Ce reprezintă și ce funcție are ARN-ul mesager
tvsudest.ro
Medicii au fost amenințați cu desfacerea contractului de muncă și suspendarea dreptului de practică medicală dacă refuză vaccinarea. Cu toate acestea, unul dintre ei, sub protecţia anonimatului pe care i-a garantat-o publicaţia noastră, ne-a transmis părerea sa despre vaccinare. O redăm integral:
„Vaccinarea are scopul de a bloca sau de a preveni anumite manifestări inflamatorii sau boli eruptive. Oare este așa? Și dacă da, oare este bine? Ce e rău în a face bolile eruptive când ele se produc statistic ca normalitate la vârsta copilăriei?
În viziunea medicinei alopate, bolile eruptive sunt boli infecțioase și trebuie blocate. În viziunea medicinei naturiste, ele sunt naturale pentru că așa se întâmplă la fiecare individ, la vârsta primei copilării. Statistica spune că ce se întâmplă la majoritatea semnificativă statistic este normal.
Medicină alopată împiedică această normalitate pentru că a găsit un virus care le acompaniază sau care le produce. Medicină naturistă afirmă că ele sunt naturale, normale, necesare și cu ocazia lor, corpul își eliberează, în câteva reprize, toxine interne prin piele, astfel încât corpul să se poată dezvolta mai armonios, sănătos ca adult. Este echivalentul năpârlirii din viața animalelor. Blocând acest mecanism de curățare, împiedicăm drenarea toxinică a corpului către o sănătate mai bună și aceasta de dragul unei teorii.
Practic se reduce înțelegerea mecanismului vieții la monitorizarea prin câțiva parametrii biochimici. Medicina alopată are carențe de înțelegere și interpretare a mecanismului vieții, ea reduce corpul uman doar la un sistem material făcând abstracție de corpul energetic, corpul informațional și de fluidul sau corpul vital. Obiectul de studiu, cercetare și operaționalitate fiind doar corpul material și acesta doar cel supramolecular neintrand și în universul atomic. Este ca și cum grosso-modo am reduce calculatorul doar la partea de hardware negând cea de software. Un grup de cercetători reducționiști, susținuți de alți decidenți mai mult sau mai puțin bine intenționați, ne decid viitorul și ne reduc cunoașterea doar la ceea ce știu ei, refuzând de multe ori alte orizonturi de cunoaștere.
Îmi amintesc că după absolvirea facultății, medic de țară fiind, eram atât de convis de utilitatea vaccinărilor încât nu concepeam să îmi scape cineva, dădeam amenzi pentru refuz, legea permițându-mi. Țin minte două situații în care, după o amendă și următorul avertisment pentru prezentare la vaccinare cu copilul, a venit toată familia cu argumentele lor de bun simț că, dacă copilul este bine, de ce să bag în el substanțe străine? Mi-au cerut să îmi asum în scris responsabilitatea că vaccinul nu implică nici un risc și, în inconștienţa mea, am făcut-o, și așa au acceptat vaccinul. Dumnezeu a ținut cu mine.
De la această atitudine extremă din convingere, conștiință profesională și bună intenție, după multe căutări, informații și practică medicală de peste treizeci de ani mă regăsesc la polul celălalt, adică mă situez împotriva prevenției prin vaccinare; bineînțeles atitudine argumentată formal și informal, argumentată statistic, plus autoritatea practicianului și observatorului din linia întâi, nu din laborator.
După absolvirea facultății, eram convins că vaccinurile cresc numărul de anticorpi specifici împotriva unui microb sau virus generator de o anumită boală, iar în cazul întâlnirii organismului pe parcursul vieții cu agentul patogen respectiv el va fi protejat pentru că are anticorpi care deja așteaptă ca o armată bine instruită și în felul acesta nu mai face boală. Ar fi ideal să fie așa.
După vaccinare, se realizează acest proces, dar problema este că toată complexitatea corpului uman este redusă doar la această linie fiziopatologică, logică de altfel. Nu ni se dădea nici un studiu de impact, de exemplu, un lot vaccinat comparativ cu altul martor nevaccinat, pentru a se putea urmări efectul de imunizare și eventual anumite efecte colaterale neprevăzute. Nu s-a făcut și nici în prezent nu se practică acest studiu de impact real, concret, echidistant în populație. Neavând studiul de impact compartiv, nu putem trage o concluzie sinceră. Și înainte de Pasteur erau epidemii care evoluau ciclic și se autolimitau spontan. Putem interpreta „răutăcios” și un astfel de efect nu doar cel implicit, decisiv al vaccinului. Avem anual acest exemplu al gripelor care vin în valuri endemice și se autolimiteaza singure fără alte intervenții.
Totul se rezumă la laborator, dar laboratorul nu este totul. Am pacienți care, conform analizelor, ar trebui să fie foarte rău, să nu zic decedați, or ei o duc acceptabil; alții au toate analizele bune și se simț cumplit de rău, nu este întotdeauna o corelație fidelă între laborator și clinic. Cercetările medicale sunt susținute financiar de companiile de medicamente, iar acestea au tot interesul ca să gândească produse medicale, inclusiv vaccinuri, și să își promoveze dealeri buni, eficienți că să le distribuie pentru un profit cât mai bun. Acești dealeri sunt medicii.
Sunt medici care nu își vaccinează familia, îmi amintesc de un coleg care după ce ne-am întâlnit a ținut să îmi arate nepotul, o frumusețe de băiat de doi ani despre care a adăugat că nu a fost niciodată bolnav, este armonios și deștept, așa cum fiecare părinte își vede puiul și a ținut să adauge că nu a primit niciun vaccin. Mi-a mai relatat că, pe ceilalți copii înscriși la cabinetul lui, îi vacineaza pentru că așa este directiva Ministerului Sănătății și că, pentru vacinare, se acumulează puncte, iar acestea înseamnă bani.
Profilaxia activă prin vaccinare împotriva bolilor este susținută doar de teoria medicală a bolilor infecțioase și funcționează doar în această ipoteză. Majoritatea medicilor când constată un proces inflamator consideră că la baza lui stă o infecție microbiană sau virală, uneori este așa, dar nu întotdeauna.
În anul doi de facultate, la disciplina de Fiziologie se învața că inflamația, febra, sunt mecanisme fiziologice de autoapărare; acolo unde este inflamație se adună mai mult sânge cu mai multe leucocite și anticorpi care apără zona afectată, iar febra diminuează rata de diviziune microbiană pentru că aceștia se înmulțesc optim doar la 37 grade Celsius, nu la 39-40 grade Celsius. Cu toate acestea, aproape orice medic combate febra și inflamația cu antiinflamatoare și antibiotice. În situații supraliminale trebuie intervenit, dar nu în orice guturai.
Afecțiunile inflamatorii periodice constituie garantul unei sănătăți bune, deoarece cu ocazia guturaiurilor, virozelor periodice sistemul imunitar se menține într-un tonus echilibrat, acestea asigură antrenamentul constant al sistemului imunitar. Un organism care nu face aceste guturaiuri sau viroze o perioadă mai îndelungată, garantat pregătește ceva grav, o boală metabolică, degenerativă sau tumorală. Sunt neplăcute stările virale, dar, dacă le tot combatem cu antibiotice, antiinflamatoare sau vaccinuri, sistemul imunitar se va atrofia în timp, acest fapt favorizând bolile grave sau terminale.
„Funcţia dezvoltă organul” este un principiu biologic, dacă nu lăsăm sistemul imunitar să se antreneze, se va atrofia și în timp vor apărea consecințe nedorite. Statistic, un organism sănătos face în medie trei guturaiuri pe an, în felul acesta sistemul imunitar își efectuează antrenamentul necesar, natural dezvoltându-se uniform, nu specializat strict pe un anumit sector cum se vrea a fi prin vaccinare, rămânând lacunar în alte zone. Vaccinul dezvoltă anticorpi țintit pe un sector dat astfel încât, în urma acestor intervenții, vom avea niște vârfuri dezvoltate și specializate, iar în rest rămâne o plajă mare nedezvoltata incapabilă să răspundă adecvat în situații critice.
Vaccinurile se fac în special la copii. Caracteristica generală, naturală a copilului este de a se manifesta, de a reacționa mai vehement la orice, de multe ori în exces. Copilul mic reacționează caracteristic vârstei aproape întotdeauna prin inflamație de cele mai multe ori respiratorie, digestivă, tegumentară eruptivă. Aceasta este trăsătura de reacție caracteristică vârstei, în exces adică, de a face „ite”, afecțiuni cu ită în coadă (bronș-ită, ot-ită, enter-ită, dermat-ită…). Atitudinea medicală ar trebui să fie de temperare a acestei reactivităţi, nu de stimulare. Ori vaccinurile au ca scop să stimuleze, să accelereze reacțiile imunitare. Este ca și cum vrei să stingi focul, dar nu torni apă, ci benzină. Este o atitudine ilogică. După efectuarea vaccinului, de cele mai multe ori, pot apărea trei tipuri de reacții sau complicații:
- complicații imediate constând în reacții locale inflamatorii, febră sau chiar boală pentru care se vaccinează.
- complicații medii constând în creşterea reactivității la inflamații și recurență mult mai frecventă a acestora în special cu afecțiuni respiratorii lunar sau bilunar, iar tratamentele aplicate devin din ce în ce mai neputincioase. Această realitate este binecunoscută de părinții cu copii mici care frecventează colectivitatea, este efectul cumulativ după un anumit vaccin.
- complicații tardive pot fi de ordin toxic cauzate în special de solvenți cu mercur și aluminiu, etc. ai vaccinului. Aici aș aminti câteva cazuri de autism, ADHD pe care le-am întâlnit la cabinet, iar părinții au relatat declanșarea lor post vaccinală în special după vaccinul ROR. Este o dramă a copilului și a întregii familii pentru toată viața. Nu se știe care pică. Nu m-aș risca pentru o rubeolă care, oricum, este bine să se manifeste la timpul ei întrucât dacă se manifestă mai târziu pot apărea și complicații colaterale. Celor interesați le sugerez să se informeze despre acest aspect la centrele de copii cu dizabilități. Vor fi surprinși să constate cât de multe infirmități, dizabilități au debutat postvaccinal. Statistica actuală (2016): în ultimii douăzeci de ani cazurile de autism au crescut de șase ori.
Tot în cadrul complicaţiiilor tardive aș mai adauga încă una majoră, dar pentru aceasta trebuie să aduc în atenție o altă paradigmă despre boală și sănătate, aceea a miasmelor sau diatezelor. Conceptul acesta este cunoscut doar în medicina homeopată, este un concept care demonstrează că fiecare individ are predispoziție sau tendința de a face numai numite categorii de boli, cum de exemplu ar fi: diabet sau boli reumatice sau tuberculoză sau boli cardiovasculare sau hipertensiune, chiar cancer care se transmit din generație în generație la descendenți. Am văzut studii efectuate pe acest criteriu de transmitere de la o generație la alta și, în loc să se rupă lanțul de transfer, se constată o intensificare și în plus apariția afecțiunilor la generația descendentă la vârstă tot mai timpurie. S-a constatat ca factor principal implicat în acest mecanism agravant este vaccinarea. Bineînțeles că pot fi și alții. Am citit un studiu efectuat în Franța în care se arată creșterea incidenței de scleroză multiplă după vaccinarea anti hepatită B.
Conform acestei paradigme sau tendințe de patologie nu facem orice boală, ci aceea la care genetic avem predispoziție. De exemplu cine face parte din miasma tuberculinică și se întâlnește cu bacilul tuberculozei pe parcursul vieții va face boală, oricât de corect ar fi fost vaccinat contra tuberculozei. De asemnea este cunoscută situația că, atunci când apare valul epidemic de varicelă, scarlatină, rubeolă în colectivități de copii, mulți dintre ei fac boala, deși au fost vaccinați contra acestora. Fac boala doar aceia care fac parte din categoria predispuşilor miasmatici la acea boală, semnele acesteia regăsindu-se caracteristic în tipologia respectivă.
În concluzie, nu sunt deloc convins că vaccinurile ajută concret stării de sănătate pe termen lung sau scurt, dar am certitudinea că ele creează o perturbare indusă, cu multe dezechilibre, în sistemul imunitar, cât și o stimulare agresivă și necontrolată a acestuia. Tot stimulând să fie agresiv sistemul imunitar, la un moment dat, devine autoagresiv generând o creștere importantă a incidenței bolilor autoimune și tumorale. Bolile autoimune sunt acele afecțiuni declanșate de proprii anticorpi care nu-și mai recunosc și tolerează propriile structuri luptând împotriva acestora, generând procese inflamatorii și degenerative cu evoluție progresivă, de multe ori letală. Tumorile sunt structuri celulare scăpate de sub control care se răzvrătesc împotrivă organismului gazdă, deci tot scăpare de sub cenzură sistemului imunitar prin stimulare excesivă și necontrolată, în mare parte prin vaccinuri.
Dacă vreți o comparație, este că și cum am avea un câine de pază și apărare, de exemplu un Rottweiler, pe care îl antrenăm să fie cât mai eficient și puternic, dar care, pentru că devine foarte agresiv, scapă de sub control și se răzvrătește împotrivă stăpânului, omorându-l.
Sunt suficiente motive care ar trebui să ne dea de gândit; interesele pentru profit sunt mari, de aceea și motivația promovării profilaxiei prin vaccinuri este mare. Dacă, de exemplu, inventezi un medicament, el va fi consumat de câțiva pacienți din când în când, bineînțeles, ținând seama și de concurență. Dacă inventezi și promovezi un vaccin, desfacerea în piață este sigură, predictibilă, iar comanda se face pentru o țară, nu aleator pentru câțiva pacienți bolnavi; profitul este previzibil și sigur.
Responsabilitatea decidentilor este covârșitoare, ar trebui să decidă nu numai prin optica dealerului format de companiile producătoare, dar și prin prisma cetățeanului vizat, a stării de sănătate a poporului din care fac parte, într-o viziune cu un orizont deschis, liber de constrângeri doctrinare și economice asupra acestui aspect deosebit de important.
Am văzut statistici de populație vaccinată, de exemplu două orașe comparabile că populație, condiții geografice, etc. astfel că studiul să fie cât mai semnificativ statistic. Înainte de expunerea la o epidemie virală cu un virus gripal agresiv, un oraș a fost vaccinat, celălalt nu. După trecerea epidemiei respective s-a constatat o incidență de morbiditate specifică (nr. cazuri de îmbolnăvire cu virus gripal) în cele două orașe aproximativ egal comparabilă numeric, deși se aștepta ca în orașul cu populație vaccinată, să fie mult mai mică. S-au urmărit efectele de morbiditate pe mai multe categorii de afecțiuni în următorii cinci ani și s-a constatat că, pentru populația vaccinată, au crescut de până la zece ori incidența de scleroză multiplă, moarte subită, infarct în raport cu populația din lotul martor nevaccinat.
Un corp sănătos este unul echilibrat imunitar cu disponibilitate de reacție adecvată oricărei situații, nu în exces pentru mai nimic,dar nici hiperreactiv.
Singurul argument forțe pentru vaccinare este creșterea sectorială a unor anticorpi demonstrată în laborator. Un mare medic american C. Hering avea un criteriu pentru a acepta o ipoteză, anume „scaunul cu trei picioare”, adică un scaun sau o masă are nevoie de minimum trei picioare pentru a fi susținută. Argumentul medical pro-vaccinare are doar un picior, iar criteriul statistic de eficienţă este inexistent. Criteriul economic motivează pe deplin, cel medical nu este convingător pentru aplicarea prevenției prin vaccinare.
Oare nu este un tribut prea mare pentru starea de sănătate, dar și pecuniar pentru noi toți?
Consider că implicarea fiecăruia dintre noi în această speță este importantă, așa cum considerăm în cunoștință de cauză, dar să nu rămânem pasivi.
Fie ca adevărul să triumfe pentru binele nostru comun”.
Primul vaccin din lume de tip ARN mesager (ARNm) care a fost aprobat pentru utilizare este BNT162b2, dezvoltat de Pfizer/BioNTech. Pfizer a anunțat, în urma analizei finale a studiului de fază III, că vaccinul BNT162b2 este eficient în 95% din cazuri împotriva COVID-19. Compania Moderna a raportat, de asemenea, o eficacitate de aproximativ 95% a vaccinului pe care l-a dezvoltat împotriva COVID-19. Ambele vaccinuri sunt produse prin aceeași tehnologie, care utilizează ARN-ul mesager (ARNm). În contextul pandemiei SARS-CoV-2, metodele clasice, complexe și îndelungate de producere a vaccinurilor nu ar fi putut asigura gestionarea adecvată a acestei crize de sănătate publică, favorizând dezvoltarea unor metode de obținere rapidă a unui vaccin și care asigură o producție pe scară largă, precum tehnica ARNm.
Mesaje cheie
- Utilizarea ARNm nu reprezintă un concept nou de dezvoltarea a vaccinurilor, care a fost descoperit în contextul pandemiei COVID-19
- Vaccinurile SARS-CoV-2 au depășit cu mult așteptările, valoarea prag considerată pentru Autorizația de Utilizare de Urgență de către FDA fiind reprezentată de o eficiență peste 50%
- La succesul acestor vaccinuri ARNm au contribuit resursele numeroase investite în obținerea lor, precum și experiența dobândită din studiile anterioare de dezvoltarea a acestei tehnici pentru alte boli infecțioase
- Vaccinurile de tip ARNm au un potențial care poate fi aplicat în prevenția și tratamentul a numeroase patologii
La succesul noilor vaccinuri împotriva SARS-CoV-2 au contribuit semnificativ cei 40 de ani de cercetare asupra ARN-ului mesager sintetic din cariera Dr. Katalin Kariko. Cercetătoarea a părăsit țara de origine (Ungaria) la vârsta de 30 de ani și a emigrat în Statele Unite, unde a studiat ARNm sintetic, în ciuda reticenței autorităților din lumea științifică, care au considerat nejustificată investirea de timp și resurse în acest domeniu. Dr. Kariko a fost, însă, perseverentă în cercetarea unui subiect care părea un capăt de drum.
Astăzi, în contextul unei crize de sănătate publică, oamenii de știință care au dezvoltat vaccinurile împotriva SARS-CoV-2 îi sunt recunoscători Dr. Katalin Kariko și consideră că nu ar fi putut obține aceste rezultate fără ajutorul studiilor desfășurate de aceasta în cei 40 de ani de cercetare a ARN-ului mesager sintetic.
Informația genetică necesară dezvoltării și funcționării întregului organism se află înscrisă la nivelul acizilor nucleici: ADN sau ARN. Acizii nucleici sunt alcătuiți din unități numite nucleotide, care, la nivelul genelor, alcătuiesc triplete ce reprezintă codoni. În funcție de tipul de bază azotată (adenină, timină, citozină, guanină), există 4 tipuri de nucleotide cuprinse în ADN, formând 64 de codoni posibili. 61 dintre aceștia corespund unor aminoacizi. Întrucât există doar 20 de aminoacizi naturali, mai mulți codoni pot codifica același aminoacid, purtând numele de codoni sinonimi. Această corespondență dintre codonii de la nivelul ADN-ului și aminoacizii cuprinși în proteine reprezintă codul genetic și este esențială pentru transformarea informației codificate prin nucleotide la nivelul ADN-ului în proteine.
Proteina nu este produsă prin citirea directă a nucleotidelor care intră în componența unei gene. Este necesară o moleculă intermediară, numită ARN mesager, care preia informația de la nivelul ADN-ului (proces numit transcripție) și o transportă din nucleu în citoplasmă, unde există aparatul necesar sintezei proteice. ARN-ul este, de asemenea, alcătuit dintr-o înșiruire de patru nucleotide, însă conține uracil în locul timinei.
În citoplasmă, organitele celulare responsabile de sinteza proteinelor sunt ribozomii. Un alt tip de ARN, numit ARN de transport (ARNt) are funcția de a aduce aminoacizii la ribozomi, existând 61 de tipuri de ARNt, care corespund aminoacizilor reprezentați prin cei 61 de codoni. Ribozomii „citesc” informația din ARNm și adaugă aminoacizii adecvați pe măsură ce parcurg codonii (proces numit translație). După alcătuirea lanțului de aminoacizi, acesta suferă diverse modificări pentru a forma proteina structural completă (modificări post translaționale).
Virusurile sunt patogeni care nu se pot replica fără a infecta o celulă gazdă, întrucât nu posedă aparatul necesar sintetizării acizilor nucleici și proteinelor. SARS-CoV-2 face parte din categoria de virusuri cu genom de sens pozitiv, ceea ce înseamnă că acidul nucleic al noului coronavirus poate funcționa direct ca ARN mesager, fiind translatat în proteine virale cu ajutorul ribozomilor celulei gazdă.
Cum funcționează vaccinurile ARNm
Vaccinurile ARNm utilizează codul genetic al patogenului, cu scopul de a produce un antigen de interes, care să stimuleze formarea de anticorpi protectori împotriva infecției. Antigenul reprezintă un compus ce nu este recunoscut ca aparținând organismului și, prin urmare, determină apariția unui răspuns imun.
După administrarea vaccinului, ARNm este folosit la nivelul celulelor organismului gazdă pentru a produce proteina codificată (antigenul). Această proteină nu este capabilă de a determina boala, dar este suficientă pentru a induce un răspuns imun care rezultă în producția de anticorpi.
Vaccinurile ARNm se clasifică în non-replicative sau replicative. Ambele conțin secvența pentru antigenul de interes (open reading frame, ORF), în amonte și în aval de aceasta regiunile netranslatate 3` și 5` (UTRs), o coadă alcătuită din multiple unități de adenină (poly A tail) și învelișul 5`, reprezentat de 7-metilguanozină. Vaccinurile replicative prezintă în plus secvențele necesare pentru a asigura replicarea ARN-ului intracelular, ceea ce determină o sinteză ridicată a antigenului. Vaccinurile non-replicative au avantajul posibilității de control mai facil al tipului de răspuns imun indus, o sinteză mai ușoară și condiții de depozitare mai puțin stricte.
Calea de administrarea a vaccinurilor de tip ARNm este importantă pentru capacitatea de producere antigenului de interes și potența răspunsului imun indus. În funcție de localizarea dorită a expresiei antigenului, vaccinurile ARNm se pot administra local sau sistemic. Injectarea directă intramusculară, intradermică sau subcutanată reprezintă calea preferată în cazul bolilor infecțioase. Atunci când este necesară expresia sistemică a antigenului, în special cu scop terapeutic, este preferată administrarea intraperitoneală sau intravenoasă. Injectarea se poate realiza intravenos doar în urma realizării unor modificări ale moleculei de ARNm și a utilizării unor sisteme de livrarea speciale, deoarece ARNm este rapid degradat de ribonucleazele din sânge.
În urma administrării, sinteza proteinei virale în celulele umane atinge un maxim în 24-48 de ore și poate continua pentru câteva zile. ARNm nu pătrunde în nucleul celulei și este distrus după ce setul de instrucțiuni a contribuit la producerea fragmentului viral.
Utilizarea tehnologiei ARNm în realizarea vaccinurilor prezintă numeroase avantaje. Întregul proces de manufacturare este mai simplu față de tehnicile clasice și poate fi produs pe scară largă. ARNm este o moleculă mai puțin complicată decât o proteină și poate fi sintetizat printr-un proces chimic, nu biologic, fără a necesita utilizarea de culturi celulare sau ouă embrionate. Purificarea se realizează, de asemenea, mai ușor decât în cazul vaccinurilor clasice și contaminarea este puțin probabilă în lipsa necesității culturilor de celule. Timpul necesar pentru producția unui vaccin ARNm este scăzut, comparativ cu alte metode. ARN-ul mesager nu se poate integra în genomul celulei gazdă, ceea ce reprezintă un nivel de siguranță mai ridicat față de alte tipuri de vaccinuri.
În ceea ce privește răspunsul imun indus de vaccinurile ARNm, este stimulată atât imunitatea înnăscută, cât și cea adaptativă. Eficiența vaccinurilor clasice depinde de stimularea ambelor tipuri de imunitate și necesită utilizarea unor adjuvanți pentru îndeplinirea acestei condiții. Vaccinurile de tip ARNm stimulează imunitatea dobândită, dar și înnăscută, în absența adjuvanților. Așadar, aceste vaccinuri au proprietăți adjuvante proprii, induc un răspuns imun adaptativ puternic, prin stimularea producției de TNF-alpha (Tumor Necrosis Factor-alpha), IFN-alpha (interferon- alpha) și alte citokine produse de celulele sistemului imun.
Cum funcționează vaccinul de tip ARNm împotriva SARS-CoV-2
SARS-CoV-2 este un virus ARN, cu genom de sens pozitiv, care se replică în citoplasma celulei gazdă. Structural, este alcătuit din 4 proteine: proteina S (Spike), proteina E (envelope), proteina M (membrane) și proteina N (nucleocapsid). ARNm din vaccinul împotriva SARS-CoV-2 codifică proteina spike, un antigen viral important pentru stimularea răspunsului imun și apariția anticorpilor de tip protector. Acest proces mimează infecția cu SARS-CoV-2, dar în locul întregului virus este sintetizată doar o moleculă cheie pentru răspunsul imun, fără a determina infecția COVID-19.
Proteina S este un trimer alcătuit din două subunități (S1 și S2) și a fost identificată în februarie 2020. Subunitatea S1 cuprinde un fragment numit domeniu de legare a receptorului (RBD), prin intermediul căruia are loc atașarea la receptorul de pe suprafața celulei gazdă (ACE2 – angiotensin-converting enzyme 2). Subunitatea S2 mediază fuziunea cu membrana celulei gazdă. Interacțiunea ACE2-RBD declanșează modificări conformaționale complexe ale proteinei S, care determină fuziunea dintre anvelopa virală și membrana celulei gazdă, inițiind infecția la nivelul tractului respirator. Intracelular, virusul se replică, proteinele structurale sunt sintetizate, asamblate și împachetate în celula gazdă, apoi particulele virale sunt eliberate.
Prezența anticorpilor neutralizanți împotriva SARS-CoV-2 previne interacțiunea dintre proteina S și receptorul membranar, împiedicând apariția infecției. Acoperirea proteinei spike cu molecule polizaharidice este o metodă prin care virusul scapă de sub supravegherea răspunsului imun la pătrunderea în celulă. Prin urmare, proteina S este ținta principală a potențialelor vaccinuri și terapii împotriva COVID-19. Reproducerea cu maximă fidelitatea a acestei proteine printr-un vaccin determină un răspuns imun optim, protector față de o viitoare infecție SARS-CoV-2. Tehnologia ARNm permite sinteza proteinei spike cu o acuratețe ridicată, justificând rezultatele în urma testării in vivo a acestei metode.
RBD este o porțiune foarte importantă a proteinei S, fiind identificați anticorpi protectori împotriva acestui fragment, precum și limfocite T specifice. RBD este componenta imunodominantă a proteinei spike. Anticorpii care blochează RBD împiedică legarea la ACE2, în timp ce imunoglobulinele împotriva S2 sau a altor porțiuni ale S1 inhibă apariția modificărilor conformaționale și fuziunea. Mutații ale subunității S1 se asociază cu o afinitate crescută față de ACE2 și impun adaptarea dezvoltării vaccinurilor la apariția acestor modificări funcționale. Tehnologia ARNm este o metodă flexibilă în acest sens, conform declarațiilor reprezentanților companiei Pfizer, care au confirmat posibilitatea adaptării vaccinului BNT162b2 dacă genomul SARS-CoV-2 va suferi mutații.
Vaccinul BNT162b2 este de tip non-replicativ, conține nucleozide modificate și alterări ale RBD care îi cresc imunogenitatea. Moleculele de ARNm sunt asamblate în particule nanolipidice. Administrarea se realizează la nivelul brațului, unde celulele musculare utilizează ARNm pentru a produce proteina virală direct în corpul gazdei. Sunt necesare două doze, la un interval de 21 de zile. Vaccinul trebuie depozitat în ambalajul original, ferit de lumină, la temperaturi între -80 și -60 °C.
Patogenii care acționeză la nivelul mucoaselor, precum SARS-CoV-2, nu necesită doar anticorpi neutralizanți pentru protecția împotriva infecției, ci activarea unui răspuns imun atât înnăscut, cât și dobândit. Dacă în cazul altor vaccinuri, precum cel antigripal, succesul depinde de stimularea producției de anticorpi, pentru prevenția COVID-19, atât formarea anticorpilor, cât și imunitatea celulară reprezintă o necesitate. Limfocitele T CD4+ sunt importante pentru a optimiza răspunsul prin anticorpi și pentru a activa celulele CD8+. Dacă protecția prin anticorpi este incompletă, celulele citotoxice (CD8+) au un rol esențial pentru eliminarea virusului.
În urma studiilor clinice, majoritatea subiecților vaccinați cu BNT162b1 au prezentat un răspuns imun de tip Th1, cu expansiune a celulelor CD8 și CD4 pozitive, specifice pentru RBD, care produc interferon gamma. Aceste modificări sunt importante pentru realizarea protecției împotriva COVID-19. Prospectul vaccinului BNT162b2 aici.
De ce nu există mai multe vaccinuri ARNm aprobate în prezent?
Teoretic, cu ajutorul ARNm poate fi sintetizată orice proteină. Deși este mai ușor de produs decât proteinele în sine sau decât versiunile inactivate sau atenuate ale virusurilor care sunt folosite de obicei în vaccinuri, există însă și câteva provocări în realizarea acestora:
- Prin utilizarea ARNm nativ, fără optimizarea translației, sunt produse cantități scăzute de proteină;
- Molecula ARNm este degradată prea rapid în corpul uman;
- ARNm poate determina un răspuns inflamator puternic, în plus față de cel determinat de proteină;
- Instabilitatea, necesitatea depozitării la temperaturi foarte scăzute (-70 °C);
- Răspunsul imun umoral (care determină apariția anticorpilor) este mai scăzut față de cel indus de virusurile atenuate sau de proteinele virale;
Din cauza acestor dificultăți, numeroase grupuri de cercetare au preferat să se concentreze pe dezvoltarea unor vaccinuri prin alte tehnologii.
Tehnologia ARNm, deși este considerată mai simplă decât alte metode de producție a vaccinurilor, este un proces care presupune un echilibru între metoda de livrare, degradarea ARNm, intensitatea expresiei proteice și acuratețea cu care se realizează sinteza antigenului de interes, răspunsul imun favorabil (împotriva proteinei codificate) vs. cel nedorit (împotriva moleculei de ARNm). Optimizarea vaccinurilor ARNm trebuie să ia în considerare toate aceste aspecte și perfecționarea tehnicii a implicat o activitate intensă de cercetare. Dacă în cazul vaccinurilor clasice experiența în perfecționarea acestora este stăpânită de mai mulți ani, vaccinurile ARNm sunt un domeniu mai nou, care acum a ajuns la nivelul la care există suficiente cunoștințe și experiență pentru a obține rezultate eficiente. Este de așteptat ca, în viitor, mai multe vaccinuri ARNm să fie aprobate.
Eficientizarea vaccinurilor ARNm
Pentru a depăși dificultățile menționate anterior în obținerea unor vaccinuri eficiente și sigure de tip ARNm, a fost necesară identificarea unor condiții optime de producție și administrare.
Descoperirile esențiale, care au revoluționat dezvoltarea vaccinurilor ARNm, au aparținut Dr. Katalin Kariko și Dr. Drew Weissman de la Universitatea din Pennsylvania. La începutul anilor 2000, ei au constatat că modificarea nucleozidelor poate să crească producția proteică și să suprime răspunsul imun față de moleculele sintetice de ARNm introduse în organism. Kariko și Weissman, alături de Dr. Norbert Pardi, au descoperit că prin includerea ARNm în particule nanolipidice moleculele sunt protejate de degradarea rapidă post-administrare și pătrunderea acestora în celule este ridicată.
Pentru optimizarea vaccinurilor de tip ARNm, există în prezent numeroase opțiuni de alterare a acidului nucleic care influențează eficiența și stabilitatea. Alterarea secvenței care codifică proteina spike crește procesul de producție, spre exemplu, prin utilizarea codonilor sinonimi, care au o concentrație crescută a ARN-ului transportor corespunzător în citoplasmă, în locul celor rari, având drept consecință creșterea producției proteice. O translație foarte accelerată prin utilizarea de codoni frecvenți la nivelul ORF ar putea să împiedice modificările posttranslaționale ale unor proteine, care sunt foarte importante, deoarece este necesar ca antigenul să aibă conformația cât mai asemănătoare cu cea virală pentru a induce un răspuns imun optim. Din aceste considerente, expresia sintezei proteice trebuie reglată în funcție de rezultatul dorit. Recunoașterea ARNm străin de către senzorii imuni poate fi evitată prin utilizarea unor nucleozide modificate, precum pseudouridină, 5-metilcitidină. 1-metilpseudouridina are efect și de creștere a sintezei proteice in vivo.
Secvența poliadeninică încetinește degradarea realizată de exonucleaze, crește stabilitatea și timpul de înjumătățire și favorizează expresia proteinelor, iar învelișul 5′ este necesar pentru producția proteică eficientă. Elementele UTR influențează semnificativ stabilitatea și expresia ARNm: regiunea 3′ UTR prezintă numeroase elemente instabile și eliminarea acestora și /sau adăugarea unor elemente stabile crește stabilitatea ARNm. Anumite modificări ale secvenței 5’UTR pot crește stabilitatea ARNm și acuratețea expresiei proteice. Toate aceste elemente structurale de bază ale moleculei de ARNm conținute de vaccin pot fi prelucrate pentru a obține rezultate favorabile.
Purificarea este o metodă importantă de a preveni activarea nedorită a răspunsului imun înnăscut. Se poate realiza prin cromatografie lichidă de înaltă performanță (HPLC) sau prin cromatografie lichidă rapidă cu proteine (FPLC).
Timpul de înjumătățire poate fi influențat prin metodele de administrare. ARNm nu este suficient de mic pentru a traversa membranele celulare prin difuziune, iar sarcinile electrice prezente atât la nivelul membrelor, cât și în ARNm, îngreunează suplimentar acest proces. În plus, ribonucleazele extracelulare pot digera ușor molecula de ARNm. Se utilizează frecvent nanoparticule lipidice pentru a proteja ARNm de digestia rapidă și pentru a favoriza preluarea la nivel celular.
La dezvoltarea unor vaccinuri eficiente prin tehnologia ARNm împotriva SARS-CoV-2 a contribuit semnificativ experiența dobândită din studiile anterioare care utilizează această metodă pentru prevenția și tratamentul altor afecțiuni. Optimizarea a fost posibilă în urma identificării anterioare a soluțiilor pentru depășirea dificultăților impuse de această tehnică.
Alte aplicații ale ARNm, în curs de dezvoltare
Vaccinurile de tip ARNm sunt investigate pentru prevenția mai multor boli infecțioase, precum rabia, gripa, Zika, Ebola, infecția HIV, infecția cu virusul sincițial respirator, dar niciunul nu a ajuns încă într-o etapă avansată de studiu clinic. Producția unui vaccin antigripal ARNm sigur și eficient reprezintă o țintă importantă a dezvoltării acestei tehnici, întrucât procesul utilizat în prezent pentru obținerea vaccinurilor antigripale este lent și laborios, însă poate fi accelerat semnificativ prin utilizarea ARNm.
Există în curs de dezvoltare numeroase vaccinuri care utilizează tehnologia ARNm pentru prevenția și, mai ales, pentru tratamentul cancerului. Acestea codifică antigene asociate tumorilor care stimulează răspunsul imun de tip celular să elimine sau să inhibe celulele maligne. O parte dintre aceste vaccinuri au ajuns în studii clinice și se adresează proceselor neoplazice precum: melanomul, cancerul mamar, leucemia acută mieloidă, mielomul multiplu, mezoteliomul, glioblastomul, carcinomul renal, cancerul pancreatic, cancerul pulmonar non-microcelular, cancerul prostatic, gliomul malign, cancerul ovarian etc.
O altă potențială utilizare a vaccinurilor ARNm este reprezentată de imunoprofilaxie și imunoterapie pasivă (spre exemplu, în cazul unor infecții precum HIV, citomegalovirus, HPV etc.), prin utilizarea de molecule de ARNm care codifică lanțurile ușoare sau grele ale anticorpilor (imunoglobuline).
1. Messenger
Este un cuvânt care poate intriga. Messenger de ce? Să începem cu mica rutină a celulelor noastre. Acestea conțin ADN-ul nostru („acid dezoxiribonucleic”, compus din nucleotidele A, C, G și T), sub formă de cromozomi. În acest ADN se găsesc toate informațiile pentru a construi proteinele de care corpul nostru are nevoie. ADN-ul rămâne în nucleul celular în timp ce fabricarea proteinelor are loc în afara acestuia (vorbim despre „mașini celulare”, o mică instalație de producție, care se găsește în afara nucleului: în citoplasmă). Pentru a trece de la unul la altul, pentru a aduce informațiile la fabrica de producție, aveți nevoie de un „mesager”: o copie a bucăților de ADN. Aceasta copie este scrisa într-o limbă ușor diferită – un cod, un alfabet -: ARN („acid ribonucleic”, alcătuit din nucleotidele A, C, G și U). Acesta este motivul pentru care vorbim despre ARN messenger.
Principiul unui vaccin este de a instrui sistemul imunitar pentru a recunoaște virusul. Pentru a face acest lucru, spre deosebire de alte tehnici convenționale, aici nu injectăm virus inactivat sau proteine virale … Injectăm un ARN mesager, care va fi procesat, citit, de către fabrica noastră de producție celulară. Mai precis, acest ARN mesager conține informațiile, planul de asamblare, care face posibilă construirea unei bucăți de proteină de virus (aici, în acest caz, proteina „spike”, care este o proteină prezentă pe suprafața virusului.).
În cele din urmă, rezultatul este același ca și în cazul altor tehnici: odată produsă, această proteină este detectată ca un „corp străin”, un „antigen” de către corpul nostru, care va începe, prin urmare, să producă „anticorpi” pentru a-l elimina. Dacă mai târziu este expus la virusul viu, corpurile noastre vor fi deja înarmate.
Este atât de îndrăzneț să avem proteinele produse de celulele noastre? De fapt, asta fac deja virușii! „Copiem ceea ce se întâmplă cu adevărat”, explică imunologul de la Universitatea din Bruxelles, Eric Muraille. „Atunci când virusul ARN intră într-o celulă, pentru a se reproduce, trebuie să intre în celula gazdei și să o facă să copieze atât ARN-ul său, cât și proteinele sale. Aceste strategii ale vaccinurilor ARN provin din înțelegerea noastră asupra modului în care ne infectează virușii.” Fără o celulă gazdă, virusul nu „trăiește”. Este foarte diferit de o bacterie. Amintiți-vă că un vaccin ARN mesager nu conține tot materialul genetic al virusului, ci doar o piesă care codifică una dintre proteinele sale.
2. Sintetic
ARN-ul mesager din vaccin nu este extras direct dintr-un virus real. Este produs sintetic. Pentru a-l proiecta, trebuie să cunoaștem „secvența genetică” a virusului (care conține toate informațiile pentru a construi toate proteinele de care virusul are nevoie, același principiu ca și genomul nostru). De acolo, alegem o bucată de secvență care dă „planul de asamblare” al unei proteine pe care am pariat (aici, deci, proteina „spike”). Și sa producem sintetic acea piesă și numai acea, utilizând limbajul – codul, alfabetul – ARN.
Această producție sintetică este un avantaj major al tehnicii, comparativ cu altele. „Este echivalentul unei reacții chimice, nu trebuie să o produceți pornind de la o reacție biologică”, explică Eric Muraille. „În cazul unui vaccin bazat pe tehnica „virusului viu atenuat ”, trebuie să multiplicați, de exemplu, virusul gripal. În multe cazuri, se face încă pe ouă de pui și se infectează milioane de ouă pentru a produce aceste vaccinuri. Este lent, este scump în energie. Cu vaccinurile cu ARN, marele avantaj este că avem un sistem de producție foarte rapid. „
În viitor, acest tip de vaccinuri sintetizate chimic ar putea ajuta la întâmpinarea unei dificultati potențial importante: aceea de a „putea reacționa rapid la pandemii care ar putea deveni din ce în ce mai frecvente”, subliniază imunologul.
„Căutăm tehnici care pot accelera producția de vaccin și, prin urmare, dacă avem o tehnică de vaccin ARN care funcționează, ne poate ajuta în viitor să ne ocupăm de agenții infecțioși din ce în ce mai repede. . ” Să reacționeze mai rapid în cazul unei mutații problematice a coronavirusului (problematică dacă face vaccinurile existente mai puțin eficiente, de exemplu).
3. Inflamație
Conceptual, vedem că principiul este destul de „simplu”, din momentul în care oamenii de știință au dobândit suficiente cunoștințe despre genetică și funcționarea virușilor. Dar, din punct de vedere tehnic, pentru ca ideea să se materializeze, a fost necesar să depășim diferite dificultati și, în special, cea a reacției inflamatorii induse de acest ARN.
„Ar trebui să știți că ARN-ul viral, pentru sistemul imunitar, este un semnal de pericol, așa că reacționează foarte puternic la acesta, aceasta se numește semnătură moleculară patogenă”. „În anii 1990, aceste vaccinuri au fost testate pe modele animale și principala problemă a fost că erau foarte inflamatorii, cu o reacție inflamatorie locală foarte puternică. Ceea ce a dus la dezinteresul stiintei pentru ele.”
Cu alte cuvinte, această bucată de ARN, care nu este făcută dintr-o copie a propriului ADN, este ea însăși pe bună dreptate detectată ca un intrus. Dar ceea ce se caută este o reacție a sistemului imunitar împotriva proteinei virusului, nu împotriva bucății de ARN care face posibilă producerea ei …
De-a lungul anilor, tehnicile și cunoștințele au fost rafinate. Modificările structurale au fost testate pentru a face aceste ARN-uri mai puțin inflamatorii. Acesta a fost unul dintre axele de cercetare ale biochimistului de origine maghiară Katalin Kariko, alături de partenerul ei de cercetare Drew Weissman, după cum explică ziarul Le Monde într-un articol lung: „Principalul blocajul a fost eliminat: visul celor doi cercetători de a utiliza ARN-ul ca manual și apoi de a lăsa celulele să producă ele însele proteinele terapeutice prinde contur. În 2008, descoperă că ARN modificat produce chiar și de zece ori mai multe proteine decât un ARN natural. […] Și publicațiile se succed. În 2011, Kariko și Weissman purifică ARN-ul pentru a evita orice reacție imunitară necontrolată. În 2012, au reușit să producă de șoareci și maimuțe Hormonul EPO pentru a trata anemia. „
Aceste ARN-uri sintetice modificate rămân încă inflamatorii într-un mod măsurat, care este necesar pentru eficacitatea vaccinului: o discreție prea mare ar fi contraproductivă. Încă trebuie să stimulati puțin sistemul imunitar pentru a-l face să reacționeze. „Acest lucru explică de ce în aceste vaccinuri nu există adjuvant adăugat”, a spus Eric Muraille. „De obicei, atunci când un vaccin este „mort ”, trebuie adăugat un adjuvant pentru a induce inflamația. Aici este semnătura ARN-ului care, deși a fost redus la nivel inflamator, rămâne inflamator, ceea ce are ca efect ‘adjuvant’.
4. Nanoparticule
Un alt obstacol tehnic care trebuia depășit era acela de „transfecție”, un cuvânt oarecum barbar care desemnează faptul de a permite materialului genetic să intre în celulă. „Dacă injectați ARN messenger singur, acesta va fi degradat imediat”, explică Jean-Michel Dogné, directorul departamentului de farmacii UNamur și expert în siguranța vaccinurilor la OMS și AEM (Agenția Europeană pentru Medicamente).
Problema este aceeași pentru alte tipuri de vaccinuri dezvoltate pe baze genetice, precum cele de la AstraZeneca sau Janssen Pharmaceutica. În cazul lor, secvența genetică este inserată într-un „vector viral”, un virus modificat și conceput pentru a-l transporta în celule, unde va fi citit.
În cazul vaccinurilor ARN mesager dezvoltate de Moderna sau Pfizer / BioNTech, ARN mesager este plasat într-o mică veziculă de grasime. „Este mai simplu, deoarece nu lucrezi la un vector viral, deci nu lucrezi la un virus care trebuie cultivat în sine”, continuă Jean-Michel Dogné. Vorbim despre nanoparticule, deoarece dimensiunea veziculelor este pe o scară nanometică, între 1 și 100 nanometri. „Există deja pentru o serie întreagă de medicamente, nu este nou. Vorbim despre lipozomi, vezicule artificiale formate din straturi lipidice, sunt diferite de nanomateriale.”
5. Timp de înjumătățire
Odată ajuns în siguranță în celulele noastre, acest ARN mesager sintetic rămâne acolo la nesfârșit? Nu. Se va degrada. „Timpul de înjumătățire biologic al ARN messenger poate varia de la câteva minute la câteva ore”, explică Jean-Michel Dogné. „Poate fi prelungit prin prezența unui „capac ”.”
Fără a intra în detaliile biologiei moleculare, principiul este că, cu cât creștem „timpul de înjumătățire” al ARN-ului mesager, cu atât îi vom acorda mai mult timp pentru a contribui la producerea de proteine virale și, prin urmare, pentru a contribui la producerea de anticorpi. Și astfel să educăm sistemul imunitar. Odată ce ARN mesager a dispărut, planul de asamblare dispare, producția de proteine se oprește.
(Și întrebarea cât durează protecția imunitară rămâne deschisă deocamdată, ca și în cazul altor vaccinuri în curs de dezvoltare împotriva coronavirusului, precum și cu imunitatea indusă de virusul însuși la cei care au fost infectați. ).
Una dintre întrebările explorate în timpul dezvoltării vaccinului este, prin urmare, să vedem ce timp de înjumătățire este necesar pentru ca vaccinul să fie eficient. „În faza 1 și mai ales în studiile non-clinice [deci înainte de testarea pe voluntari], se testeaza diferite tipuri de ARN mesager care codifică proteina potrivită și se identifica cele care furnizează cea mai bună cantitate de și anticorpi neutralizanți (care vor neutraliza virusul) „, continuă Jean-Michel Dogné.
Pe scurt, cercetătorii trebuie (în special) atât să verifice care este profilul ARN mesager potrivit (cu ce caracteristici structurale și ce timp de înjumătățire), cât și care este doza potrivită. Este necesar atât pentru a stimula sistemul imunitar (pentru a induce o inflamație ușoară, care este o reacție nespecifică), cât și pentru a controla această stimulare (pentru a nu provoca reacții exagerate sau reacții autoimune).
Una dintre caracteristicile acestui tip de vaccin este că, odată ce aceste modalități legate de răspunsul inflamator nespecific sunt aduse sub control, se așteaptă un răspuns imun tintit și specific, deoarece codurile ARN mesager sunt pentru o proteină foarte precisă. „Avantajul ARN-ului mesager este specificul său antigenic”, subliniază Jean-Michel Dogné.
6. Stabilitate
Acest aspect a fost deja abordat de mai multe ori: o dificultate actuală cu vaccinurile dezvoltate de Pfizer / BioNTech și Moderna este aceea a conservării. „ADN-ul este foarte stabil, ARN-ul deloc, deci una dintre diferențele mari dintre vaccinurile ADN și ARN este că vaccinul ADN poate fi stocat la temperatura camerei, vaccinul ARN trebuie păstrat la o temperatură foarte scăzută ”, explică el. Vorbim despre temperaturi de ordinul minus 70 de grade.
„Aceasta este una dintre limitele vaccinului Pfizer, în ceea ce privește implementarea: pentru a-l transporta, depozita, va trebui depozitat la o temperatură foarte scăzută, necesită o infrastructură semnificativă. Nu a existat niciodată un vaccin ARN utilizat în lume, nu este o infrastructură care există deja, va trebui creată și nu este o infrastructură pe care toate țările își pot permite să o dezvolte, de exemplu prin Africa sau America de Sud. „
7. Securitate
Aceasta este întrebarea momentului. Este sigură această tehnologie? Deoarece aceste vaccinuri vor fi primele de acest tip care vor fi introduse pe piață (dacă sunt aprobate de autoritățile de reglementare, ceea ce este deja parțial cazul pentru Pfizer / BioNTech), nu avem aceeași experiență ca și pentru alte tipuri de tehnologie.
„În ceea ce privește siguranța, nu avem nicio perspectivă retrospectivă, studiile din faza a treia ne vor oferi informații”, a spus Eric Muraille. Studii care nu au fost încă publicate în reviste științifice. „A priori, este o tehnică care face posibilă evitarea injectării unui agent patogen viu sau atenuat, care ar trebui să reducă riscurile în sensul că nu ne confruntăm cu un agent patogen care ar putea deveni din nou infecțios. Este un punct pozitiv. Nu ar trebui să se utilizeze adjuvant de exemplu pe bază de aluminiu, de asemenea pozitiv. În cazul vaccinurilor ADN, exista riscul ca acest ADN să poată fi introdus în genomul celulelor gazde [alcătuite și din ADN] – acesta este, de asemenea, un argument pentru a trece la vaccinurile cu ARN: în principiu, aceste vaccinuri ca atare sunt eliminate destul de repede, după ce au indus un răspuns imun. „
Pe scurt, conform tuturor acestor elemente, el concluzionează, „în teorie, acestea sunt vaccinuri care ar putea fi mai sigure decât unele dintre vaccinurile existente pe piață în prezent, dar rămâne în teorie. Trebuie să urmărim aceste vaccinuri. Și sa vedem dacă nu ne confruntăm cu efecte necunoscute care nu fuseseră anticipate. „
Preocupările sunt exprimate în parte si de public. „Putem înțelege foarte bine aceste preocupări”, a spus imunologul ULB Michel Goldmann. „Ar trebui să știți că primele rezultate privind siguranța acestor vaccinuri sunt extrem de încurajatoare, dar experiența ne învață că anumite efecte secundare nu apar uneori decât după ce au fost tratate zeci sau sute de mii de oameni, pur și simplu pentru că unele efecte secundare sunt extrem de rare. Așa că va trebui să așteptăm puțin mai mult pentru a asigura siguranța absolută a acestor vaccinuri, dar primele rezultate în acest sens sunt foarte încurajatoare. „
Marea Britanie, prima țară care a administrat vaccinul Pfizer / BioNTech, după câteva zile a recomandat sa nu se vaccineze persoanele care au avut reacții alergice severe în trecut.
Trebuie remarcat faptul că studiile clinice de fază a treia au făcut apel la zeci de mii de voluntari, în loc de câteva mii obișnuite, tocmai pentru a îmbunătăți detectarea posibilelor efecte secundare, în acest context foarte specific al unei pandemii globale.
Cu toate acestea, viteza cu care sunt concepute vaccinurile este în sine un motiv de îngrijorare. Se spune adesea că au fost „dezvoltate în câteva luni”. Ceea ce poate da impresia că am început să lucrăm la el în 2020, ceea ce este departe de a fi cazul, deoarece cercetările sunt în curs de ani de zile. Tehnologia nu a trebuit să aștepte apariția coronavirusului pentru ca principiile sale generale să fie studiate și dezvoltate, în special cu alți viruși. Totuși, a existat un impuls.
„Marele impuls a venit din urgența și interesul financiar de a dezvolta acest tip de vaccin”, a spus Jean-Michel Dogné. „Cu alte cuvinte, Covid a ridicat problema„ vaccinurilor care ar trebui dezvoltate cât mai repede posibil, având în vedere amploarea bolii ”. Uniunea Europeană și în special Statele Unite au investit sume colosale în mai multe firme, printre care mai multe specializate în ARN mesager.
Mai mulți bani, o colaborare internațională fără precedent și, după cum am văzut, o viteză de producție legată de natura sintetică a vaccinului: toate aceste elemente au jucat un rol. Și astăzi, procedurile administrative pentru examinarea datelor din studiile clinice (pentru a verifica dacă raportul risc-beneficiu este pozitiv înainte de a decide acordarea aprobării sau nu) se concentrează în principal pe vaccinurile anti-Covid, lăsând alte produse medicale temporar în fundal. Pentru Jean-Michel Dogné, dacă pandemia s-ar fi produs, de exemplu, „acum trei ani”, am fi avut „aceeași viteză”.
Acest impuls ar putea, în orice caz, să avanseze cercetările privind noi tratamente, de exemplu împotriva cancerului. Deoarece conceptul este același, de data aceasta vizează producția de proteine care sunt de obicei exprimate pe suprafața celulelor canceroase, mai degrabă decât proteina coronavirus „spike”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook