Tot lemnul ne e sfânt,
se odihnesc în ei anii…
dorm acoperiți străbunii,
ne “cresc” din adânc banii !

Bradul mi-a hrănit sufletul,
când sugeam la al mamei sân.
Am mai vrea pe brad de aur,
să mai fim din nou stăpâni.

Veneau jucăriile sub el,
cele dorite, cele visate,
un Moş frumos, şi el drag,
mi le aducea pe înnoptate.

Când am crescut olecuță,
priveam pomii, se albeau,
în parfumuri adormitoare,
apoi în adieri mă ningeau.

Mă ridicam în raze sfioasă,
zăream albinele în flori,
culegeau în zumzăit miere,
aveau un strai de sărbători.
miere de mai ori primăvară,
adunau din ciorchini de flori,
salcâmul le ademenea pe toate,
în lumină peste zori,
să culeagă putere,
iubirea cu gust de miere.

Mai trecură ani şi plopul,
la o margine de drum,
răspândea în legănare adieri…
de nu ştiu cum… 
de miros de sărbătoare,
de fiori de dragoste,
chiar şi Domnul Eminescu
le-a scris din nelinişte…

Dară teiul, teiul sfânt…
e vestit de Domnul Creangă,
în povestea cu moțata,
cu fulgi ce aveau să meargă,
că te spurca primăvara,
te scula cu noaptea-n zori,
îți venea s-o duci la târg,
s-o dai pe doi crăişori.
Ce mai tărăboi cu dânsa,
ajunsă în iarmaroc,
de ruşine şi de teamă
ai fi pus-o tu la loc…

Şi cireşul din grădină…
te-ndeamnă-n luna mai,
să sari gardul la vecini
şi să te şi vezi în rai!

Doamne, cum de am uitat,
pomul cel cu rod bogat,
unde Eva şi Adam,
înşelați de-o târâtoare,
au adus ruşinea-n lume,
azi o vorbă în uitare.

Să mă duc acu’napoi adolescent în urcare,
Doamne, câte vorbe dulci,
asculta teiul din cale…
De drag, de frumos, de iubire…
Aş vrea un ceai de liniştire.

Pe alei sub castani plimbata-mi privirea,
căutând printre stele,
sfioasă, răsărită iubirea.

Mă tot duc cu revenire,
viața îmi e dăruire,
într-un brad împodobit
ce grădina a înflorit,
să fiu fecior şi bărbat,
doar de fală-n al meu sat.

Iar mă duc la un salcâm,
ce nu face umbră-n drum,
mi-am dus la părinți aleasă,
cu trăinicie ne facem casă.
Salcâm crescut pe hotar,
Domnul Preda ştia că valora bani…

Ce preț avea lemnul, ce bogăție aleasă!
“Țara mea are dealuri înalte,
câmpii mănoase 
şi dalbe flori,
izvoare limpezi şi răcoroase “
şi brazi înalți ce ajung la … nori!

Eugenia Bucur, 07.02.2017


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns