Regizorii îmbuibaţi
Este limpede că regizorii americani sunt, într-o mult prea mare majoritate, nişte îmbuibaţi care habar nu au ce înseamnă să flămânzeşti ori să-ţi fie sete; nu există altă explicaţie pentru demenţa radicală a scenelor în care însetatul varsă pe haine şi pe jos mai multă apă decât bea, iar flămândul împrăştie mai multă mâncare decât mănâncă.
Asemenea scene, prezente în filme de artă, de dragoste, de aventuri, poliţiste, fantasy, horror etc. sunt pentru cel care cunoaşte foamea şi setea o insultă totală: arată risipirea dementă a unor resurse vitale, pretinzând a reda prin această risipă o stare în care aceste resurse fac deosebirea directă – şi dureroasă fizic! – dintre viaţă şi moarte. Pentru cel care ştie ce înseamnă suferinţa cumplită a setei, durerea sfâşietoare şi epuizarea teribilă a foamei, asemenea imagini ale aruncării apei şi mâncării sunt, repet, o insultă, o denaturare psihopată a unei realităţi teribile. Scenele în care însetatul toarnă apa mai mult pe obraji, gât şi haine decât în gură, scenele în care flămândul aruncă pe jos mai multă mâncare decât îşi bagă în gură sunt nu doar total nerealiste, ci de-a dreptul obscene. Un om însetat nu va irosi nicio picătură de apă (băutură), un om flămând nu va irosi nicio fărâmă de mâncare.
Iar dacă îmbuibaţii nu înţeleg asta direct ar trebui să aibă minimul bun-simţ de a-i întreba pe cei care chiar au flămânzit şi au însetat…
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook