Fotografii la Sfântul Maslu?

  Sfântul Maslu este o slujbă pentru om. Pentru omul bolnav. Este o Taină a Bisericii. Ca atare, se dă creștinului viu și prezent. Există și credincioși care au rude plecate departe (inclusiv în străinătate), rude care – la un moment dat – au ceva probleme legate de sănătatea lor trupească. Așa se face că acei credincioși pun uneori preotul în postura de a unge cu ulei sfințit diverse obiecte aparținând rudelor bolnave: haine, medalioane, brățări sau chiar fotografii. Poate că imboldul inițial este bun, dar rezultatul este adesea de-a dreptul hilar… Ce va face preotul dacă vor dispărea fotografiile imprimate ? Va mirui pozele de pe tablete, camere foto sau telefoane mobile ? Dacă ne-am călăuzi după același principiu în ceea ce privește administrarea și a celorlalte Taine, unde am ajunge: să botezăm fotografiile trimise pe e-mail de către solicitanți, în loc să botezăm pruncul/adultul ? Să spovedim tricourile celor doritori de Mărturisire, dar aflați prea departe ? Să hirotonească episcopul noi preoți doar prin citirea rugăciunilor aferente, deasupra hainelor candidaților ?

Dacă un bolnav nu este deplasabil (în ideea de a participa în biserică la slujbă), Maslul i se face acasă – conform îndrumărilor pentru acest caz.

Dacă avem rude bolnave, plecate în Diaspora sau pur și simplu locuiesc în alt oraş/sat din România, putem găsi destule modalități de a încerca să-L îmbunăm pe Dumnezeu în privința lor: pomenirea lor la Proscomidie şi la cererile speciale de la ecteniile Sfintei Liturghii, pomenirea lor la Acatiste, Paraclise, în rugăciunile particulare ș.a.m.d.

Este necesar – liturgic vorbind – ca Sfântul Maslu să rămână nealterat de obiceiuri noi și de multe ori neavenite…

_________________________________________________________________________________________________________________

  Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook