el. Măcar o dată-n viață. Ultimul deceniu pare sa fie închinat acestui cuvânt și în țara noastră, cuvânt devenit parcă un soi de “bau-bau” pentru omul modern. Din păcate, acest termen nu lipsește nici din vocabularul creștinului de azi. Și asta nu ar fi neapărat o problemă; dar stresul este prezent în însăși viața creștinului contemporan.

Teoretic, “stres” și “creștin” sunt cuvinte care nu pot fi puse unul lângă altul. Pentru că “a fi creștin” elimină noțiunea de “stres”. Creștinul este sau ar trebui să fie un om ne-stresat. Pentru simplul motiv că el își pune toată nădejdea în Dumnezeu și pentru că pe toate le primește ca din mâna lui Dumnezeu. Părintele Arhimandrit Simeon Kraiopoulos face o analogie foarte potrivită în acest sens: după cum un copil nu cunoaște stresul, fiindcă îndată ce dă de greu se refugiază în brațele părinților săi, tot așa și creștinul adevărat se aruncă în brațele lui Dumnezeu și nu se tulbură din cauza greutăților și a ispitelor apărute în viața sa.

Așadar, stresul crescând al ultimilor ani spune multe despre starea noastră duhovnicească și anume că trăim superficial învățătura evanghelică, iar acest lucru se reflectă și în viața noastră de zi cu zi.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Stresul – cum se naște și cum se vindecă ?, Ed. Bizantină, București, 2015)

  Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook