Colonia penitenciară

  Prima lansare a „Evangheliei după Adrien Danp” a avut loc într-o colonie penitenciară, izolată de restul Lumii (Vechi, de Mijloc şi Noi), într-o insulă numită Erewhon şi pe care Dumnezeu, Sfântul Petru şi Sfântul Ilie o instituiseră ca fiind cel de-al doilea infernoparadis, cu o nesăţioasă bucurie de a exista în sfârşit după alt canon / şi al organon.

Prizonierii din Colonie ascultau discursul elogios al lui Sylvain Danp, unii evident plictisiţi, alţii transfiguraţi într-un fel de slavă similară celei a lui Iisus Hristos pe muntele Tabor. Un munte sacru, pe care Lumina îl scălda periodic cu o ploaie fecundă de particule transcendente, dense ca mierea, pure ca roua, dulci-sărate ca lacrimile, spumoase ca sperma.

Toţi erau criminali ori foşti politicieni ale căror guvernări generaseră genociduri uriaşe (de genul unor Alexandru, Lenin, Stalin, Hitler, Mao, Napoleon, Antonescu, Dej, Ceauşescu, Nero, Guevara ş.a.) iar drept pedeapsă li se dăduse cea capitală (fuseseră condamnaţi la moarte), măsura ultimă amânată la nesfârşit din motive superioare, unul din aceste considerente fiind dezvoltarea Coloniei până la nivelul unor standarde eutopianohiberboreene. Insula-colonie urma să fie declarată regiune autonomă, după care, printr-un aşa-zis referendum (simulat desigur), micul principat devenea parte componentă a Imperiului condus de fraţii Adrien şi Sylvain Danp.

Aceşti puşcăriaşi (extra)ordinari dovediseră o receptivitate neaşteptată, căci gardienii se declarau mulţumiţi de comportamentul lor, de modul de trai în care deciseseră să se integreze – ce-i drept unul câte unul căci – nu erau o masă amorfă de idioţi, ci fiecare o personalitate puternică, cu capacităţile şi idiosincraziile sale intelectual-raţionale, senzorial-iraţionale.

Aşadar, pe un plai pururea verde, sădiseră o grădină de care se îndrăgostiseră până la fervoare panteistă. Ridicaseră o bisericuţă de lemn (pădurile din jur ofereau cu dărnicie material din belşug) şi se închinau zeilor geţi, primul dintre ei fiind Zalmoxis, fost împărat al Imperiului Getic, în secolul al VI-lea î.e.n., trăitor între anii 569-475 înainte de Hristos.

Sylvain Danp, în obişnuitul ritual liturgic, închinat lui Adrien Danp, îi punea în temă riguros şi asertoric fireşte: „Noi, eu şi măritul Împărat al Vostru de azi, vă informăm că numele de Zalmoxis se traduce prin expresia împărat (sar)moş(mox), zeul (is) iar ca reformator (legislator, dascăl şi erou civilizator) se află în acelaşi panteon cu Cronos, Orfeu, Buddha, Zoroastru, Confucius, Lao-Tze şi Pitagora… Acestora le urmează Adrien Danp, a cărui înţelepciune şi semiosofie între orice aşteptări patrimoniale. Căci nu există simbol (ori semn) pe care să nu-l fi decodificat şi recodificat, deconstruit şi reconstruit.

Noua-i religie pledează reviviscent pentru refacerea forţei capitale a Imperiului, Abraxas, exact aşa cum fusese ea adusă în faza de maximă înflorire şi putere, de către cel mai strălucit urmaş al lui Zalmoxis, Prealuminatul Abrasax, atât ca poet vaticinar cât şi ca strateg vizionar.

Baaad, Abraxas, Gothram şi Whig City este aceeaşi mare capitală a lumii nevăzute / văzute / mereu revăzute / de către Fondatorul lor. Fiind una şi aceeaşi, ea se numeşte astfel într-un eon anume / într-un mileniu anume. Tiranul ei şi-a menţinut dubla putere: regală şi sacerdotală, ca să asigure eficienţa maximă a domniei sale, una evident de tip totalitar, repetabilă ad infinitum din epocă în epocă şi din avatar în avatar.

Noua fizică îl obligă pe orice narator care doreşte a-şi respecta statutul transmodern să nu-i ignore legile, întrucât acestea descriu naşterea şi evoluţia universului din perspective totalmente diferite. Rectorul Universităţii din Abraxas, de pildă, fratele de cruce al lui Abrasax şi urmaş direct al lui Musaios Tobius, prinţ al Baaadului, pre numele lui Eugenios Posdaresco, îi ţinuse lui Adrien Danp, la un ceai cu umbrele acestuia intemplate în Marele Salon al TransOglinzilor, o veritabilă conferinţă despre un străvechi basm al tracilor şi ulterior al dacogeţilor şi al protoromânilor a cărei teză centrală arăta că or să mai treacă milenii până când noua fizică o să decodifice misterele multiversurilor pe care-şi bazează mitul „Tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte” şi concepţia uluitor de… transavangardistă şi transmodernistă.

Fragment din „Ostrakon” (III),

un roman postum al lui

Marc Orwellianul