Adevărul „minorităților sexuale”

[ Să promovăm mai activ Romania în Uniunea Europeană!] 

  Iubiți, Homosexuali! Vedeți, chiar din prima frază îmi exprim toleranța față de „minoritățile sexuale”. Le iubesc! Dar, asta nu însemnă că accept să fac și dragoste cu ele. 

Hai, românașilor! „Veniți la tata”! (vorba lui Ionel Tabără) Vreau, să vă învăț și eu TOLERANȚA față de homosexuali. 

Problema eternă a minorităților sexuale, la atingerea noilor înălțimi ale Științei și Culturii, nu mai poate fi tratată ca pe o boală, prosteală, slăbiciune umană. Sau și mai rău, anormalitate. Problema e complexă, biologică și socială. Normală! Egalitatea în drepturi trebuie exprimată direct și fără de rezerve. Numai că, iată, cu Educația se stă cam prost. Din ambele părți. 

Cauza primă a incompatibilității ambelor părți (homo – etero), zic eu, constă în structura limbilor, instrumente sfinte ale gândirii noaste, cunoașterii. E simplu. Iubirea față de om e un sentiment sfânt, general. Dragostea, însă, e un sentiment mai restrâns, particular. Oricum, ambele noțiuni sunt noțiuni deschise, sociale. De la iubirea generală față de om și până la dragoste concretă, particulară, e un sigur pas. Dar, gigantic. E nevoie de modificarea gândirii, intelectului, inteligenței. Și care e acea măsură, care ne-ar exprima posibilitate de a înțelege corect problema minorităților sexuale, dacă nu armonia căutată, cea exprimată prin două cuvinte, iubire și dragoste ? (un cuvânt e general, altul – particular) 

Universul e creat prin cifre. Anume, prin cifre putem exprima armonia, iubirea și fericirea. Asta e: 1-0-1; general-0-particular; iubire-0-dragoste. Axioma armoniei, vibrației, 1-0-1, este o formă universală pe care am putea-o folosi pentru a nu ne rătăci în acest Univers. Gomora și Sodoma au fost o lecție bună. Echilibrul, bisex-0-unisex, de pe atunci, era grav deformat. Scopul nostru, ai oamenilor civilizați, e de a păstra echilibrul, de a ne învăța pe greșelile altora. Noi, nu mai suntem sălbatici. 

Și așa, despre ce vorbim noi aici? Iubirea și dragostea sunt derivate ale noțiunilor de bază: general și particular. Cuvintele date apar din spațiul tridimensional, XYZ, unde pe fiecare axă avem câte o vibrație, 1-0-1, înainte-0-înapoi, (Y),stânga-0-dreapta (X),…. Înțelegând prea bine că omul trăiește în spațiu planar, XY, și gândește consecvent, liniar, de la particular la general și invers, de la o unitate la altă unitate, relația „tu mie – eu ție”, e o reflecție a cifrelor, 1-0-1 (eu-0-tu). De aceea , triadele: general-0-particular, iubire-0-dragoste, sunt co-legate între ele. Prima triada, e baza universala a cunoașterii. A doua – e derivata ei. 

Toată lumea vrea armonie, pace, iubire și dragoste. O vor și minoritățile sexuale. Și, e normal. Numai că, problema reală e că bisexul și unisexul se află pe părți contrarii, antagoniste: bisex-0-unisex. Ele sunt incompatibile! Nu poți face așa, ca de pe partea din față sau din spate (față-0-spate) a luntrei sociale, a-0-b, să fie pusă toată greutatea (a+b). Adică, greutatea să fie pusă numai înainte sau numai înapoi. Luntrea se va scufunda. Ceea ce duce la antagonism, aici, e contradicția din gândirea celor două părți sociale.

Toate bolile omului se încep de la cap. E banal: „Peștele de la cap se strică!”. De aceea problema GAY-lor e comună, a tuturora. Ea, ar putea fi soluționată prin analiza procedeului gândirii. Ambele forme ale gândirii trebuie aduse la unul și același numitor comun, 1-0-1. La echilibru.
Dreptul „democratic” de a fi bisex (eterosexual) sau unisex (homosexual, …), nu poate să fie încălcat de nimeni. Problema Gay-lor însă nu e socială, ci, intimă. Într-adevăr, e inadmisibil de a pune pe masa socială problemele intimității. Dar, asta nu se înțelege (pricepe!). 

Noțiunile, iubire-0-dragoste, garantează fericirea omului la nivel social. Ele nu aparțin intimității. Intimitatea reală se exprimă prin alte noțiuni: instinct-0-sex. Familia însă e o structură socială. Prin ea se educă noile generații. Institutul căsătoriei garantează dreptul la viața eternă a familiei. Deci, și a relațiilor sociale. Ar trebui acest institut să se ocupe și cu relațiile intime? 

Nebunia statelor „civilizate”, însă, dărâmă această noțiune (familia), creând din oameni un amalgam de persoane unitare, animale monstruoase (fără pereche) care nu deosebesc iubirea de dragoste, iar dragostea – de instinct și sex. E spus dur, dar real, pentru că altă cale nu e. Acesta e adevărul absolut. În limbile europene aceste lucruri nu pot fi traduse. Deci, nici înțelese. Limbile lor sunt polarizate, formate din o multitudine de cuvinte unitare. Acolo, oamenii nu prea vor să deosebească noțiunile sociale de cele intime. Morala – de etică. Perechea – de cuplu. Dragostea – de iubire. Perfecțiunea – de ideal. Și în concluzie, nici bărbatul de femeie. Limbile lor, nu au în compoziția lor cuvinte duale suficiente, perechi. Între social și intim (social-0-intim), ar trebui să fie tranșat un intelect, 0. Aceasta e Sursa cunoașterii prin care se generează noțiunile asemănătoare, complementare, și noțiunile care se deosebesc, contradictorii. 

E nevoie de un Salt al cunoștințelor. Iar asta, e capacitatea de a uni într-un sistem armonios și integrat a tuturor lucrurilor incompatibile. Dar, încă nu e! 
Oricum, suficient intelect pentru a înțelege conceptul Saltului cunoștinței, ar trebui să existe anume la români. Asta se datorează istoriei de milenii a acestui popor (dacic) și, de asemenea, structurii limbii române. Saltul conștiinței e posibil de explicat științific. Ceea ce e social, e iubire și dragoste, iar cea ce e intim, e instinct și „sex”(fu.are). La nivel general și concret, noțiunea cuvântului „sex” a fost deformată. Sexul e o noțiune convențională care exprimă deosebirea dintre indivizi (mascul-femelă). De ce e folosit acest cuvânt de către homosexuali? Deosebirea dintre ei nu e contradictorie. E o asemănare, … complementară. Oare această noțiune (sex) aparține intimității lor (bărbat-bărbat), la fel ca relația intimă, contradictorie, dintre un bărbat și o femeie? Perechea e o structură simetrică, roditoare. Cuplul însă e sterp, muritor. Pe cât de cinstit e să ceri (sau să accepți) socializarea intimității („cultura” porno, homo)? Această „asumare” îi va infecta pe toți. Problema, nu va fi numai în mentalitatea oamenilor „minorități sexuale”, ci și în gândirea socială a tuturora. Gândirea socială va deveni la fel de stearpă, fondată pe instinct, senzații tari, și nu pe intelect. Acesta e adevărul „minorităților sexuale”. El, ne afectează intelectual pe toți. 

Socializarea intimității (prin filme porno, homo) deja duce la degradarea gândirii sociale în diverse planuri de viață (crime, atacuri armate, corupție, terorism…). Pare, că numai o nouă paradigmă a gândirii poate schimba situația. Iar dacă asta nu e Metodologia de structurare a noțiunilor (exemplu: social-0-intim), apoi, care e? Probabil, numai persoanele importante din spațiul „minorităților sexuale”, cu o dezvoltare influentă în politică, ar putea să se adreseze acelora care folosesc „minoritățile sexuale”, în scop personal, de carieră politică. Ei se folosesc de „minoritățile sexuale” pentru a deforma structura gândirii întregului popor, amestecând socialul cu intimitatea (generalul cu particularul, stânga cu dreapta). Astfel, oamenii cu structura deformată în gândire sunt mai ușor de manipulat. Iar așa zisa, „libertate sexuală” este un instrument politic de înrobire intelectuală a umanității. 

De aceea, pentru a înțelege problema „minorităților sexuale” , va trebui la început să ne „curățim” limbile. E nevoie de studiat Legile fundamentale (reale!) ale Universului, de modificat gândirea noilor generații, etc. Pentru acest scop e deschisă pe Facebook, pagina „Educația Complementară”. Ciclul de lecții postat exprimă toate problemele legate de viața socială și intimă a contemporanității noastre.

Asta cere să fim toleranți față de „minoritățile sexuale”! Chiar dacă „minoritățile sexuale” pretind de a se numi pătură socială. În condițiile politice actuale, ele au tot dreptul! Oamenii maturi cunosc „minoritățile” ca parte din intimitatea ascunsă a omului. Dar, de ce părinții trebuie să explice copiilor săi, de la o vârstă fragedă, intimitatea bărbaților îmbrăcați în straie femeiești? Da, da! A celor, care defilează pe stradă? De ce acești oameni se folosesc de toate culorile curcubeului, dacă culoarea lor faptică, e cea neagră. Explic: Miliarde de spermatozoizi sunt ucișii zilnic, iar ei, Gay fiind, nu vor avea viață veșnică în copiii lor niciodată deoarece nu-și fac copii pe cale naturală.

Iar copiii naturali, născuți prin noi, oare noi i-am creat? Atunci, ce ne vor spune nouă acei copii, născuși din eprubetă? Vor accepta ei artificialitatea sa adusă din intimitatea homosexuală în societate? 

Propunerea „democratică” a GAY-lor de a crea (cu ajutorul medicinii), omul viitorului e o cutie nouă a Pandorei. Numai că, propunerea nu e a GAY-lor, ci a celor care-i manipulează. Majoritatea covârșitoare a societății românești intuitiv înțelege asta și o respinge. N-o vrea!

De ce, „minoritățile sexuale” ar trebui să-și popularizeze intimitatea sa prin manifestații sociale, deschis? Repet: democratic, noțiunea de social și intim trebuie înțelese ca noțiuni incompatibile: social-0-intim. Ele nu pot exista pe una și aceiași parte a echilibrului, 1-0-1. Oare, cineva vrea să ne scufunde barca socială, a+b=0, (!) în loc de a susține echilibrul gândirii, a-0-b? 

Mda! Am fost mereu tolerant față de copiii mei, când la vârsta de 4-8 ani ei își băgau degetele în gură: le făceam observație, strigam la ei, le dădeam peste mână. Democratic! Trebuie să fii responsabil față de societate, nu e așa? La fel, e nevoie de a fi responsabili și față de „minoritățile sexuale”. 
Hai, românașilor! „Veniți la tata”! (vorba lui Ionel Tabără) Să vă explic, cum să conviețuim cu homosexualii. 

Românii, cică, sunt în „înapoiere” față de alte țări „civilizate”, din UE, în problemele „minorităților sexuale”. Pe parcursul istoriei sale poporul român, cotropit fiind de romani, turci, slavi, maghiari, a fost mereu pus în situația a se „civiliza”. Fără rezultat. Fiecare popor are al său destin. El, vine de la divinitate.

Iată, și homosexualii români au venit cu propunerea de a ne „civiliza”. Ne arată la exemplele „țărilor civilizate”, ne umilesc. De fiecare dată românii au ridicat lozinca: „Capul plecat, sabia nu-l taie!” Numai că, problemele GAY-lor sunt intime. Nu sunt sociale! Ajunge! Fiecare om își rezolvă singur intimitatea sa. Fiecare – cu crucea sa. De ce crucea personală a GAY –lor s-o duc eu, copiii mei, nepoții?
Ceea, ce se poate afla din materialele de pe pagina Facebook, „Educația Complementară”, e faptul că „homosexualitatea” este o stare normală a unor oameni, „sare a pământului”. Problema e în măsură. De câtă „sare” e nevoie și unde se pune ea? Pe masă, în fața copiilor? Feriți-vă copiii! Sau pe stradă, pe standuri scârboase? 

…E mult mai simplu , dragii mei homosexuali, de a înțelege că cea ce e intim nu e egal cu ceea ce e social. E nevoie de dat un răspuns sănătos, manipulatorilor politici. Între intim și social există semnul inegalității, o prăpastie. Peste ea, se poate construi un pod armonios. Dar, numai prin acceptarea paradigmei noi, condiției de modificare a formelor de gândire. Locul Gay-lor e în intimitate. Manifestările sociale, organizate de ei, sunt scârboase pentru eterosexuali. Ele trebuie organizate în spații restrânse, ascunse. Mai departe de oamenii tineri. Ca și drojdia vinului bun, rămasă în butoi, în beci. 

România e la răscrucea istoriei sale pe drumul său spre viitor. Identitatea sa istorică, destinul ei, nu-l poate schimba nimeni. 80% din populație declară că România merge pe o cale greșită.

Cine știe? Poate problema românilor s-a cam complicat în supunerea sa îngenunchiată față de forțele „civilizatoare” din exterior. Capul românilor e prea obosit să stea plecat: 20% din populația României ș-au „ridicat capul” și au părăsit România. Alte 30-40% din populația română trăiesc în depresie și stres (cu dreptul social de a vizita pe gratis… psihologii). Printre aceste procente sunt, probabil, toate „minoritățile sexuale”. Pentru ca capul său românul să-l poată ridica în țara sa proprie, acasă, cred că ar trebui de re-analizat noțiunea de „civilizare”. 

Există un motiv serios. Dacă acest popor (dac) n-a putut fi „civilizat” nici de romani, nici de turci, nici de slavi, nici de maghiari, apoi, concluzia e asta: „Civilizațiile” cotropitoare vor trebui singure să-și corecteze conceptul său despre noțiunea „civilizare” și „minorități sexuale”. Exemplul, ei și-l vor lua singuri de pe la românii care au „ridicat capul”. Ei, vor veni să învețe de la români. Limba română e una din limbi care e creată, „născută nu făcută”, prin aplicarea măsurii, 1-0-1. Celelalte limbi, în afară de limbile cărților sfinte, religioase, sunt limbi polarizate, asimetrice (nu cumva, diavolești?), non adecvate naturii. Civilizația noastră nu a știut nici o zi de pace, nici o zi fără de război.

Participați, dragii mei homosexuali! Aici, la nivel social, la aceiași masă cu tot poporul puteți sta cu „capul ridicat”. Dar, nu vă lăudați, nici unul din voi, că aveți preferințe înguste, speciale, în relațiile voastre intime. Nu vrem să știm! Nu ne interesează! Există o lege nescrisă: „Intimitatea nu se pune pe masă!”. Social, toți oamenii sunt egali. Asta e democrația. (Ce are democrația cu patul?). Fiecare își duce crucea sa intimă singur. În triada, social-0-intim, există o discrepanță. La fel, ca și între știință și religie (știință-0-religie). Unitatea lor e posibilă, chiar dacă ele sunt incompatibile, la fel, ca și între rațional și non-rațional. E nevoie numai de intelect, un Salt special al conștiinței. E mult? Vom folosi gândirea spațială, capacitatea de a primi extaz prin intelect, o plăcere mult mai naltă ca cea chinuită, primită prin pozițiile sexuale pe care voi, homosexualii, le promovați ca „drept al omului”, de parcă cineva vi-l interzice. 

Românul, nu mai poate trăi cu capul plecat. Nu degeaba „profeții” contemporani văd „România într-un cerc de foc”. Nu degeaba Papa de la Roma a declarat că România e „Grădina Maicii Domnului”. Și, de ce credeți că „grădina” românească se va crea „pe gratis”? („din fonduri europene”!) Pentru care merit? Sau, de ce să suferim de „foc” cândva, dacă putem să ne pregătim acum, singuri, pentru a înfrunta vremurile grele ce vin? O putem face anticipat, prin intelectul său propriu. Mai vezi, pagina Facebook: „Conștiința planetară e în criză”(sau intrați la „Centrul românesc de Știință și Cultură”)
Hai, românașilor! Ridicați-vă ochii de pe ecranele „șelularilor„ voastre (iphon!). Uitați-vă atent unul la altul. Vorbiți românește frumos (ca Gâdea!). Dar, nu prin folosirea formelor franțuzite și englezite (deoarece aceste forme sunt „infectate”, polarizate, lunecă spre minciună), ci, prin restabilirea Matricei dacice (1-0-1) din voi. 

Așa, copiii de până la 12 ani vor ști că sunt aduși pe lume de barză. Iar după 12 ani, pe măsură ce copiii se dezvoltă, părinții le vor explica izvorul extazului spiritual, prin limba cea mai perfectă, română. Legea complementarității (atracției, iubirii) trebuie recunoscută. Atunci, interesul fizic despre instinct și extazul biologic (sex) se va amâna pe mai târziu. El, va deveni mai moderat, mai civilizat, auto controlat, inteligent. Iubirea e un sentiment social și nu se confundă cu instinctul. 
Cu părere de rău, corespondenții TV își emit informațiile sale despre toate abuzurile sexuale existente, aducând interes nesănătos copiilor de la cea mai fragedă vârstă. Daunele date nu se mai recuperă. Corespondenții TV , sărmanii, nu știu că informația se divide în auditivă și scrisă. Educația lor a fost contradictorie, de luptă… Între auditiv și scris (auditiv-0-scris), există un intelect. Dar ei, nu-l cunosc. Nenorociți fiind, ei nu avertizează că informația TV (Antena 3, România TV, etc.) poate aduce efect distrugător pentru mentalitatea copiilor (impact (!) al existenței lor). Vedeți câți copii dispar, se sinucid, etc. 

Uneori, cuvintele „viol”, „pedofil” și „sex”, sună în același interval de timp pe toate canalele TV. Nu avem unde să ne ascundem copiii de informația TV. Nu putem nici să ne împotrivim, deoarece în loc de Educația Complementară (asemănare, atracție, iubire), prin legea de Stat, copiilor li se aduce numai Educația Contradictorie (diferențiere, respingere, concurență, invidie, îngâmfare). 

Matricea limbilor polarizate a adus lumea la nivel „civilizat”, și astăzi e promovată oriunde. „Matrix”! Îndoctrinarea sexuală greșită se dezvoltă, anume, în ea. Dar, mai există o Matrice, Matricea dacică care e încă vie, independentă de orientarea sexuală. Dacă o promovăm în UE : „Mândri, că suntem români!” Adevărul „minorităților sexuale” va fi afișat, cunoscut tuturora. 

12.03.2018, Victor Deleu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns