Ce au pierdut românii din cauza tratatului de la Trianon?
Ce au pierdut românii din cauza tratatului de la Trianon? Prin tratatul de la Trianon, românii n-au pierdut doar teritoriu (n.r. vezi în foto Harta românească a Ardealului și Bucovinei realizată de colonelul Teodorescu C. la 1905, unde pe principiul graniței etnice sunt cuprinse atât Crișana de Vest cât și întreg Banatul) ci și o populație de aproximativ 1,5 – 2 milioane de etnici români, scrie Glasul info.
Școala românească a făcut eforturi deosebite de a ne îndoctrina că Franța ne-a fost tot timpul țară prietenă și un aliat pe care noi românii am putea întotdeauna conta, însa istoria “interzisă” dovedește uneori contrariul, dezvăluind niște trădări greu de închipuit din partea Franței, îndreptate împotriva intereselor României.
Ce au pierdut romanii din cauza tratatului de la Trianon?
Statele nu au prieteni, au doar interese, spunea Charles de Gaulle.
România a intrat târziu ca parte beligerantă în primul Razboi Mondial, momită de reprezentanții Antantei, (n.r. aceștia fiind disperați că ar putea pierde razboiul) printr-o promisiune făcută prin intermediul Franței, prin care statele din alianța Antantei ofereau României garanții legate de pretențiile sale teritoriale asupra regiunilor austro-ungare locuite de români.
Însa în anul 1939, Nicolae Titulescu avea să intre pe căi misterioase în posesia unor documente strict secrete care dovedeau ca Franța și restul aliaților din Antanta nu aveau de gând să-si țină promisiunile și garanțiile oferite României în 1916 pentru a o convinge să intre în Primul Război Mondial: „Nu există niciun inconvenient de a garanta României concesiuni imposibil de realizat; nu ne vom ține angajamentele noastre fără nicio remușcare, pentru că nu avem niciun mijloc de a le executa“.
În Primul Război Mondial au murit cel puțin 500.000 de români (n.r. după unele surse chiar 800.000) cu gândul că se sacrifică pentru ca neamul lor să poata trăi în interiorul acelorași granițe, pe baza unor promisiuni deșarte, pe care Franța și celelalte state din Antanta nu aveau niciodată de gând să le onoreze.
Poate că numai efortul și flerul de care a dat dovada Regina Maria a României în timpul negocierilor, profitând și de imaginea și contactele sale internaționale, au facut ca istoria să nu fie pe de-a-ntregul nedreaptă cu românii.
Spre stupefacția românilor, aceiași francezi care se rugau de guvernul Ionel Brătianu pentru ca România să intre în Primul Razboi Mondial, venind cu tot felul de rugăminți și promisiuni, la sfârșitul războiului și-au schimbat la 180 de grade atitudinea, devenind favorabili Ungariei.
Așa se face ca în anul 1919 armata francezilor reintroduce forțat administrația maghiară în Banat, îngreunând demersurile României de a se uni cu întreg Banatul. Ajutată și de catre armata sârba, armata franceză a făcut tot posibilul pentru a împiedica accesul autorităților românesti în Banat, refuzând să onoreze întelegerile făcute de către Franța și România in 1916.
Bolsevizarea Ungariei și contraofensiva Armatei Române care impinge linia frontului pe Tisa
Cu toate că Franța și Marea Britanie i-au impus imperativ României după armistițiu să-si oprească trupele române pentru a nu depăși nici măcar cu un metru linia stabilită prin armistițiu, aceasta era în realitate încalcată foarte des de către maghiari, care la adăpostul acestui armistițiu își reorganizau și echipau armata ungara, iar pe de cealaltă parte Bulgaria ocupa toată Dobrogea cu acordul tacit al acelorași membri ai Antantei.
Ungurii nu s-au limitat însă numai la hărțuirea armatei române, încălcând foarte des linia stabilită inițial prin armistitiu, ci au început și o puternică propagandă bolșevică. Toate aceste lucruri le știau bine și “aliații”, Franța și restul Antantei, însă francezii au fost cei care au cerut cu fermitate autorităților române ca soldatii României să nu încalce linia stabilită prin armistițiu.
Însă după un amplu atac al bolșevicilor maghiari, Armata Română a trecut la contraofensivă, împingând linia frontului până pe Tisa.
Deciziile controversate ale “aliatului” nostru, Franța, au făcut ca astăzi cel puțin peste un milion de etnici români din Crișana de Vest (n.r. românii din Câmpia Tisei, astăzi în Ungaria), să fie maghiarizați forțat, iar românii din jumătatea cealaltă de Banat să fie astăzi discriminați și supuși unor încercări de deznaționalizare și ștergere a identității etnice.
Ținând cont de jertfa și de sacrificiile enorme pe care le-au făcut românii în timpul Primului Razboi Mondial, prin tratatul de la Trianon de fapt am pierdut atât teritorii românești, cât și peste un milion de români, care au sfârșit prin a fi dezrădăcinați și deznationalizați de către străini, transmite Glasul info.
Postăm și unul dintre poate cele mai interesante comentarii pe care le-au făcut utilizatorii după publicarea articolului nostru:“Ce și-au bătut joc puterile europene de Romania, și ce-și mai bat și astăzi !!!! Toți au ciopârțit Romania cat au putut de tare cu acceptul” marilor puteri”! Și când spunem adevărul, toți urlă că suntem naționaliști; da suntem și trebuie să o strigăm in gura mare, fără jenă, fără frica, spre binele și întregirea acestei țări! Toți din jurul nostru sunt niște naționaliști teribili și acerbi, și nimeni nu scoate un cuvânt de dojana, dar la români toți sar ca arși, atât din interior cât și din afara! Dar dragii mei nu ar trebui sa ne pese deloc, pt că dragostea de țară și popor trebuie sa fie cea mai mare mândrie și onoare! Deci fraților români, iubiti-va țara cu tarie, și fiți mândri de acest lucru! P. S .- Francezii sunt cei mai naționaliști din Europa, și nimeni nu îndrăznește să-i critice (dreptate doar pt dulăi, nu și pt căței????) !!!”, a scris Ioan Achimet.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook