Prețurile mondiale la alimente cresc pentru a zecea lună consecutiv!
12 aprilie 2021, Roma – Potrivit datelor publicate recent de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), prețurile globale ale mărfurilor alimentare au crescut în martie, marcând o creștere lunară continuă. Cea mai semnificativă creștere a fost observată în cotațiile de uleiuri vegetale și produse lactate.
Indicele FAO al prețurilor la alimente, ce determină fluctuațiile lunare ale prețurilor mondiale pentru cele mai tranzacționate produse alimentare, a constituit în luna martie o valoare medie de 118,5 puncte, în creștere cu 2,1 procente față de luna anterioară atingând cel mai înalt nivel din iunie 2014, informează Glasul info.
Tendințele au variat în funcție de tipurile mărfurilor. Creșterea din martie se datorează în principal majorării Indicelui FAO al prețului uleiului vegetal cu 8,0 la sută față de luna precedentă și care a atins cota maximă din ultimii 10 ani. Prețurile uleiului de soia au crescut brusc, fiind determinate, parțial, de cererea fermă a producătorilor de biodiesel.
Indicele FAO al prețului lactatelor a crescut cu 3,9% față de februarie. Prețurile la unt s-au majorat ca rezultat al creșterii cererii în baza așteptărilor de redresare a sectorului alimentar și, în parte, de aprovizionările stricte din Europa. Prețurile laptelui praf, de asemenea, au crescut pe fonul sporirii importurilor în Asia, în special în China, dar și din cauza scăderii producției în Oceania și a disponibilității reduse a containerelor de transport naval în Europa și America de Nord.
Indicele FAO al prețului cărnii, de asemenea, a crescut cu 2,3% față de februarie, datorită importurilor efectuate de China și creșterii volumului de vânzări interne în Europa înainte de sărbătoarea de Paște, ceea ce a și dus la augmentarea cotațiilor de carne de pasăre și de porc. Prețurile cărnii de vită au rămas constante, în timp ce prețurile celei de ovine au scăzut, deoarece vremea secetoasă din Noua Zeelandă i-au împins pe fermieri să-și vândă marfa repede și la un preț redus.
Perspective pozitive de recoltă a cerealelor în 2021
FAO se așteaptă ca producția mondială de cereale în 2021 să crească pentru al treilea an consecutiv datorită condițiilor favorabile din unele țări și și-a modificat, respectiv, estimările privind producția globală de grâu.
Astfel, în acest an, se preconizează ca producția mondială de grâu să atingă un nou record – de 785 de milioane de tone, în creștere cu 1,4% față de anul trecut, determinat de o revenire accelerată în cea mai mare parte a Europei și pe fonul estimării unei recolte record în India.
Un volum de recoltă peste medie, de asemenea, este preconizat și pentru porumb, și anume roadă record în Brazilia și o creștere mutianuală în Africa de Sud, se arată în Rezumatul FAO privind cererea și oferta cerealelor, publicat la 8 aprilie, curent.
În sezonul agricol 2020 – 2021, consumul global de cereale se așteaptă să ajungă la 2.777 milioane de tone și va înregistra o creștere cu 2,4% față de anul precedent. Acest fapt va fi determinat, în mare parte, de creșterea consumului de grâu și orz pentru hrana animalelor în China, unde sectorul zootehnic își revine după ce a fost afectat de pesta porcină africană.
Se estimează ca, la sfârșitul anului 2021, stocurile mondiale de cereale să scadă cu 1,7% în comparație cu nivelul lor la deschiderea sezonului, ajungând la 808 milioane de tone. În situația când prognozele arată creșterea nivelului de consum, raportul dintre stocurile de cereale și consumul acestora se va diminua la 28,4%, ajungând, în sezonul 2020 – 2021, la cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani.
De asemenea, FAO și-a ridicat prognoza pentru comerțul mondial cu cereale în perioada 2020 – 2021 la 466 milioane de tone, o creștere de 5,8% față de anul precedent. Creșterea ar fi impulsionată de comerțul cu cereale furajere, datorită achizițiilor de porumb, în cantități fără precedent, de către China. La fel, se preconizează o creștere de 6 la sută a comerțului internațional cu orez, față de anul trecut, transmite Glasul info.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook