Dialog halucinant jurnalist – președinte Iohannis despre pelerinajul de la Sfânta Parascheva!

Foto: presidency.ro

Sesiunea de întrebări din cadrul conferinței de presă, ce a fost susținută, luni, de președintele Iohannis, a adus în discuție și pelerinajul de la Sfânta Parascheva de la Iași, unde- după cum știm- au avut loc mai multe tulburări pe fondul restricțiilor impuse de autorități, informează R3Media.

Intervenția unui jurnalist a fost cel puțin uluitoare, dorința unor creștini de a se putea închina sfintelor moaște fiind interpretată ca făcând parte dintr-un război hibrid, menit să destabilizeze România, ca țară parteneră SUA și gazdă a scutului de la Deveselu.

Redăm dialogul jurnalist- președinte Iohannis, așa cum este redat pe site-ul oficial al Admistrației Prezidențiale:

„Jurnalist: Domnule Președinte, aș vrea să va întreb în ce măsură, din informațiile primite de dumneavoastră, evenimentul care a avut loc la Iași, la Sfânta Parascheva, unde persoane care nu purtau mască și care îndemnau la nepurtarea măștii, punându-i în pericol pe ceilalți pelerini care respectau regulile, este parte a unui război hibrid, menit să decredibilizeze și să destabilizeze România ca țară parteneră a Statelor Unite și gazdă a scutului de la Deveselu. De asemenea, aș vrea să vă întreb despre evenimentul respectiv, dacă dumneavoastră, Președintele României, îl vedeți ca unul vizând zădărnicirea combaterii bolilor, unde credeți că au greșit autoritățile statului și, domnule Președinte, dacă sunteți de părere că la evenimente similare, care o vor avea loc în viitor, cetățenii pot merge liniștiți că statul va reuși să-i protejeze și să nu să nu fie puși în pericol.

Președintele României: Da, nu cred că face parte dintr-un război hibrid dacă credincioșii au vrut să participe la un eveniment religios, dar trebuiau toți să participe în condițiile stabilite de Guvern, cu mască, păstrând distanța, iar autoritățile, evident, trebuie să impună respectarea măsurilor, iar cine nu respectă, va fi amendat. Asta este și așa trebuie să se întâmple. Dacă au fost punctual alte abordări, atunci, cu siguranță, sunt persoane care vor trebui trase la răspundere”.

Raluca Oanță, apud R3Media


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns