Gelu Ciocan- Generaliza(RE) (poeme)

Generaliza(RE)

Dacă nu te calcă ursul,
dacă n-ai parte de el,
atunci să te calce un geamăn,
ori un bărbat,
ori o femeie, 
dar să fie de gemeni!
Domnilor, asta prevede trecutul!

În acest perimetru în care se face călcătura…
Vedeți… pe mine omul cu D m-a făcut
să mă gândesc la altceva:
„Atât de luminoase erau muștele care ieșeau
din nările lui Brutus”, că
„Măi, oameni buni, tata s-a jurat că nu
mai intră la umbră și n-a intrat vara asta
neam…”
M-am dat mai aproape și i-am simțit damful:
mirosea a rotund perfect, a geometrie… a spumă
de geometrie, adică esența esențelor:
„- D-apoi dumneavoastră sunteți de-ăia făcuți repede,
la Di.”

Tehnici de camuflaj
(continuare la „Vino, mamă, să mă vezi cum lucrez la spații verzi!”)

Ah, domnilor, să mă ierte Domnul (deși nu e necesar),
ce îmi place să bat tencuiala.
Te opresc vid să ridici din sângele meu puțin
(o piedică în calea uitării)
clădiri ză-darnice cu cer-dac(ă)…
Bine-cuvântat să fie cel care inventase rosturile…
De frică
să nu fie îngropat de viu,
atunci când copiii vor să însuflețească nisipul…
Că decadența sculpturii grecești și dispersarea
artei italiene încep odată cu apariția surâsului
și-a privirii…
Că ele sunt un fel de ceva (scrie pe ele),
un fel de, cum s-ar zice,
care se bat pre(a)-lung.

Una scurtă

Suntem de mult timp împreună și
ne-am obișnuit…
Dacă sunt cât de cât de-conectat
atunci lasă-mă să fiu și pentru mine!
De altfel, acesta e mecanismul de vâslit
până la văz(u)-duh:
Orice mormânt de sâmburi
e mai întâi un parc
de scuipat. 
(Iar balaurul, toată lumea știe, din visul de fecioară vine.)
După ce-om da jos
tiranul fălos,
cine a domniei și-a volniciei i-o gusta
lichiorul?
Chiorul, chiorul, chiorul, chiorul… cu piciorul și ulciorul!
Că, permiteți-mi să vărs câte picături,
binecuvântat să fie zeul care inventase
scuipatul în suflet.
Niciodată golul nu o să sune a…
În beciul cu morți Ion e falnic și frumos.
P.S. Dovadă, lampa asta udă.

(IN)egeză

Începe ca o foarte bruscă surzenie:
Hî-hî-hî… ca un lătrat de câine nepolițist,
dulău de stână, frecat de lupi… Cu dracul! Cu capul!
Acum, „un roi de muște îmi e vederea” (aste-s bune să ștergi sticla) –
decorație acordată de Dumnezeu celor care vorbesc cu în-gerii ca-cu broaște
sau ca-cu păsări.
Dar eu, tată, trebuie să rămân printre lucruri utile cu toate că și la mine
se plânge și se (a)fumează mi-nu-nat, și la fiecare pas e drum în-gust!
„Domnule, am fi onorați să plângeți la noi (cu c-ochi-Lie ca la noi), am
fi onorați să (ne) fumați! Și ca să p-lingem împreună, în cinstea dumneavoastră
îmi trag două pa-l(a)me!”
În curând, în curând, va veni seara, atunci ne vom odihni și vom avea
în-p(e)-care multă, fără eu „voi locui în podul casei”, fără „voi bea vinul tare”,
fără „eu trebuie să exprim acel sunet fantastic, ce tăios se naște când numele
se izbește deasupra lucrului pe care îl de-nu-numește.”
Că uite, mamă, ce cuvinte și limbi lunguiețe au alții, pentru că sunt bețivi
și cu pe-r(i)dică la gât…
Cum ar spune și Mureșalul: „Ordon: Cântă forța neagră din capul tău!”
Acum, nu mă mai joc,
ciurcu-mă, nu mă mai joc,
trag o linie de foc.
Mai precis: o groapă în aerul altei groape.
Aici sub masă e casa noastră, zice sora mea, aici te poți ridica asemeni s(o)are-lui
„eu îmi aleg perna cu flori roșii, tu pernuța cu panseluțe”…
Și-am arătat cu de-ce-tu-l în sus și am zis:
„Au încetat toate lucrările, au încetat toate lucrările!”

***

Îi voi scrie conducătorului de po și to… poare, Marx 
(po… et la rândul său că tot o dă cu trăirea co… mună):
Mai întâi aflați că sunteți la fel de singuri ca mine,
dar mai demni de milă ca mine, fiindcă
sunteți singuri în haită…
Și că undeva către ziuă, aici, în mare taină,
se mănâncă varză murată în lacrimi (să fim serioși, dacă nu verzi)…
Care nici ea (varza) nu poate fi trăită decât în caz de forță majoră.
– La dracu de majore! Care sunt în mare căutare…
Foarte mare căutare și când sunt lăsate libere, și când sunt trase la țeavă.
„Să-i cer mâna, bineînțeles”, formal, ca să nu creadă că așa, hodoronc-tronc,
să nu-i cer nimic, să-i cer totuși ceva?
Să nu luăm avans de mizerie…
Și acum Marx:
„Aproape niciunul dintre cuvintele pe care le scrii
nu se potrivesc cu următorul”… Vorba aia:
Casca de protecție este absolut indispensabilă
când lucrăm pe schele:
Cobora pe o frânghie, făcută din lapte, laptele de la trei vaci
albe cu laptele de la trei vaci negre, deci o frânghie împletită
în șase, vărgată (laptele vacilor albe era puțin mai întunecat la culoare),
către o lume, să zicem mai dreaptă și mai bună, mai dreaptă oricum,
fiindcă funia era dreaptă și el mergea în jos…
Cum ar spune Ursu: Alerga unul din Bălți cu foarfeca, dar nu-i folosea la nimic (foarfeca)…
Că, tristețe pentru Dumnezeu,
cată-ți, te rog, un alt nătâng,
poftim, iar m-ai făcut să (mă) plâng.

Metru pentru Odă

Ce fel de femeie era Ofelia?
„Țitule,
Țitule,
fratele tău
țipă
și tu….” îi (s)pui
între foi de carte mâna:
„Cu var să îmi vopsești credința!”
Eu am fost onest…
Soră infinit.
El: „Ce fel de femeie era Ofelia?”

Azi a fost o zi fără frică sau ură
și toate capetele speculative au luat
forma asta de cub:
albastru și rece, și rece galben, 
și rece…

„Ce fel de femeie era Ofelia?”
În beciul cu morți Ion e frumos…
Are „zig-zag-uri pe suflet” 
și mulți de r-r-r-r-r-r-r-r-r-r-r-r…
Demult aveam bănuiala asta
împotriva mea:
Pauză de gândire…
Vreți să mușcați ferestrăul?
Orizontul a vedea.

(Non)Maria
Maria se făcea fluture 
în fiecare dimineață.
Era prinsă de ea însăși cu un ac cât o statuie
al cărei piedestal de calcedonie lustruită
ar ocupa un sfert de planetă, ocultat de mireni și vitrificat de ceruri albastre.
Dar toate lucrurile trebuiau să se întâlnească cu cel care…
care stătea l(în)gă un simplu privitor.
De aceea toate lucrurile care trebuiau să treacă prin acest om, 
l-au înjunghiat.
De aceea pe aici trebuie să treacă Dumnezeu ca un mecanism 
de selecție…
Și de fiecare dată să aleagă individul prin care 
toate lucrurile trebuie să o întâlnească 
pe Maria.

Nu, domnilor, eu m-am născut după Isus, după Toma și Scottus, după Descartes și Heidegger.
Pe lângă Maria, care iese din casă cu un ac deasupra capului,
eu nu sunt decât, 
în proporții diferite, 
profitor,
lichel,
conformist, 
ipocrit sau 
ticălos.
Nu vă speriați, nu mai am de gând să pledez împotriva penetrării.
Cu siguranță, toți se gândesc la Maria!
Adică, vezi dragă, Doamne, mă ocup „de cele cerești și las cele imediate pe seama altora”… ălora cu botul deschis: Maria, dă-mi și mie piele!
Hail, Mussolini!
La urma urmei, de ce nu?
Nu sunt singurul care face asta:
Mă consolez, zicându-mi 
că eu sunt o „femeie” oarecare
și că am văzut oameni mai valoroși 
decât mine înfrânți.
„Literatura e o cur(b)ă” care se oferă celui care o plătește.
Asta e…
Cine mă plătește mă are.
Simplu! Restu e minciună.
„S-a sinucis?”… Proasta!
între noi doi, Musollini i-a făcut pe toți să urle,
Ca să-i reducă la tăcerea pe fiecare în parte: „Maria, Maria… dă-mi cuvinte!”
Era făcută din coasta lui Adam și a început imediat
șă-i le mănânce pe celelalte: „Maria o dată… Maria de două ori, Maria de… ori…”
„La religione è una specie di malattia mentale. Ha sempre avuto una reazione patologica sull’umanità!”
Cu siguranță că toți se gândesc la Maria…
care arată ca și cum viața-ntreagă a scos de pe câmpul de luptă – 
târându-i pe propria-i umbră – 
bărbați căzuți, din care cauză întotdeauna „întârzia”…
Și ce dacă-și deschide din când în când venele…
Așa adăpa animalele de prin jur
care răspund doar la ecoul… 
Să nu te aperi, drumul cel din urmă nu mai rănește.
Însă eu voi ține lecția despre Evanghelie:
În figura de stil numită oximoron, unui cuvânt i se aplică un epitet
ce pare a-l contrazice:
Duchamp a trecut pe aici… și a trimis vorba:
„Săracul, cum să se-nțeleagă ceva,
dacă se-ngână singur:
Prin pura claritatea a lucrurilor, voi exersa țipatul în fântână,
sau cum îi zic ăia „locul în care rahatul ajunge la elice.”
Vreau să știu cu cine vorbești întins pe podea…
Și altul cu alții: Ba nu, o scot… o scot, o scot chiar eu… să mori tu dacă nu.
La greutatea ei (care e în urcare sau josire) nu trebuie decât două mâini,
sau doar una, patru degete, trei, un deget… 
Vorba aia fiecare cu morții lui, până se vâră unul…
Să știi că eu nu credeam să înveți „a muri vreodată” mai bine ca mine.
Na, ca să vezi că ești grea… 
mai ești și udă…. 
Ce a mai merlit la tine?
Vene? Vene! Ve…di, VEDI!
Că avem prea mulți indivizi pentru a justifica 
sinuciderea unora și nu a tuturor.
De aceea Dumnezeu trebuie să treacă pe aici ca un mecanism de selecție
cu S(î)fânt(ân)a Maria… 
Bre, dacă vrei să zici ceva, mai bine învață a țipa:
În zadar ridici palma… gestul trece în orizont.
Și chiar dacă am accepta alternativa deschiderii 
prin înlăturarea închieturilor, 
nimeni nu mai vorbește prin semne: „Fuflă acolo… că doare!”
S-a stârnit un vârtej de fluturi și oasele au început să se apropie,
fiecare os la-nchietura …
Și tu, ucenicul meu… Ce aduci? Neamului din neamul tău, unul mai întuncecat decât altul,
nu a cultivat decât doar întuneric, sub numele de cernoziom. 
(Pauză de gândire)
Cerebrală în măsura în care 
„Mă recomand: S`îngeriță!”… 
(Pauză de gândire)
NU, eu refuz să gândesc!

Lecția despre cubo-cerco-iditate

„Lia, blonda Lie…
Noaptea de-o frânghie”.
Apoi, se ia cunoștință cu alternativa cumpănită 
a plimbatului obligatoriu până la
(nu degeaba scriu derbedeii pe ziduri) 
„Locul de lovit cu capul.”.
Apoi, se sterilizează cu aceeași „rulează-te, rulează-te roză!”.
De fiecare dată când se acordă șansa
de-a vorbi despre:
„Eu este altceva!”
Promit…
„Eu este altceva!”
Nu, nu…
„Eu este altceva!”
Și apoi, gol pe gol…
Tatăl nostru, care le ești în cercuri, adică le ești în cercuri \|
amărâților care desenează cercuri în nisip….
Nu! Știți ce…
Luați-l de aici.
Odată am fost la o înmormântare 
la care puteai sau trebuia să prinzi buchetul.
Dar, în absența cuvintelor potrivite și-a omului potrivit,
Eu nu este,
nu este,
decât un Mână-Spartă, un făcător din mână.

TRIPTIC

1. Sf(IN)țire

Prin puterea investită în mine…
Mă lepăd de „Satană!”
ca un Hamlet năpădit de tați.
Dar tu rămâi sculptată în aer,
ca mortu-n păpușoi să nu mai pută.
Totuși rețin ideea cu paharul,
construind sufletul tău care
funcționează cu lemne.
Dar tu rămâi sculptată în aer,
că aici e pustietate…
Și aș vrea să treacă Dumnezeu pe aici.

• (IN)sepii

„Când vei găsi ceva 
și nu vei avea hârtie să scrii,
scrie pe hainele tale”.
Ocrotită să fie… 
Prezența ta
aici
cu trup înfundat cu cârpe.

Într-un astfel de trup,
mi-aș spori semnătura.
De aceea am chemat dilitanții morții
să rostească pe limba lor, într-o limbă străină:
More ecstatico…
„Mă confunzi și…”
(Limba ta umană e stereotipică,
iar tipologiile indivizilor declarați pierduți – prea prompte,)
Rănile cresc, 
dar mie îmi plac fagii.

• (IN)Ghesuire

Suntem prea mulți care 
vrem să murim la tine
în cap…
Ne aruncăm pe fereastra vagonului
din 
cinci 
în 
cinci 
minute…
Dar nimeni nu are voie să moară în procesul colectivizării –
un proces istoric, desigur,
ca și întinderea…
după somnifere.
Nu sunt decât un palavragiu:
întreaga mea aspirație
e să nu ajung
niciodată 
să dorm 
acasă.

***

Inimă pe inimă,
c(r)u-ce pe c(r)u-ce,
treabă pe treabă…
Cu mâna îndoită îmi bag piciorul
în „C” și o fac și cu mâna și cu piciorul celălalt…
Adevăratul efort, dimpotrivă, constă în a rămâne aici fără consoane în
a-hat…
Căci, a-ha-tul vostru e în mare căutare, născut
în pustiul din care nu trebuie să ieșim cur-ați.
Dar cuvântul nu implică nici o idee de fidelitate,
el este utilizat în sensul de „direcție”, neavând
decât o valoare topografică…
O sută douăzeci de zile ale Sadomei:
Această unire scurtă, dar vie a unui suflet (s)chinuit cu (s)chinul
mă somează, în cele din urmă, să spun cine sunt:
„încă nimic, încă nimic”…
Căci vene-rația de rutină nu îmi dă decât un picior
de lemn polinizat…
„Ce flori sunt astea?”
Cum ce?… Din alea „Vrem să rămânem și-n-guri”.

***

Ah, domnilor, ce m-aș apuca acum de rupt coloane
vertebrale,
încât să nu mai fie nevoie să faci săpături suplimentare
în jur,
ca să dai de…
Fa-fa-fa-țâ!
Să rupi piciorul de care te legi…
Stai, nu, lasă-mă să-mi tai urechea,
că era vorbă de un schelet de femeie agatârșă, 
despre care se zice că ei, agatârșii, își cântau
legile: „Să nu furi, tra-la-la-la! Să nu ucizi, bis!
Din păduri, tra-la-la-la…să stârpești cele omizi.”
Bravo, bre, ai lucrat bine, ai căpătat un tic…
Cum te bate cineva pe umăr, ridici umerii:
Nu pot, nu știu, n-am văzut, nu e de competența mea…
Ai depus eforturi supra-omenești, na și tu
o inscripție pe peretele băii.

Non-existențialii

Doamne, doamne, ce găuri mari am în suflet…
Doar când unii își scot capul din propriile posterioare.
E slut și-n iad și-n paradis…
Ce facem mâine, măi băieți?
Cum ce? Ca de obicei: 
Despre ea pot să spun doar că n-a existat cu toate
că o laud cu tot duhul meu d-ân piept… 
Deocamdată, asta-i, cam atât…
Nu punem dinamită în sarmale și vinurile tari le bem
jonglând teribile probleme sociale… Că nimeni 
nu venea să bocească: „De ce nu-s singur și nefericit?”
Dar în schimb veni, din ăia… în-geri:
– Ce ai făcut, bă, cu inima ta?
Ce ai făcut cu inima ta?
Ai dat-o la porci s-o mănânce,
ai dat-o ie-purilor s-o roadă,
ai dat-o la cârtițe să își sape în sângele tău tunele.
Ai sânge plin de cârtițe, bre, nu vezi că ai sângele plin de cârtițe?
Doamne al pustiilor, ce-ți iese ciordine… 
Dâm trup dă la tine,
dă-mi în piept o i-nimă(nui) 
și în pumn o ba-bardă (dar în centru cu o lumină, desi carnea este tristă)…
Că, uite Riga se culcă pete Reghina, curviștină,
sub pocalul ce azvârlă coade-coade de lumină.
Asta, proștilor, este semn că veți da o luptă în vis.

---

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook