Florile codrului
Frunzele foşnesc umed, a primăvară,
Soarele e în prezență o floare rară,
bat la uşa cerului, să cerşesc bucurie,
cu prietenie plec apoi în călătorie.
Cer ajutor, la drum, unor roți, plăpând,
ele mă duc mai des, dea rostogolul,
n-am timp, zice, strecurat un gând,
ce nu mai măsoară kilometrul, cu piciorul.
Dau sentimentele din mine în foşnet de frunze ude.
Ce vremuri… plecam în căutare flămânzi, flămânde,
la margine de codru… ori unde era des,
în viorea culoare să-l avem în suflet, pe ales!
Eugenia Bucur, 19.09.2018
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook