Catalog zoomorf cu apocalipse – o provocare pentru cititor
Fidel stilului său poetic, în acest an, după cinci antologii și trei volume de versuri (din care unul în română, germană, engleză și albaneză), Daniel Marian propune tot în 2019 cititorilor o incursiune în catalogul cu apocalipse (având ISBN de autor și postfață – note critice semnate de Daniel Luca și Daniel Mariș). Încă de la început, lumea apocaliptică a autorului se dezvăluie surprinzător, cu accente zoomorfe, inedite chiar pentru cei obișnuiți cu lirica lui Daniel Marian: „s-a-ncruntat vremea ca o spânzurătoare/(…) vevele înamorate hoațe și crețe/ fug din porția lor cu grimase/ într-o butelcă de dă Doamne/ răstoarnă cerul!/ să nu-mi pese! (un trăznet ca lumea, pag. 8).
Tema iubirii – subsumată evident paradigmei apocaliptice, însă întrevăzută ca una dintre singurele căi demne de urmat – este abordată în volumul de față și printr-o „simplă chefuială a lumii”, cu toate „iubitele mele” care „și-au adus iubiții din timp sau netimp/ (…) tranșați frumos pe măsura iubirii lor” (biserica neterminată pentru că nu a trebuit să se termine, pag. 9), în timp ce, ulterior, prin adresabilitate directă, iubita este asimilată poeziei: „tu/ să fii fericită/ că poezia e de felul ei feminină/ iubind-o pe ea te iubesc pe tine”, însă, pentru a fi cu adevărat profund, sentimentul împărtășit al iubirii trebuie să se bazeze pe o adevărată teorie a cunoașterii, pe o gnoseologie a lumii imaginate de autor, pentru că „(…) nu trebuia să-ți spun/ trebuia să știi/ subînțelesul din frunză/ și din iepure// iar despre veveriță/ putem vorbi mai târziu” (pag. 16).
Jocurile surprinzătoare de cuvinte, reliefate de poet și în alte volume, capătă în catalogul cu apocalipse accente ludice, fiind proiectate, de pildă, într-un mediu rural ce și-a pierdut parcă toate coordonatele tradiționale, deși caută să le recapete: „cum mai este vremea în făcăuți/ și mai adânc în făcăurime/ unde încă se mai făcăurește/ cu făcăureala îndeplinirii”, iar singurele „coordonate valabile” rămân cele definite „doar în vacanța patrupedă logopedă/ unde miau și ham și sirenă de veveriță” (pag. 42).
În urma apocalipsei, eludând interpretarea esoterică, de pildă, a Apocalipsei lui Ioan (potrivit căreia revelația din ultima carte a canonului Noului Testament oferă o serie de avertismente date omenirii, dar și o descriere amănunțită a proceselor interne, spirituale, ale sufletului individual), raiul imaginat de Daniel Marian este la fel de inconfortabil ca un mediu citadin nefuncțional, „unde îngerii/ cereau taxă de protecție/ și bancomatele erau toate defecte” (pag. 44), fiind de altfel structurat pe niveluri, la fel ca infernul lui Dante. Totuși, există oarecum și promisiunea altui rai, care însă ar putea fi onorată „la crăciun/ sau pe la paști sau de ziua tuturor sfinților”, în funcție de „cine va fi la putere atunci”.
Tema vieții și cea a morții, precum și a timpului continuă să fie fundamentale pentru poet, inclusiv în volumul recenzat, însă, în fața apocalipsei totale, ce se insinuează progresiv, doar mărturisirea iubirii poate fi calea salvatoare, iubirea, ca și zborul, fiind de altfel și o soluție pentru a trăi: „(…) trăirea e o zdreanță făcută prost/ doar ca să te seducă și să te ia la rost/ iubire singura din univers/ care funcționează între unu și trei (…)” (pag. 74-75). Însă, soluția salvatoare nu-i este hărăzită oricui: iubirea, ca și zborul, sunt destinate inițiaților, pentru că, pe de-o parte, „tresăririle tale (…)/ răscolesc neprevăzutul/ trebuie neapărat să doară” (pag. 66), iar pe de altă parte, mintea este „încurcată de la o pasăre/ (…) de fapt eu sunt care zbor înlăuntrul ei” (iubesc pasărea, pag. 69).
Pentru Daniel Marian nu numai iubirea, dar mai ales cuvântul este cel care zidește, poetul mărturisind practic că „musai azi/ o să exorcizez niște cuvinte/ fără dar și har și fără minte”, însă „de la care se trage duh” (ele cuvintele, pag. 57). În concluzie, în catalogul cu apocalipse al lui Daniel Marian nu se prevestesc evenimente viitoare, în special venirea unui mileniu de paradis pe pământ, ci se oferă soluții poetice, mai ales prin logos, pentru a supraviețui unui potențial finis mundi.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook