ȘTIINȚA – CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI!

    Universitatea Craiova a dezlănţuit, în prima jumătate a anilor 1980, un ataşament şi o pasiune pe care puţine echipe de fotbal ale lumii au reuşit să le stârnească vreodată. În urma unor rezultate remarcabile şi, mai ales, a unui joc strălucitor, formaţia din Bănie a transformat Stadionul Central într-un templu al fotbalului românesc, o arenă din ce în ce mai mică pentru dragostea din ce în ce mai mare cu care suporterii îi copleşeau pe nişte fotbalişti ce simţeau mai tare ca niciodată că gloria le dă târcoale. O stare de spirit care a însufleţit şi legendarele comentarii radiofonice ale celui care a redat prin cuvinte scânteietoare şi reacţii entuziasmante cele mai strălucitoare faze de fotbal pe care le-a văzut vreodată Craiova: Sebastian Domozină.

După primul titlu obţinut în 1974 de Campioana unei Mari Iubiri a lui Ion Oblemenco, o nouă generaţie îşi propusese să calce pe urmele iluştrilor predecesori şi să ducă performanţele Ştiinţei la nivelul următor. Boldici, Lung, Negrilă, Tilihoi, Ştefănescu, Ungureanu, Balaci, Beldeanu, Crişan, Donose, Cămătaru, Geolgău, Cârţu, Irimescu, Purima şi Ciupitu erau numele ştiute pe dinafară de mii şi mii de oameni care aplaudau titlul din 1980, apoi eventul Cupă/Campionat din 1981. Calificarea în primele 8 echipe ale Europei, în turul 3 al Cupei Campionilor Europeni, a fost prima performanţă fără precedent în istoria fotbalului românesc pe care a reuşit-o Ştiinţa. Campania europeană din 1982/1983 avea să definească însă echipa ce, de-atunci încolo, va fi cunoscută sub numele de Craiova Maxima.  Cum s-a construit acea echipă de vis şi cum s-a născut acea stare de graţie în Bănie îşi aminteşte Aurel Beldeanu:

La momentul acela a fost un lot bine ales. Eu am venit în 1976, cu Tilihoi, cu un an, doi înainte fusese adus Costică Ştefănescu, Cămătaru a crescut în valoare, a venit şi Cârţu, deci am fost un lot de valori.

  În Cupa UEFA, sub conducerea regretatului Constantin Oţet, fotbaliştii craioveni au reuşit să elimine Fiorentina, echipa campionilor mondiali Passarella, Rossi, Antognoni, Bertoni şi Grazziani (3-1 la Craiova şi 0-1 la Florenţa), Schamrock Rovers (2-0 în deplasare şi 3-0 acasă), Girondins de Bordeaux (0-1 în Franţa, 1-0 în Bănie, Geolgău aducând calificarea în prelungiri, în faţa unui public în delir) şi apoi FC Kaiserslautern (2-3 în Germania, 1-0 la Craiova), reuşind formidabila performanţă de a deveni prima echipă din România ce ajungea în semifinalele unei competiţii fotbalistice europene. După 0-0 la Lisabona, cu Benfica, o singură partidă îi mai despărţea pe craioveni de o finală pe care o visa, cu ochii deschişi, o întreagă naţiune.

Meciul unei generaţii avea să se dispute pe 20 aprilie 1983, pe un stadion Central ce se dovedea încă o dată mult prea mic pentru a găzdui dragostea uriaşă faţă de o formaţie care reuşise deja să uimească Europa. Era partida ce putea duce în premieră o echipă de fotbal din România într-o finală de cupă europeană, duelul care putea încununa strădaniile şi talentul unor fotbalişti pe care providenţa îi adusese în acelaşi loc, la momentul potrivit.

Centralul din Bănie se transformase într-un adevărat vulcan, după ce zeci de mii de suporteri înfocaţi luaseră cu asalt arena cu multe ore înainte de startul meciului care marca apogeul unei pleiade de fotbalişti fără egal. Şi norocul părea să le surâdă acestora când jucătorul exponenţial al echipei, Ilie Balaci, marca rapid golul care asigura prezenţa în finala Cupei UEFA. Însă ce a urmat îi bântuie şi acum pe fantasticii componenţi ai Craiovei Maxima, inclusiv pe Aurel Beldeanu, cel care ştie cât de subţire s-a dovedit atunci graniţa dintre extaz şi agonie, dar care este mândru de rezultatele obţinute:

 Adevărul este că, per total, am făcut fotbalul românesc să fie cunsocut în Europa şi în lume. Am căzut de pe un cal frumos.  Craiova a fost Craiova, o echipă frumoasă care, în zilele noastre, greu se mai poate face.

Golul lui Filipović a spulberat un vis în acea zi de aprilie, şi lacrimile dezamăgirii au luat loc zâmbetelor care anunţau triumful suprem, dar clipele de neuitat dăruite fanilor, prin talentul lor unic, de către nişte fotbalişti extraordinari, au rămas în amintirea celor care s-au bucurat de fentele, pasele şi golurile fenomenale ce au dezlănţuit o mitică iubire alb-albastră.

În 1991, Universitatea Craiova atinge din nou marile culmi pe plan intern, când se realizează iar eventul. Prunea, Mănăilă, Săndoi, Adrian Popescu, Mogoșanu, Ciurea, Olaru, Cristescu, Zamfir, Badea, Pigulea, Agaliu, Craioveanu, Neagoe au fost ultimii jucători care au sărutat trofeul de campioni în tricoul sfânt al Științei. Alături de antrenorii Sorin Cârțu și Fane Cioacă.

Rezultatele fantastice ale Universitatii Craiova se leagă de numele unor mari antrenori: Nicolae Oțeleanu (nea Lache), Constantin Cernăianu, Constantin Oțet, Ion Oblemenco, Constantin Deliu, Vasile Frânculescu, Nicolae Zamfir, Sorin Cârtu, Marian Bondrea. La aceștia îi putem adauga, deopotriva si pe Puiu Cosmoc, Octavian Romeo, Ion Sima, Haralambie Eftimie, Clement Iordănescu, Ion Gârleșteanu, Anghel Mităchescu, Dandu Ustabacieff, frații Georgescu, Florin Oprea, Fane Cioaca sau pe fostii sai jucatori: Ion Papuc, Marius Purcaru, Nicolae Negrila, Nicolae Ungureanu, Neculai Tilihoi, Gabriel Boldici, Mircea Irimescu.

De-a lungul anilor, Universitatea a fost sprijinită și condusă de personalități importante ale orașului Craiova, între care amintim: prof. univ. dr. Alexandru Buia, rectorul Institutului Agronomic din Craiova, fizicianul Ion Lungu, prof.univ.dr.doc. Titus Georgescu, rector al Universității Craiova, prof.univ.dr. Constantin Botea, prof.univ.dr. George Vraciu, prof.univ.dr. Tiberiu Nicola – rectorul Universității Craiova, prof.univ.dr. Corneliu Andrei Stroe.

Craiova Maximă a devenit de-a lungul anilor echipa care s-a împotrivit sistemului comunist. Oamenii veneau la stadion de sărăcie, nemulțumire, să protesteze şi să se bucure 90 de minute de puţină bucurie şi fotbal. Cele 2 echipe de inspirație sovietică (țska București și dinamo) au fost exponentele sistemului comunist, prin modul de înființare și prin modul în care au fost favorizate de acesta (arbitraje favorabile, jucători luați cu japca, blaturi cu echipe satelit, presiuni asupra adversarilor). Universitatea Craiova, cea adevărată, nu clona pesedistă, a început din Divizia județeană, pe când țska București și dinamo au intrat direct în Divizia A, furând locul și jucătorii unor formații de tradiție gen Carmen București și Unirea Tricolor. Ca să nu mai amintim de faptul că deși TSKA București a terminat prima ediție de campionat pe ULTIMUL LOC, nu a fost retrogradată, doar era echipa sistemului comunisto-bolșevic.

Peste ani, în prefaţa cărţii „Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima”, Fănuş Neagu scria: „Craiova Maxima nu se va mai repeta în veci de veci şi rânduri de vieţi, cum ar spune Eminescu. Acei fotbalişti erau aşa de mari, aşa de frumoşi şi aşa de talentaţi, încât geniul lor fotbalistic nu s-a mai întrupat, încă, atât de desăvârşit în nici unul dintre urmaşii lor. Şi astăzi când scriu rânduri chiar în Craiova lui Balaci (n.r. – 27 februarie 2005), ninge frumos afară, ninge peste întreaga câmpie doljeană, ninge peste povestea Dunării, peste poveştile copilăriei noastre şi peste povestea frumoasă a Universităţii. Nu se va mai repeta Craiova Maxima pentru că poveştile, cele frumoase, se trăiesc în copilărie. Ceea ce a fost copilăria Ştiinţei ţine de Craiova Maxima. Ce se întâmplă astăzi ţine loc de Universitatea sau Ştiinţa şi care nu are atâta talent ca acea imensă şi formidabilă echipă supranumită Craiova Maxima. De altminteri, nu e vina copiilor de azi, ci a copiilor de demult, care erau uriaşi, care erau foarte bravi”.

Cîntec pentru Oltenia (Versuri Adrian Paunescu)

De bucurie rar avurăm parte
În unele duminici, pe la nunţi,
Sîntem olteni pe viaţă şi pe moarte
Sîntem olteni, adica sîntem munţi.

Un rost ne-a dat măicuţa noastra, dulcea,
Să fim, dintre români, cei mai fierbinţi,
Din Dolj şi pîna-n Olt, şi pînă-n Vîlcea,
Şi pînă-n Gorj şi pînă-n Mehedinţi!

Oltenia, Eterna Terra-Nova
Un cîntec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

La Tricolorul românesc se-nchină
Şi-i face jurămînt prin luptă, azi,
Oltenia, provincia latină,
A lui Mihai, al nostru, cel viteaz.

Oltenia pandură a lui Tudor
Şi-a lui Arghezi şi-a atîtor duşi
Oltenia celui mai mare sculptor
Al omenirii, Constantin Brâncuşi.

Oltenia, Eterna Terra-Nova
Un cîntec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Salut fratern, Moldova, Bucovina,
Salut fratern, Ardeal, şi tu, Banat,
Salut fratern, Muntenie vecină,
Şi Maramureş, neam ne-ngenuncheat.

Priviţi această sacră frumuseţe:
Oltenia pămînt de oameni buni
Şi pumn pedepsitor cu cinci judeţe,
Căuş al palmei vechilor tăciuni.

Oltenia, Eterna Terra-Nova
Un cîntec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Olteni sîntem în matca noastră,
Olteni am fost şi-aşa vom fi,
Iar Flamura roş, galbenă, albastră
Se oglindeste bine şi în Jii.

Tot ce avem, noi am făcut cu trudă
Şi n-am trăit din milă şi pomeni;
Spre binele acestei ţări asudă
Şi semeţia noastră de olteni.

Oltenia, Eterna Terra-Nova
Un cîntec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook