SPRE STATUL ROMÂN CREŞTIN
O carte deosebit de importantă ne amintește de perioada interbelică, când teologia ortodoxă era preocupată îndeosebi de definirea ființei noastre. Este vorba despre Ortodoxie și Naționalism, o carte puțin credibilă prin faptul că nu precizează nici localitatea, nici editura și nici nu este înregistrată cu ISBN la Biblioteca Națională a României. Din verificările redacției noastre s-a constatat că articolele din acest volum aparțin într-adevăr părintelui Dumitru Stăniloae.
Surprinzător Părintele Dumitru Stăniloae reușește să surprindă specificul neamului nostru în raport cu cele vecine, fie ortodoxe, fie catolice sau protestante. Articolele incluse în această carte au fost publicate începând cu anii 1930 în celebrele reviste: Telegraful român, Ortodoxia, Gândirea, și în volumul Ortodoxie și românism apărut în 1939 la Sibiu.
Citind integral această carte, putem observa actualitatea teologiei ortodoxe raportată la contextul internațional al vremurilor noastre, ceea ce ne duce la concluzia că procesul de deznaționalizare a început chiar anii *20, imediat după refacerea economiilor naționale. Prin urmare, cartea este o dovadă istorică și teologică a luptei împotriva globalizării sau mai bine zis, împotriva imperialismului mondial.
«Trăim vremuri de răspântie. Viaţa noastră socială şi politică a ajuns la un impas care ne sileşte să constatăm că drumul parcurs până acum a fost greşit, iar continuarea în direcţia lui ar însemna o nenorocire naţională. Politicii statului nostru i-a lipsit până acum elementul cel mai esenţial pentru consolidarea unei ţări, pentru întărirea ei sufletească şi tehnică: credinţa religioasă. Cu programe pur raţionale, fie în ele preponderentă preocuparea economică, sau cea pedagogică, mişte-se ele în direcţia socializării sau a celui mai integru liberalism, nu ne pot trezi în suflete forţele uriaşe şi nobile ale muncii în folosul general, ale cinstei, ale entuziasmului patriotic şi naţional.
Teza că politica e un domeniu cu totul izolat de cel al credinţei religioase a dat un faliment evident. Dimpotrivă, se verifică cu exemplul indiscutabil al unor state care au pus în timpul mai nou la baza lor credinţa religioasă că puterile creatoare ale naţiunii şi sănătatea ei morală nu găsesc un mediu mai prielnic decât cel al credinţei. Politica din credinţă e cea mai bună politică. Nu se poate recomanda o deviză mai sănătoasă unui om politic care vrea să lase urme binecuvântate în istoria neamului său, care vrea să facă istorie nu politică meschină şi căpătuială egoistă.
Să avem în considerare din neajunsurile vieţii noastre româneşti numai tot mai îngrijorătorul fenomen al depopulării Banatului, care a început în anii din urmă şi în alte regiuni ale ţării. Ce soluţii oferă politicienii noştri atât de guralivi? Raţionalizarea naşterilor prin permiterea avortului? Dar măsura aceasta arată şi mai mult marasmul moral de care sunt chiar ei covârşiţi. Raţionalizarea repartiţiei bunurilor, încurajarea materială a familiei şi în special a celor numeroase? Nu vor fi în stare s-o facă cu psihologia lor contaminată de individualismul comod. Dar chiar dacă ar putea să aducă astfel de legiuiri, cu ele tot nu ar putea umple leagănele. Care părinte îşi ia asupra-şi nenumăratele greutăţi ale creşterii de prunci, dacă nu-l apasă conştiinţa poruncii divine?
Nu mai vorbim de fraudele uriaşe care devastează sistematic avutul ţării, de incapacitatea politicienilor noştri de-a restabili respectul principiilor morale, de-a opri vântul de disoluţie şi de meschin egoism din viaţa noastră publică.
La cârma statului român trebuie să se facă simţită asistenţa lui Hristos. Acest ideal trebuie să ne mobilizeze toate străduinţele noastre, ale preoţilor. Guvernele unor ţări fixează pe un număr imediat de ani o problemă de rezolvat. Conducerea noastră bisericească ar face bine să fixeze slujitorilor altarului ca obiectiv nemijlocit: încreştinarea politicii, încreştinarea statului.(…) »
Cartea integral: aici
Dumitru Stăniloae, Ortodoxie și Naționalism, 2011, p. 44-45
_________________________________________________________________________________________________________________________
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook