Al treilea război mondial

  Propaganda este acţiunea de răspândire a unor afirmaţii. Pot fi de orice natură şi pot avea orice scop. Desigur – şi esenţial – pot fi adevărate sau mincinoase. Mincinoase masiv, mincinoase prin omisiune sau re-contextualizare etc.

O propagandă mincinoasă este cea privitoare la Al treilea război mondial.

Început în 1945 (1947), cu „pacea” care încheia Al doilea război mondial (parţial) şi care nu a mulţumit pe nimeni. Şi terminat, aproximativ, în anii 1989-1990 (1991).

Afirmaţia, o ştim, poate să pară ciudată. Ca urmare vom prezenta câteva date brute. Precizând faptul că există multe cărţi pe temă, pentru cei care vor detalii.

Ceea ce lumea numeşte Războiul rece este aşezat de obicei între anii 1947 şi 1991. Se consideră adesea ca dată 16 aprilie 1947, când Bernard Baruch declară – într-un discurs conceput, de fapt, de jurnalistul Herbert Bayard Swope – „Let us not be deceived: we are today in the midst of a cold war.”. Dar textul spune „Să nu ne lăsăm înşelaţi: suntem astăzi în mijlocul unui război rece”. Pentru că, după cum a arătat George Orwell încă din 15 octombrie 1945, în You and atomic bomb (apărut în ziarul britanic „Tribune”), U.R.S.S. era într-o permanentă stare de „război rece” cu vecinii săi. Dacă, desigur, nu ajungea la un război „clasic”.

Pe scurt, Războiul rece a fost unul purtat între două mari tabere, exact situaţia celor două războaie mondiale anterioare. De data aceasta nu au fost „Puterile Centrale şi Aliaţii” sau „Axa şi Aliaţii”, ci au fost „Lumea Capitalistă şi Lagărul Comunist” (nu putem folosi termenul de „democrat”, revendicat de amândouă taberele).

Deosebirea esenţială a fost că luptele armate dintre cele două părţi s-au dat nu pe teritoriul propriu, ci pe teritoriul altor ţări, iniţal neutre şi, deci, revendicate simultan: China, Coreea, Vietnam, Cambodgia, Tailanda etc. în Asia, Nicaragua, Salvador, Honduras, Columbia, Peru, Cuba etc. în America Latină, Angola, Namibia, Congo etc. în Africa.

Nu au lipsit conflictele reciproce, dar au fost limitate şi atunci când au avut loc lupte între actorii principali, de pildă între S.U.A. şi U.R.S.S., acestea au fost purtate, repetăm, pe teritoriul altor state.

Ca urmare, propaganda a putut să numească acest război drept „Război rece”, şi să mascheze o mare parte din desfăşurarea lui.

Totuşi!

Luptele dintre comuniştii şi naţionaliştii chinezi – sprijiniţi de Moscova şi respectiv Washington – au dus, între 1945 şi 1949 la un număr estimat între 2 şi 5 milioane de morţi, soldaţi şi civili chinezi.

Războiul din Vietnam are o estimare medie a morţilor – ştiu, sună cumplit – de peste 1,7 milioane oameni.
Trei ani de lupte în Nigeria (1967-1970), aşa numitul Război din Biafra, parte a Războiului rece, cuprinde o estimare medie de 1,7 milioane victime. Dar este vorba de numai trei ani dintr-o serie de lupte nigeriene aproape neîncetate.

Cca. 1,2 milioane de oameni se estimează – în medie – că au murit în cadrul invaziei sovietice în Afganistan şi opoziţiei afgano-arabo-americane.
Trei ani de război în coreea (1950-1953), au produs o cantitate destul de precis numărată de victime – ştiu, sună îngrozitor – adică 1,2 milioane.

Doar aceste cinci cazuri totalizează cca. 8 milioane de oameni ucişi în „Războiul rece”. Câţi ar trebui să fi fost ucişi pentru a fi recunoscut public drept ceea ce a fost, adică război mondial?

Dar, dacă vi se pare prea mic numărul de morţi pentru un război mondial (primul a avut cca. 40 de milioane de morţi, al doilea spre 60 de milioane), încercaţi să vă daţi seama de următoarele lucruri:

– un om mort este o crimă; opt milioane de morţi este o tragedie greu de închipuit, care dovedeşte nebunia lumii; şi totuşi
– cele opt milioane de morţi sunt numai din 5 (cinci) conflicte şi nu reprezintă decât o parte din numărul de victime; mai mult,
– dată fiind implicarea tuturor ţărilor, teroarea produsă de aceste conflicte, efectele fizice asupra întregii lumi* şi teroarea produsă de ameninţarea nucleară asupra întregii planete, a socoti războiul drept „rece” şi a nu-l socoti „mondial” pare total ilogic.

Revenind, adăugăm numere:

Revoluţia Culturală din China, parte a Războiului Rece, a produs cel puţin 10 milioane de morţi. Teroarea a fost atât de cumplită încât cu greu se poate închipui. Chiar şi oficialităţile au recunoscut, în epocă, existenţa a mii şi mii de sinucideri lunar. Oameni care nu mai suportau teroarea zilnică. Lagăre imense au împânzit ţara. 17 milioane au fost doar tinerii trimişi la muncă forţată sub pretextul „alfabetizării ţăranilor” – în situaţia în care şcolile au fost închise iar alfabetizarea trebuia să se facă… la locul de muncă, adică în orezării, plantaţii de ceai, plantaţii de zarzavaturi etc. În acelaşi timp, cca. 150.000 de profesori, învăţători, educatori etc. au fost daţi afară, persecutaţi, arestaţi, umiliţi public, ucişi. Toate acestea, ca parte a „Războiului Rece”. Dat fiind că numărul de victime din cele două războaie mondiale anterioare include şi civilii ucişi ca o consecinţă – directă sau indirectă – a războiului, este evident că numărarea acestor victime ale Războiului rece este o necesitate sistematică.

Primul Război din Golf (Irak – Iran), a produs cel puţin 1 milion de morţi, militari şi civili, în conflictul direct. Victimele produse politic – în fiecare ţară – şi ca urmare a condiţiilor produse de război nu sunt cunoscute.

Victimele produse în Cambodgia în timpul Războiului Rece sunt estimate la un minimum de 3 milioane de oameni (fără a socoti milioanele de refugiaţi). Numai Khmerii Roşii au omorât peste 2 milioane de oameni. Tratativele de pace încep, evident, în 1989 şi sunt finalizate în octombrie 1991.

Deci numai cu aceste trei cazuri suplimentare se ajunge la peste 20 de milioane de morţi, victime ale „Războiului Rece”.

Un câmp de luptă neobişnuit între cele două tabere a fost Zairul – cunoscut şi drept Congo. Aici un general a luat puterea, proclamând un naţionalism neutru politic, ostil în acelaşi timp şi capitalismului şi comunismului. Dar, totodată… revoluţionar! Numărul de victime produs între 1960, începutul „Crizei Congoleze” şi 1997 – căderea lui Mobutu Sese Seko – este necunoscut. O parte au fost produse de lovituri de stat şi reforme politice, altele de grupările pro-comuniste, pro-capitaliste sau extremist-naţionaliste, altele de corupţie, haos etc. O estimare minimă este de cca. 300.000 de morţi în conflicte, închisori şi alte împrejurări similare între 1960 şi 1989. (Doar „Criza Congoleză” a produs cel puţin 100.000 de victime…)

În Etiopia, între 1974 şi 1991 Războiul Rece produce o „medie” de 1 milion de morţi.
În aceeaşi epocă războiul civil din Angola – cu aceleaşi cauze politice – are la activ cca. 300.000 de victime.
Primul Război din Indochina, între 1946 şi 1954, are numărul de decese estimat la 400.000.
Războiul din Algeria, în şase ani de zile (1954-1962), produce aproximativ 1 milion de victime.
Miliţiile comuniste din Columbia au în spate, pentru perioada Războiului Rece, aproximativ 200.000 de morţi.
Uganda înregistrează între 1947 şi 1991 cca. 500.000 de victime – după unele surse, numărul este dublu.

Deci doar până aici avem un număr de cel puţin 25.700.000 de oameni ucişi de către Războiul Rece. Fără a cuprinde foarte multe alte conflicte, de la cele indo-chineze la cele din Cuba.

Trebuie să ne mai amintim şi că în România, de pildă, au fost sute de mii de oameni ucişi de către ocupaţia sovietică, atât în teritoriile preluate ulterior de Ucraina sau alcătuind Republica Moldova, cât şi în ceea ce s-a numit Republica Populară Română. O estimare minimală este de 500.000 de oameni. Aceasta în condiţiile în care, teoretic, în România era pace!

În fapt, denumirea de Război Rece este doar parţial potrivită pentru unele puteri – S.U.A., Marea Britanie, Japonia, U.R.S.S. etc. – şi doar prin prisma faptului că nu au avut război pe propriul teritoriu. Din acest punct de vedere însă, şi Primul război mondial poate fi socotit „război rece” pentru S.U.A.

Chiar dacă acceptăm această denumire incorectă din pricina popularităţii ei, este necesar pentru restabilirea adevărului să recunoaştem că foarte repede după Al doilea război mondial clasele politice din întreaga lume au împins omenirea în Al treilea război mondial. Zis şi Războiul Rece.

Mihai-Andrei Aldea,
24 mai 2017

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

* Pentru efectele fizice asupra lumii, să ne amintim un “amănunt” pe care aceeaşi propagandă îl trece, sistematic, sub tăcere: experimentele nucleare.
Multă lume dă vina pe accidentul de la Cernobâl pentru problemele produse de radiaţii: cancere, mutaţii, copii cu malformaţii etc.

În realitate, acest accident nu a produs decât o mică parte din reziduurile radioactive care lovesc omenirea pe întreaga planetă. Peste 90% dintre acestea vin din experimentele militare nucleare făcute în aer liber, în apă şi în sol de puterile nucleare. De la experimentele sovietice în Urali sau americane în Nevada până la cele franceze din Mururoa sau chinezeşti din deşerturile vestice.

Şi aici nu intră experimentele pentru arme chimice, efectele produse de industria militară, de miliardele de tone de expozivi folosiţi în bătăliile Războiului Rece etc., etc.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook