Maestrul Horia Stoicanu: Finanțați naționalismul!

 foto: români din toată țara la Târgu-Secuiesc de 1 Decembrie 2017.

  Finanțați naționalismul, îndeamnă Maestrul Horia Stoicanu în două articole de pe pagina domniei sale. Mai ales, adaug eu, în condițiile în care asociațiile care merg pe acest drum greu pot fi numărate pe degetele de la o mână, mai ales că, toate organizațiile minorităților de orice tip beneficiază de resurse si logistică la discreție. LGBT este finanțată din plin prin rețele străine, maghiarii au triplă finanțare, de la statul maghiar (sute de milioane de euro pentru burse adresate copiilor care se înscriu la secțiile cu predare în limba maghiară din Covasna si Harghita si pentru pregătirea profesorilor din zonele cu ceangăi, precum si pentru proiecte culturale si religioase), de la statul român si de la consiliile județene si municipale. Romii au finanțare atât din exterior, prin diferite fundații, cât si de la statul român, alte câteva sute de milioane de euro, aruncați la propriu, pentru o așa-zisă integrare. Nimeni nu se uită la bani atunci când este vorba de minorități…mai ales când acestea atentează prin politicile desfășurate la paradigma românească. 

Șansa noastră, a celor foarte puțini care au reușit să pună cât de cât pe picioare câteva asociații care luptă pentru identitatea românească stă în voi, cei care care aveti certitudinea că suntem sinceri si că facem ceva bun pentru România. Suntem poate o speranță, dar sigur vă spunem că ne vom face datoria de români până la capăt. Cine nu crede, este chemat să facă ceva mai bun, cine crede, este chemat să ne ajute. Nu ne este usor, dar nici nu ne plangem, acest drum noi l-am ales, însă eficiența actiunilor noastre depinde de voi. Suntem oameni care nu au bani mulți, nici timp pentru toate, ne împărtim intre datoria față de țară, între munca noastră pentru traiul de zi cu zi al familiilor noastre, avem necazurile noastre proprii, la fel ca fiecare dintre voi. Sprijiniți-ne, că în Dumnezeu si-n voi este nădejdea! Dacă aveți dileme, gânditi-vă că cei care finanțează atacul împotriva României nu au niciun fel de dilemă.

Personal le mulțumesc încă odată din tot sufletul celor care au făcut ca acțiunile desfăsurate pe Calea Neamului să fie posibile, fără sprijinul românilor din țară si din diaspora nu am fi reusit să facem nimic. Mă înclin în fața acestor oameni deosebiți!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns