Lupta împotriva răului

  Staţi împotriva celui rău şi el va fugi de la voi.

Lupta împotriva răului este o dorinţă foarte răspândită astăzi, atât la cei buni cât şi la mulţi dintre cei răi. Acest adevăr poate să pară o minciună: cum ar putea cei răi să vrea să lupte împotriva răului? Simplu: minţindu-se pe ei înşişi că răul este bine.

De pildă, cei care au bombardat Serbia, scriind pe bombele aruncate peste femei şi copii, „Happy Easter” („Paşte fericit!”), erau – cel puţin în afară – siguri că fac bine.

Cei care au distrus Irak-ul, spre a salva omenirea de „armele de distrugere în masă” care nu existau acolo, erau – cel puţin în afară – siguri că fac bine. Cei care batjocoreau şi torturau deţinuţi irakieni, mulţi nevinovaţi, în feluri identice Inchiziţiei şi altor forţe întunecate ale Evului Mediu, erau – cel puţin în afară – siguri că fac bine.

Cei care pun bombe, aruncând în aer, eventual cu ei înşişi cu tot, copii şi femei în numele Islamului, cei care decapitează creştini în Siria şi Irak, cei care împuşcă pe creştinii din Egipt, Indonezia sau Somalia şi care fac alte şi alte asemenea… lucruri, sunt şi ei – cel puţin în afară – siguri că fac bine. Comuniştii din România care persecută BOR pe exact aceleaşi pretexte precum bolşevicii lui Lenin şi Stalin, care au acelaşi discurs anti-românesc şi anti-naţional cu activiştii comunişti interbelici, care fac propagandă doctrinei sexuale din Revoluţia Bolşevică a anilor 1920-1930, sunt şi ei – cel puţin în afară – siguri că fac bine.

Toţi aceştia şi-au construit un sistem de minciuni prin care să spună răului bine. Toţi aceştia astupă glasul conştiinţei, îşi înăbuşe vocea interioară care le spune că sunt pe calea răului (şi o definesc drept „slăbiciune”, „prejudecăţi”, „urmările unor influenţe din copilărie/societate/şcoală” etc.).

Prin urmare, cei care cred că vor să facă binele sunt mulţi.
Cei care fac binele sunt puţini.
Şi cei care cred că vor să lupte împotriva răului sunt mulţi.
Cei care luptă împotriva răului sunt puţini.
De fapt, cei care fac binele şi cei care luptă împotriva răului sunt unii şi aceeaşi.

Deci, cum se dă lupta împotriva răului?
Făcând binele.
Răul se învinge nu printr-un meci de box între noi şi „rău”, ci făptuind binele.
Răul este lipsa binelui, este înlocuirea moralei prin lipsa de morală, adică este un gol.
Răul nu poate fi învins niciodată prin rău. Cel mult pot fi, prin forme de rău, ţinuţi în loc, o vreme, cei prin care se răspândeşte răul. Ceea ce, deşi ineficient, este mai uşor decât a face binele.

Ca urmare, omenirea a născocit şi folosit, de-a lungul vremii, mijloace de a răspunde răului cu rău, în ideea de a-l ţine în loc sau chiar de a-l învinge. Uneori mijloacele sunt ridicole, iar adesea fac mai mult rău decât s-ar crede, pentru că nu sunt însoţite şi de lucrarea binelui. Ceea ce, se înţelege, lasă loc mult răului, chiar dacă este altul decât cel „biruit”.

O pildă uşor de dat şi destul de tristă prin urmări – deşi adesea hazlie prin lipsa de logică – este cearta pe internet; pe aceeaşi linie, dar mai gravă, este însetarea după veşti rele. Amândouă sunt practicate de mulţi oameni buni, care devin astfel răi fără să-şi dea seama.

O să luăm în primul rând, însetarea după veşti rele.
Este o patimă des întâlnită.
Mulţi oameni buni au căpătat o adevărată dependenţă de asemenea veşti, căutându-le cu sete.
Care sunt pretextele?
„Un om informat este un om pregătit” (absurd; ca şi cum dacă eu ştiu că vine să mă bată Bruce Lee sunt pregătit şi pot să-i fac faţă)
„Trebuie să ştim ce vine ca să ne pregătim” (logic, până la un punct; pentru că de cele mai multe ori „informarea” nu aduce nicio consecinţă practică)

Dacă ascultarea veştilor rele ar fi urmată de pregătiri bine gândite şi înfăptuite, ar fi de folos. De pildă, vestea inundaţiile de pe văile apelor ar putea fi urmată de mutarea caselor prost aşezate, de ridicarea unor diguri şi alte asemenea măsuri. Sau vestea despre atacuri asupra femeilor ar putea fi urmată de implicarea în cursuri de auto-apărare, de cumpărarea unor mijloace de apărare (spray, tasere ş.a.), de alte mijloace de prevenire. Sau veştile despre defrişări ar putea fi urmate de asocierea celor care vor să apere pădurile, de organizarea unor mişcări de masă de blocare a defrişărilor şi altele asemenea.

Adevărul este, însă, că rareori se întâmplă aşa. De cele mai multe ori oameni pur şi simplu asimilează veştile rele ca atare, fără să se „pregătească” în vreun fel pentru posibila implicare în acel rău. Ca urmare, singurul efect practic pentru oamenii buni este întristarea sau deprimarea. Puţini sunt cei care au înţelepciunea şi puterea să nu se tulbure de ceea ce nu pot schimba. Cei mai mulţi suferă şi se întristează, ajungând chiar şi la deznădejde. Adică, prin ascultarea veştilor rele, de fapt fac rău!

Pentru că întristându-se, tulburându-se, deznădăjduind, îşi scad puterile, îşi fac treburile mai prost şi îi împing spre tulburare sau întristare şi pe cei din jurul lor!

La fel se întâmplă şi cu cearta pe internet.
Pe care unii o numesc „apărarea adevărului”, ba chiar „mărturisirea Credinţei”, „lupta împotriva minciunii” etc.
În fapt, de mult prea multe ori, este doar o irosire a puterilor şi o murdărire a sufletului. Adică un rău.
Pentru că o apărare a adevărului se poate face doar prin trăirea adevărului, din care izvorăşte şi o bună mărturisire a lui.

Cel care trăieşte adevărul ştie că acesta este greu de înţeles, de primit şi de trăit. Ştie din propria viaţă, din propria trăire. Ca urmare, va avea răbdare cu cel care vede mai greu adevărul, nu va fi nici furios, nici disperat, atunci când vede că cineva este orb – voit sau nu – în faţa adevărului.
De asemenea, cel care trăieşte adevărul ştie că există oameni răi. Fie că îşi dau seama că sunt răi, fie că nu.
Aceşti oameni răi vor răspunde cu dispreţ, răutate, ură etc. faţă de orice părere, faţă de orice frază care le contrazice viziunea. Şi cum ar putea face altfel? Căci această viziune este cea prin care ei îşi înăbuşe conştiinţa şi declară binele drept rău şi răul drept bine! Altfel spus, este o viziune fără de care lumea lor se prăbuşeşte, iar ei se găsesc goi şi vinovaţi în ruinele minciunii în care au trăit.
Da, le-ar putea face bine această prăbuşire, căci ar putea fi punctul din care să pună o temelie nouă, sănătoasă, vieţii lor. Dar este nespus de greu să înţeleagă fie şi vag această posibilitate, cu atât mai mult să o accepte, şi cu atât mai mult să treacă la fapte.
De aceea, pentru aceşti oameni mărturisirea adevărului de către alţii este un atac la care răspund violent.

Cel care trăieşte adevărul trebuie să ştie că uneori merită să dai un răspuns, ca o sămânţă, din care peste vremi să iasă eliberarea celuilalt. Doar că răspunsul trebuie dat cu dragoste pentru celălalt, nu din mândria de a proclama adevărul, de a fi mărturisitor sau din alte ispite de acelaşi fel. Atunci când încerci să dai un răspuns ca să-l ajuţi pe celălalt ai nevoie să priveşti către sufletul lui, nu către cei din jur; poate să pară că „ai pierdut” confruntarea, de vreme ce important este să ajungă o sămânţă de adevăr în sufletul lui. Este, după cum se vede, o lucrare foarte grea, cu putinţă doar printr-un dar al Duhului Sfânt dat pentru o clipă – şi dacă discuţia continuă, aproape totdeauna se pierde – sau printr-o experienţă duhovnicească temeinică.

De asemenea, mai sunt şi situaţiile în care este nevoie de proclamarea unui adevăr pe care o propagandă rea încearcă să îl acopere. Dar şi aici este aproape aceeaşi rânduială ca cea de mai sus. Chiar dacă într-o asemenea împrejurare se pot folosi mijloace retorice tăioase – doar dacă şi cât e nevoie de ele -, ele trebuie să fie sub conducerea iubirii faţă de oameni. Căci adevărul este mărturisit pentru oameni, spre a-i ajuta să se zidească, nu în gol, ca să fie într-un inventar virtual. În asemenea situaţii stăpânirea de sine, logica strânsă, grija de a rămâne în adevăr – e uşor să crezi, cu bună credinţă, o minciună! -, ştiinţa de a vorbi sau scrie sunt doar câteva din darurile de care avem nevoie.

De cele mai multe ori, însă, aşa-zisa „apărare a adevărului” sau „mărturisire a adevărului” este doar o ceartă care face rău. În care se ajunge la un fel de urlete paralele, la un monolog polifonic, sau la un schimb de insulte mai mult sau mai puţin vulgare – după caz. În care cei care aveau dinainte aceeaşi părere vor fi şi după aceea de aceeaşi părere, dar nimeni nu se va lămuri fie şi cu o iotă în plus. Altfel spus, deşi se cheltuie timp şi energie – ba chiar şi alte resurse – niciuna dintre părţi nu câştigă, real vorbind, nimic. Dar va creşte duşmănia dintre cei de păreri diferite, oamenii vor fi convinşi că ei sunt victime ale poziţiei lor etc. Adică, aşa cum am spus, în loc să se facă bine, se va face mult rău.

Şi roadele, pentru oamenii buni care se vâră în asemenea certuri, vor fi acelaşi: tulburare, oboseală, întristare, deznădejde…
Sau, şi mai rău, trufia de a crede că prin ceartă şi furie se mărturiseşte adevărul, trufia şi deznădejdea de a se crede victime etc., etc.
Pe de altă parte, cei răi vor avea satisfacţia întunecată şi cangrenoasă că i-au făcut pe ceilalţi să se coboare la nivelul lor; „de fapt şi ei sunt ca noi”, vor gândi şi spune, fără să-şi dea seama ce mărturisesc prin aceste cuvinte; se vor întări în rău.
Altfel spus, pierderi de amândouă părţile, singurul câştigat fiind răul.

Iată cum „lupta împotriva răului” în stil de „meci de box” se dovedeşte a fi, în chip obişnuit, deosebit de rea, dăunătoare, distrugătoare.
„Ieşirea din Matrix” este, de fapt, simplă, chiar dacă cel mai des oamenii fug de ea.

Staţi împotriva celui rău şi el va fugi de la voi, ne spune Duhul Sfânt.
Mulţi şi-au închipuit aceasta ca pe un „meci de box” între ei şi cel rău – oricare ar fi acesta.
De fapt să stai împotriva celui rău înseamnă să te îndrepţi spre bine. Căci esenţa lucrării răului este de a ne atrage în rău. Ca urmare, esenţa împotrivirii faţă de rău este a cunoaşte şi a face binele.
Tot ce faceţi, ca pentru Dumnezeu să faceţi, ne zice, iarăşi, Duhul Sfânt, arătându-ne calea.
Muncind, străduindu-ne să facem binele, zi de zi, ceas de ceas, devenim noi înşine mai buni. Şi, totodată, învăţăm să cunoaştem tot mai mult binele, să îl deosebim de rău; adică ne creştem discernământul.
Lucrarea binelui este cheia luptei împotriva răului.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook