Ai putea să îmblânzeşti flăcările dintr-o singură privire?
Daniel Dăian
*
şi ce dacă mâine
chiar şi liniştea s-a dovedit un ţipăt
atârnat dintr-o parte
în stânga
unde 2-ul
a rămas cea mai îndrăgostită
cifră
*
știam ce o să se întâmple:
soarele o să-mi zdrobească chipul
cu un galben
perfect
*
nu sunt un iubitor de oameni
ci de creioane colorate
și răni
pentru că sunt singurătățile care
au gust
un gust care se încumetă
să fie uneori
sunet
*
cuvintele ei
erau închise de vii
în trupul unui șarpe
adus la marginea orașului
ca o discuție nevinovată
și când te gândești
că eu sunt doar fructul
copt în spatele gardului
de sârmă ghimpată
*
Un punct incredibil
deasupra căruia te-am construit
din oasele clădiri
din mamuți și dispăruți te-am lovit de viața mea până când
ai trăit
*
în direct
moartea de care vorbesc toţi poeţii nu mai are nimic magic
nici măcar sintagma păsării nu mai are loc
să se întâmple
după imensa cădere din cuib
totul este aşa şi aşa
dintr-un imens nimic pe cale să se reproducă la nesfârşit
tu şi eu luptându-ne
pentru o singură aruncare în gol
spune-mi
îţi sună cunoscut răul ăsta pe care îl respirăm
amândoi
de două trei ori pe zi?
*
ai putea să îmblânzeşti flăcările dintr-o singură privire?
*
[dacă ți-aș construi un copac]
dintr-un trup de pasăre
ce cuib ar deveni lumea
din sufletul tău
femeie
*
[iubesc momentul ăla când]
lumea nu se mai dezlipeşte de tine
când
în sine
îmbătrâneşti mai mult
decat noi doi
la un loc
*
dacă ne-am plimba picioarele goale într-o oglindă
cât de mult ne vom pierde
din cuvântul noi?
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook