Restricțiile abuzive ale lui Iohannis sunt criticate și trimise în instanță chiar de membrii PNL

Foto: Cotidianul

Premierul României, Florin Cîțu, în spatele căruia se află de fapt dictatorul de la Cotroceni, cel care urăște poporul român, a început să supere din ce în ce mai multă lume cu restricțiile abuzive impuse populației de către autorități în vreme de pandemie. Chiar membrii din PNL atacă în instanță aceste măsuri restrictive și atrag atenția că Executivul nu a prezentat un raport care să indice faptul că închiderea magazinelor la ora 18 sau interzicerea circulației după ora 20 ar genera o scădere a ratei de infectare. Mai mult decât atât, în contestație mai este precizat că nici carantina impusă în Timișoara nu a adus rezultate, transmite 60m.ro

Liberalii susțin că România este în colaps, iar măsurile acestea afectează și mai rău sectorul HORECA, față de care Guvernul nu și-a îndeplinit toate promisiunile.

„Onorată Instanță, vă rog respectuos să îmi admiteți acțiunea pe care am formulat-o și prin hotărârea pe care o veți pronunța să dispuneți:

1. Anularea Hotărârii cu nr. 20 din data de 25.03.2021 a CNSU privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei COVID-19, aprobată prin Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României, ca nelegală și neîntemeiată.

2. Obligarea Guvernului României prin Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României, la relaxarea și restabilirea situației prin abrogarea Legii 55 din 15.04.2020, prin care restrânge drepturile și libertatea cetățenilor români, cu privire la dreptul la muncă și liberă circulație.

3. Obligarea Guvernului României prin Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României la relaxarea și restabilirea situației prin abrogarea Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, prin care restrâng drepturile și libertatea cetățenilor români.

Preluare: 60m.ro


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns