Om
Foto: magazincritic.ro
Ce dor îmi era de o întâlnire,
în clipa aceasta ce fără măsură
îmi umple inima şi se revarsă…
în marea albastră,
cu vocea străbună.
Urzesc o cămaşă din sinceritate,
un brâu din gândul bun,
opinci cum purta bunicul,
moştenire din neamul străbun.
Vreau om de nădejde în cale,
drumețului o cană de apă să-i dea,
să-i odihnească-n seară privirea,
din liniştea ta, speranță să ia!
Spori-vom atunci pe drumul ce duce,
pe urme de viață şi cale-n lumină,
dă-i zâmbetul tău de nu ai mai mult,
să ai din bucuria şi pacea divină!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook