Drumul spre Vozia. Cei trei şi Pădurea cea Mare. Precuvântare
PRECUVÂNTARE
În care ne cerem iertare şi lămurim câteva lucruri.
Ne‑a rugat un bun prieten să‑i dăm o hartă a ţinuturilor străbătute de Cei Trei. Dar Pădurea cea Mare nu prea îngăduie hartă şi, din vechime, puţine s‑au păstrat. Iar îngăduinţă să luăm vreuna n‑am putut căpăta, ca să nu se strice sau să se piardă, cine ştie cum. Desigur, am fi putut încerca să o copiem de mână. Dar nu ne pricepem la aceasta şi, mai mult, suntem şi sub îndoiala unui gând. Un Părinte bătrân ne‑a spus că un alt Părinte bătrân, pe care îl cunoscuse în tinereţile sale, trăise în Pădurea cea Mare în tinereţe. Şi de la el aflase că Drumul Trecătorii, şi chiar Pădurea cea Mare, se tot schimbau, aşa încât hărţile nu prea foloseau acolo la nimic. De aceea, cel puţin acum, am renunţat la a mai scoate la iveală o hartă a acelor vremi, fapt pentru care îi cerem iertare prietenului nostru.
De asemenea, vrem să lămurim dintru început că nu dorim să înfăţişăm toată Pădurea cea Mare. Istoria noastră este despre Cei Trei şi călătoriile lor eroice. E destul, credem noi, ca să nu lungim peste măsură cuvântul. Desigur, s‑ar putea să vină vremea în care legendele şi basmele Pădurii celei Mari să fie date la iveală. Până atunci vom urmări ţelul nostru pe care deja l‑am înfăţişat.
În sfârşit, avem o mică rugăminte către cititor: aveţi înţelegere faţă de eroii noştri! Desigur, după ce s‑au întâmplat lucrurile, poţi să te gândeşti „era mai bine aşa” sau „era mai bine altfel”. Totuşi, Cei Trei au fost la început doar nişte tineri, aproape nişte copii, aşa încât micile lor greşeli sunt, credem noi, de înţeles.
(va urma…)
Cei trei şi Pădurea cea Mare, prima parte din Drumul spre Vozia, se poate citi online pe site-ul dedicat drumul-spre-vozia.ro
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook