“MINŢI CRIMINALE”

Foto: magazincritic.ro

  De ani de zile România a intrat într-un con de umbră şi sub influiența unor “Minţi Criminale” care au condus ţara, şi încă o mai fac, către un dezastru total…!!!

De 27 de ani suntem agresaţi, dezinformaţi şi manipulaţi la modul cel mai grosolan posibil, de către o conducere politică a Statului de astăzi, iar noi cetăţenii încă suntem anesteziaţi de acest gen de tratament şi încă ne aflăm sub influienţa unor iluzii deşarte, când mai sperăm într-un miracol divin, precum că palida noastră democraţie, ne va aduce un gram de bunăstare pentru noi toţi…!!!

Aşadar, protestăm de zile întregi, fără a fi luaţi în seamă de către un Guvern de marionete şi de către un Parlament de politicieni ai căror membrii fac tot posibilul să ne ignore, ba mai mult ne agresează zilnic cu o grosolănie, o aroganţă şi cu un tupeu, greu de suportat chiar şi de către proprii lor membri, unde mai punem că se încearcă zilnic, presiuni şi persecuţii politice, chiar prin intermediul instituţiilor statului, care sunt plătite din banul public şi au ca scop de fapt chiar apărarea drepturilor cetăţenilor şi nu doar drepturile politicienilor…!!!

Suntem un Stat Politic, cu toate instituţiile statului subordonate politic şi nu un Stat Democratic unde forţa conducătoare este forţa democratică a poporului, a cetăţeanului.

Într-o democraţie reală, politica se face doar în Parlament şi doar în Partidele politice, dincolo de acestea nu-şi are rostul…Iar Guvernul este rezultatul propunerii unui partid majoritar, nu şi rezultatul unor împărţiri şi numiri de funcţii politice aşa cum se procedează la noi.

În România de azi, toate instituţiile Statului sunt politizate la maxim şi subordonate unor cerinţe de partid şi de grup politic. Toate acestea răspund unor comenzi politice şi nu unor cerinţe democratice ale cetăţeanului. Asta ne aduce aminte tot mai mult de Statul Comunist, unde totul era sub o comandă politică.

Prin urmare avem acelaşi sistem politic clientelar ca şi atunci… Ce s-a schimbat??? Nimic real. Practic s-au perpetuat aceleaşi coordonate ale sistemului politic Totalitar şi clientelar… Totul s-a centralizat şi subordonat aceluiaşi tip de stat Politic. Care sunt azi instituţiile care aparţin şi respecta în totalitate drepturile cetăţeanului??? Niciuna. În fapt s-a creat o iluzie, un surogat de stat Democratic.

Avem instituţii care au pe firmament afişate, că acestea, instituţiile, apără drepturile cetăţeanului, însă în practică nu este deloc aşa…Ar fi inutil să le reamintesc, însă o fac pentru a şti despre ce vorbim….Avem: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia de Asistenţă Socială, Direcţia de Sănăte Publică, Garda de Mediu, ANAF, Inpectorate de Poliţie, de Jandarmerie, ISU, Direcţia de Drumuri Naţionale şi Judeţene, Justiţia prin Judecătorii şi Tribunale, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului…Administraţia publică Locală şi Centrala…etc, etc…Toate aceste instituţii chiar şi cele pe care din lipsă de spaţiu nu le-am mai enumerat, toate sunt sobordonate şi conduse politic şi nu răspund de bunul mers al societăţii, de cerinţele cetăţenilor către bunăstare şi progresul naţiunii ci doar de cheltuirea unor bani publici în interes de partid politic şi de grupări politice. Sunt de fapt o pepinieră şi o rampă de lansare a viitorilor politicieni zeloşi, ori în alte cazuri sunt doar o asigurare, un paravan, a unor locuri călduţe pentru politicienii decăzuţi/ramoliţi sau care vor să stea o vreme la dos, fără a face vâlvă în public. În rest nimic pentru cetăţean, doar nişte firimituri ale democraţiei, aşa de spălat ochii curioşilor…!!!

Ce este bun în România de azi??? Ce instituţii funcţionează 100% în folosul nostru al omului de rând??? Cu ce realizări măreţe se prezintă actualul sistem Politic care de 27 de ani a lucrat practic pentru Ei înşişi, pentru gaşca de partide politice???

Răspunsul: NIMIC…!!! NIMIC…!!! Ba, ceva tot au făcut, au devastat economia şi industria şi agricultura, au tocat şi devalizat sistemul financiar bancar, au defrişat pădurile şi au vândut toate resursele şi bogăţiile ţării, iar dacă cumva ai curajul să-i întrebi pe politicieni cine se face vinovat de toate acestea, au tupeul şi aroganţa de a se justifica prin cei care au fost înaintea lor la conducerea statului, chiar dacă ei înşişi sunt în acest sistem politic de zeci de ani…Nu au nici măcar bunul simţ să-şi recunoască greşelile faţă de cei care-i aleg.

Prin urmare avem de 27 de ani un sistem Politic semicentralizat, bazat doar pe clientela politică şi unde orice instituţie îşi are un director/manager numit în funcţie doar prin sistemul politic. Am arăta mai sus care sunt instituţiile de stat, iar acum să ne gândim bine care dintre acestea au directori/manageri angajaţi prin concurs şi care au rezultate benfice pentru cetăţean în derularea programelor lor..???!!! Apoi vom vedea clar că niciunul dintre aceste instituţii nu funcţionează normal, peste tot se merge cu şpagă şi mită…de la un umil director de şcoală şi până la marii directori de regii şi institutii de control, totul este aşa…!!!

Aşadar să ne răspundem firesc la întrebarea: Mai este viabil acest tip de sistem politic, bazat pe corupţie, minciună şi inginerii financiare…???Mai putem suporta, noi cetăţenii, ignoranţa şi ipocrizia Politicienilor care impun un regim de forţă şi de represalii politice, prin toate aceste instituţii ale unui stat Politic???!!!

Am mai pus asemenea întrebări, fără ecou, însă trebuie să le repetăm mereu, până le vom găsi răspunsul firesc. Ce va urma după aceste proteste maraton…??? Proteste ale căror ecouri internaţionale sunt auzite însă, aici în ţară sunt tot mai ignorate şi intrate într-un derizoriu total…..!!!!De ce tolerăm mereu asemenea aberaţii şi mai ales cât timp vom accepta acesta situaţie nefirească…Nicăieri în lume nu se întâmplă aşa. Peste tot se rezolvă problemele grave ale societăţii, într-un fel sau altul…!!!

Aici şi acum întindem gluma la infinit. Voba romanului, „Boala lungă, moarte sigură”… Cu cât lungim starea de proteste cu atât ne autodesfiinţam mai repede. Nimic nu se mişcă în favoarea noastră, ba dimpotrivă, Politicienii veroşi îşi fac de cap mai departe îşi croiesc legi şi ne ignoră total până la epuizarea noastră…!!! Am văzut cu toţii o desfăşurare de forţe, la întrunirea Primarilor PSD…Aici mesajul a fost foarte clar…Furaţi cât puteţi, noi vă apărăm şi va şi plătim pentru asta…Acesata este imaginea terifiantă a unei Dictaturi politice….O Mituire/Corupere, legalizată a unor funcţionari publici…O cumpărare de personal activ din executivul ţării pentru a le face lor jocurile…se apropie referendumul….şi au nevoie de un boicot naţional la care vor acţiona în special primarii…!!!

Doar cu lozinci şi pancarte, nu vom ajunge departe…!!! Nici Europa nu doreşte să ne ajute deşi ştie sigur ce Stat Politic avem şi mai ales cine sunt cei care s-au cocoţat la putere….Europa abia aşteaptă să ne desfiinţăm ca naţiune…Atunci pentru ce să mai susţinem UE, dacă aceştia din urmă susţin actuala putere de interlopi??? Se pare că UE doreşte să aibă ca partener cu drepturi depline, un Stat Totalitar şi Dicatatorial şi nu un Stat Democratic viabil, poate că aşa le va fi de folos şi multinaţionalelor, care nu vor mai plăti la stat dările ci vor da şpagă mereu, pentru a fi iertaţi şi scutiţi de impozite…!!!

Am afirmat mai mereu când am avut ocazia… Dacă aceşti indivizi ar fi făcut aşa în alte ţări….erau demult oale şi ulcele… dar la noi, stau şi se joacă cu noi toţi de-a Statul…de-a Democraţia…de-a Justiţia….Ne arată şi ne învaţă Ei cum e cu patria şi patriotismul şi mai ales cum ne pot fura pe faţă… Iar noi… Jucăm jocul lor…în loc să-i anihilăm şi să ne recuperăm statul de drept….!!! Există, acum în secolul XXI, metode şi tactici de luptă antisitem din ce în ce mai rafinate, mai sofisticate şi mai diverse, însă trebuie să avem o opoziţie organizată şi un lider… Nu însă aşa cum acţionăm acum… Protestăm… Câinii latră şi caravana Politicienilor trece la un alt plan de bătaie, acţionând prin alte metode pentru a ne înfrânge. Caravana Politicienilor se opreşte din când în când pentru a ne râde în faţă, arătându-ne degetul mijlociu… Nimic mai grotesc, nimic mai vulgar, iar noi accetpam aşa spunându-ne că #Rezistăm… Rezistăm la ce???!!! Cât suntem dispuşi să rezistăm….??? Încă 27 de ani???

Dar, pentru a înţelege ceea ce am vrut să arăt mai sus, am să dau exemplul SUA. O ţară cât un continent, o ţară civilizată şi democrată…Totuşi atunci când americanii au constatat că statul de drept şi naţiunea lor este în pericol, au acţionat în direcţia dorită, chiar cu riscul unor sacrificii umane, pe care apoi le-au caracterizat ca fiind victime colaterale… Şi au fost cazuri când persoane şi chiar organizaţii, au periclitat democraţia americană, aceştia au recurs imediat la soluţii radicale…!!! Însă noi suntem mai catolici decât Papa… Suntem sentimentali, duioşi şi nostalgici…

Preferăm să migrăm, avem 4 milioane de migranţi în căutarea unei stabilităţi socio-fincnciare, (mai mult decât cei care au votat PSD), la mii de km distanţă, părăsindu-ne familia şi ţara, decât să acţionăm pentru a ne apăra Statul de drept în faţa unei dictaturi politice fără precedent… În loc să luăm „Taurul de coarne” preferăm să mergem în faţa lui cu pancarte şi flori…!!!

Eradicarea unei tumori, se face prin operaţii chirurgicale complexe, prin extirparea tumorii, readucând la viaţă organismul deja perimat de boală… La fel şi acum în România. Această Tumoră cancerigenă trebuie extirpată chirurgical, de o echipă de specialişti condusă de un profesionist… Boala acesta de care suferă ţara nu poate fi vindecată prin lozinci şi pancarte. Nu există cale de întors, sau ne supunem naţiunea unui tratament complex, sau ne declarăm învinşi de aceşti viruşi letali. În fine, trebuie să ne răspundem la întrebarea firească: Cum va arăta România post-proteste???!!! Va fi un Stat cu instituţii democratice pentru binele cetățeanului, ori tot un Stat Dictatorial şi Totalitar???!!!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns