Un nou set de documente despre asasinarea lui Kennedy, publicate din ordinul lui Donald Trump
Conform directivei preşedintelui american Donald Trump din 26 octombrie 2017, Arhivele Naţionale au publicat joi peste 19.000 de documente referitoare la asasinarea fostului preşedinte J.F. Kennedy. Documentele publicate pot fi descărcate de pe Internet. Versiunile documentelor publicate joi au fost procesate de diverse agenţii conform poziţiei preşedintelui Trump, ca şefii agenţiilor să fie extrem de prevăzători în ceea ce priveşte orice amânare.
Colecţia de informaţii privind asasinarea lui John F. Kennedy, înfiinţată de Arhivele Naţionale americane în noiembrie 1992, conţine aproximativ 5 milioane de pagini. Marea majoritate a documentelor colecţiei a fost disponibilă publicului fără niciun fel de restricţii începând cu sfârşitul anilor 1990. După cum permite aşa-numita lege JFK, diverse agenţii au recomandat preşedintelui amânarea publicării anumitor informaţii până după data de 26 octombrie 2017. Trump a oferit agenţiilor o certificare temporară până în 26 aprilie 2018 pentru a permite revizuirea tuturor documentelor reţinute în întregime sau parţial pe baza secţiunii 5 a Legii JFK. De asemenea, Trump a cerut agenţiilor să “identifice câte informaţii pot fi dezvăluite” şi să fie “extrem de prevăzătoare în ceea ce priveşte recomandarea oricărei amânări suplimentare”. Mai multe pe Epoch Times
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook