De ce să semnăm petiția „Stop digitizării școlii românești”. Argumentele lui Mircea Platon (II)
Continuăm expunerea motivelor pentru care trebuie stopată digitalizării școlii românești, începută aici.
Următoarele argumente pe care le aduce Mircea Platon în excelentul său text „Cruciada copiilor: deşcolarizarea digitală” se referă la sărăcia intelectuală şi incompetenţa de care dau dovadă experţii care au elaborat documentul „Strategia de digitalizare a școlii românești”, care se bazează mai degrabă pe o „beţie de cuvinte” şi un limbaj de lemn, „experţii” evidențiind-se prin lipsa de logică, de fundament științific a afirmațiilor şi de ancoră în realitate, informează R3Media.
Digitalizarea școlii și „meseriile emergente”
De exemplu, un argument invocat de Strategia MEC în sprijinul ideii de digitalizare a şcolii este că oamenii vor trebui pregătiți pentru a se „sincroniza” cu „meseriile emergente”. Însă „experții nu știu de fapt care vor fi meseriile emergente, acest domeniu fiind unul al purei speculații futurologice. Dar vor să transfere această incertitudine unui întreg sistem de învățământ, care în mod normal se bazează, ca obligatorie premisă epistemologică și sociologică, pe stabilitate”.
Pe de altă parte, mai arată Mircea Platon, „ceea ce reiese din afirmațiile minunaților experți care ne conduc școala este că meseriile emergente în 2030 vor fi meseriile emergente în 1830: medici, avocați, profesori, agricultori.” Potrivit unui raport din 2018 al CEDEFOP/European Centre for the Development of Vocational Training, pe care îl menţionează şi Strategia, în România, în perioada 2021-2030, piața muncii va suferi o contracție de 10%, adică un „declin substanțial”, din cauza declinului demografic și a îmbătrînirii/ieșirii la pensie a forței de muncă. Digitalizarea va determina și ea pierderea multor locuri de muncă, astfel că vor fi afectate cel mai mult sectoare precum construcțiile și industria, ingineria, meșteșugurile, pe când sectorul educației, profesiile liberale, serviciile, agricultura și piscicultura vor fi, dacă nu în creștere, măcar la nivel de înlocuire masivă a celor care ies la pensie, mai arată cunoscutul istoric.
Însă, în ceea ce priveşte „meseriile emergente”, cele care acum 10 ani nu existau, DIGITALEUROPE le menţionează pe cele de „dezvoltatori de app-uri, specialiști în Cloud și vlogeri” – meserii care nu au nimic de-a face cu şcoala! „Mai sunt și alte meserii, despre care acest raport nu spune nimic, dar care ar putea fi, de fapt, incluse pe listă pentru că sunt clar meserii digitale cu statut bine delimitat, piață în creștere și specialiști din ce în ce mai mulți în România: gamer, sex chatter, video pornographer. Sunt, toate, meserii pentru care abilitățile digitale sunt de mare necesitate.”
Alte motive invocate de experţii Strategiei pentru digitalizarea şcolii se referă la problematica „dezvoltării durabile”, care „va deschide noi porți către meserii legate de economia verde” şi ecologie (natură, conservarea speciilor). Însă, cum arată autorul cărţii „Deşcolarizarea României”, „este absolut imposibil să faci mari ecologiști care lucrează pe teren din oameni crescuți începând de la grădiniță cu laptopul. Punct. Sărăcia intelectuală a experților, dacă nu și reaua-lor voință, este evidentă.”
Strategia propune ca 90% din populație să ajungă să deţină abilităţi digitale. Or, „abilități digitale la tot poporul (90% din populație) înseamnă, de fapt, după cum am văzut din raportul CEDEFOP, și disponibilizări de personal, nu doar crearea de locuri de muncă în economia emergentă. Pentru că multe dintre abilitățile digitale au de fapt în vedere economiile de scală ale corporațiilor și ale statului obligatoriu minimal, economii posibile atunci când populația poate face singură, pe gratis, pe propriul timp, ceea ce ar trebui să facă angajații instituțiilor – de la magazine și alimentare, la bănci, companii de utilități ș.a.m.d.”
Potrivit lui Mircea Platon, o soluţie mult mai firească ar fi ca abilitățile digitale de bază „să fie deprinse organic în cadrul diviziunii sociale a muncii, al vieții economice specializate, bogate în domenii de activitate”: „Pentru a digitaliza societatea în mod benefic nu trebuie schimbată școala, ci statul. Statul – nu națiunea, nu societatea – nu permite înflorirea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, ale căror proprietari/lucrători au nevoie de abilități digitale pe care și le însușesc organic, în funcție de ce și de cât au nevoie. (…) Școala trebuie să pregătească oamenii pentru ceea ce nu le poate da viața, să le dea trunchiul solid și ramurile lungi și sănătoase de care se pot agăța sau pe care se pot altoi aceste abilități de conjunctură”, subliniază, pertinent, scriitorul.
În orice caz, chiar experţii arată că şcoala românească „se află deja în avangarada digitalizării conceptuale și curriculare, ceea ce explică probabil și de ce ocupă un loc codaș la performanțele școlare reale”. Integral pe R3Media.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook