Soluții normative pentru triplarea alocațiilor copiilor noștrii!
Vă mai amintiți?
Presa centrală vorbea în urmă cu aproximativ doi ani despre dublarea alocațiilor copiilor din România. «Este lăudabilă inițiativa opoziției liberale măcar acum cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare. Noi, “prostimea” ne-am obișnuit deja cu aceste strategii elective. Uluitor este însă “paradoxul politic”, creat în urma acestei predispoziții, pe care nimeni din presă nu-l sesizează sau nu-i dau importanță.
Această atitudine înfierează din nou “liberalismul românesc” care devine în opoziție socialism, iar socialii aflați acum la butoane devin “liberali responsabili”. Ca de obicei presa se mulțumește în general, să prezinte directivele politice cu comentariile și dezbaterile pe acestă temă destul de sterile. Membrii Asociaţiei Paradigme educaţionale, Sucursala Târgu-Jiu și Euro Education Federation va propun câteva soluții normative simple pentru triplarea alocațiilor copiilor noștrii:
- tratarea copiilor noștri să se facă cel puțin în mod egal cu animalele, cu care statul român cheltuie întreit poate?! (dacă nu mai mult) pentru întreținerea acestora, prin așa zisele “proiectele privind protecția animalelor”,
- respectul față de copii noștri să fie măcar egal cu al deținuților cu care statul cheltuie poate înzecit?! (dacă nu mai mult), pentru a asigura condițiile optime în penitenciare,
- respectarea referendumu-lui privind limitarea numărului de parlamentari la 300, așa cum s-a promis în timpul fostului președinte și micșorarea cheltuielilor de protocol cu clasa politică,
- executarea silită a celor ce nu-și justifică averile acumulate, etc…
Sunt doar câteva măsuri practice, menite să ofere un minim de viziune economică, fără un prea mare efort politic. Aceste măsuri ar tripla nu numai alocațiile copiilor dar ar dubla cel puțin salariile bugetarilor, total în neconcordanță cu așa zisa “deontologie profesională”. Conchid prin a transmite clasei politice să se folosească mai abil de demagogia politică prin a lua măsuri diplomatice astfel încât să nu compromită ambele tabere care asigură pluripartidismul în România.
Până acum, de la lovitura de stat din decembrie 1989, politicienii rămân în mentalitatea omului obișnuit simple fosile neo-comuniste sau “reminiscențe bolșevice” fără a avea o viziune care să asigure măcar echilibrul economic într-o Europă în curs de descompunere.»
Ioan Constantinescu
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook