SĂRBĂTOARE DE 10 MAI!
Dumnezeu ne-a văzut lacrimile: vom merge, după atâta însetare, la Sf. Liturghie.
Întâmplător sau nu, acest act izbăvitor pică de o întreită sărbătoare națională, care a bucurat țara până la ocuparea sa de bolșevici.
Chiar dacă Arafat ne interzice să participăm inclusiv după 15 mai, în timp ce pregătește lagărele din ciment și carton pentru asimtomatici și îi chinuie deja prin spitale cu lunile, chiar dacă președintele Johannis detestă Biserica Ortodoxă și se excită când poliția hăituiește oamenii pe străzi în timp ce a cerut denunțarea protocolului dintre MI și BOR de Sf. Paști, chiar dacă presa a fost, cu puternice excepții, cumpărată și angajată experimentului mondial globalist al unei “pandemii” prin care ne-au fost confiscate abuziv drepturi și libertăți, creștinii vor fi lângă Trupul lui Hristos.
Cu decență, fără să facem paradă, cu grijă față de celălalt, momentan stând în curte – tocmai ca să contracarăm acuzele de iresponsabilitate care ne sunt aduse de dușmanii Bisericii -, dar fără să facem absolut niciun rabat “igienic” în fața administrării Sfintei Împărtășanii – Trupul și Sângele Mântuitorului. Chestiunea aceasta NU SE NEGOCIAZĂ SUB NICIO FORMĂ, chiar dacă intelectualii creștini-caviar sunt dispuși la compromisuri.
Nu se discută și basta!
Fiecare parohie va trebui să gestioneze cu echilibru și, repet, cu responsabilitate deplină, acest eveniment.
Vor spumega de furie, vor amenința, dar nu ne vom teme!
Oricum am îndurat destul batjocura dublei măsuri: ne puteam înghesui în supermarketuri, dar am fost lipsiți, de către acești apostați, de bucuria Sfintelor Taine și a slujbelor unice de Paștile Domnului. Niciodată nu vom uita această durere!
În mod uimitor, a venit și ziua mult așteptată, decizia CCR luându-ne pe toți prin surprindere. Prin decizia de ieri a Curții Contituționale și după Hotărârea Parlamentului din 6 aprilie, nu mai pot exista sancțiuni pentru mersul la biserică date prin niciun fel de act administrativ.
Mare este Dumnezeul nostru!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook