Confesiunea unui copil creator

„Să descoper lumea pas cu pas

fără să mă pierd prin amănunte.

Să mă caţăr neînfricat pe munte,

marea s-o străbat cu-al vieţii vas,

***

ale cărui pânze mi le-nvoaltă

vântul cel năpraznic şi bolând.

Sentimentul să-l transform în gând

ca să bat netemător în poartă.

***

Să învăţ de parcă m-aş juca,

creativ şi liber printre semeni.

Stilul şi talentul sunt fraţi gemeni

care-şi spun întruna NU sau DA.

***

Care au mereu ceva de dat

la întors, de scos dintr-o fântână,

de răstălmăcit câte-s în lună

şi în stele. Fiu de împărat

***

eşti, copile visător şi pur,

prinţ unui ţinut imaginar,

unde, când iubeşti nu-i în zadar

limba poezească, oh, îţi jur!

***

Lasă-te, în voia ei, băiete,

ca să poţi, ca din nimic, crea

alte legi, în viitor vedea

cum se construieşte pe-ndelete:

***

totu-i să fii dornic a-l străbate

să-i citeşti necunoscuta CARTE,

chiar de-ar fi să-ţi pară mult departe

şi-ai să-nduri o grea singurătate.

***

Creator al propriului destin,

doar prin înţelesuri verticale,

străbătând o fastuoasă vale,

Valea Meditaţiei. Îţi ţin,

***

Puiule de om, tovărăşie

încercând a-ţi tot dezvălui

cum din noapte iar se face zi,

cum, de mori, Natura iar te-nvie,

***

cum tot descifrând simboluri, semne

împreună, dintr-un TEXT TRANSCENS,

vom orândui; sens după sens,

cum dori-va Domnul să ne-ndemne.

***

Se va întreţese-ntr-un târziu

un tablou cu-accente reflexive

cu atâtea teme şi motive

cărora le-om da un tom mai viu.

Doar acestea vrut-am eu să scriu”.*

* din colecția “Poeme transmoderniste pentru nişte năzdrăvani”

Ion Popescu-Brădiceni

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook