DRUMUL IUBIRII
Să fii bătut, iar tu să ierți,
Să fii scuipat, dar să nu cerți,
Să fii ucis încetișor,
Iar tu să plângi de mila lor,
Aceasta nu e dat oricui,
Ci numai Ție, Domnului!
Ca ei să urce, Tu cobori,
Ca să nu piară ei, Tu mori,
Ca să se bucure de Rai,
Renunți la slava ce o ai,
De dragul lor Tu sărăcești
Și nu Te-arăți așa cum ești..
Poți totul, dar nu faci nimic
Și-i lași ca să Te creadă mic,
De mila omului înduri
Atâtea răutăți și uri..
Așa a fost, așa-i și-acum,
Dar fără al iubirii drum
Nu-i punte între Dumnezeu
Și omul păcătos mereu..
Și după două mii de ani
Te vinde lumea pentru bani,
Dar Tu nu-i cerți, Te lași vândut
Și-i ierți, așa cum ai făcut
De-atâtea ori de dragul lor,
Pe când Tu le erai Păstor..
amin
Preot Sorin Croitoru
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook