Minunile de la Aiud! Rugăciunile sfinţilor din „Râpa Robilor” se înalţă pentru români până la Cer

Monumentul eroilor anticomuniști din AIUD

 Închisoarea de la Aiud a rodit după 1990 minuni. De fapt monumentul este un schit ce adăposteşte un osuar de sfinte moaşte. Ideea de a construi un monument, pe locul unde erau înmormântaţi în gropa comună, a fost susţinută la începutul anilor 1990 de către foştii deţinuţi politici. Cimitirul poartă numele „Râpa Robilor” sau „Dealul robilor”. Îngropările se făceau de către temnicieri numai noaptea pe întuneric, fără nici o lumină şi nici unuia nu i s-a pus o cruce la cap. În 1992, aici s-a ridicat un monument, iar în septembrie 2004, Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, pe atunci arhiepiscop de Alba Iulia, a dat binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu să înfiinţeze un schit cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, în care să fie pomeniţi toţi martirii neamului românesc. „S-a construit acest monument, început la 28 octombrie 1992, terminat la 14 septembrie 1999, pentru cinstirea memoriei deţinuţilor politici morti în timpul regimului comunist în închisoarea Aiud, iar numele lor nu au fost săpate în piatră, pentru aducere aminte. Doamne, primeste jertfa!” Paraclisul din interiorul acestuia a fost sfinţit în anul 2000, de catre Inalt Preasfintitul Bartolomeu, fost detinut al inchisorii Aiud. La intrarea în paraclis, gasim scris: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, ca a lor este Împărăţia Cerurilor” (Matei 5, 10).

  “Monumentul marilor eroi ai neamului romanesc, numit „Calvarul Aiudului”, îi înfăţişează pe martiri în chip de cruci, ducând în spate crucea neamului românesc, răstignit de comunişti. Acest monument, înalt de 18 metri, lat de 6 metri şi lung de 27 de metri, este amplasat în partea de sud-vest a oraşului. Monumentul de la Aiud este alcătuit din şapte perechi de cruci, peste care stă aşezată una mai mare. Crucile mici, înalte de şase metri, simbolizează unitatea în suferinţă, pe care au avut-o mucenicii din temnitele comuniste, iar crucea mare, asezata deasupra lor, simbolizeaza crucea neamului romanesc, pe care ei au dus-o în spate. Crucile acestui monument veghează somnul morţilor neidentificaţi, victime ale regimului comunist, din penitenciarul Aiud. Plăcile inscriptionate cu nume, asezate pe pereţii interiori ai mausoleului, dezvăluie doar o mică parte din cei care au murit în temniţele comuniste. În interiorul monumentului de la Aiud se afla o icoana unicat cu Maica Domnului. Aceasta este reprezentată cu mâinile înălţate în rugăciune, mângâind pe toţi cei care l-au mărturisit pe Hristos în temniţele comuniste. Jertfelnicia deţinuţilor politici de la Aiud a născut martiri din sângele vărsat în tortură şi scrâşnete de dinţi. Gropa comună din râpa Robilor a devenit osuar de sfinte moaşte, care astăzi nasc minuni conform mărturiilor contemporane. Aceste minuni aduc la suprafaţă sfinţenia celor care au murit pentru libertate la Aiud. Morţii de la Aiud, din temniţa comunistă sunt mucenici rugători, ce înlesnesc rugăciunile oamenilor pe lângă Dumnezeu. Ei sunt azi sfinţi populari, iar mâne vor fi canonici prin recunoaşterea de către sfântul Sinod al BOR.”  Ionuţ Ţene, Napoca News; Integral aici


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Lasă un răspuns