Portalul Deșteptării – vis românesc O schimbare generală e așteptată de mai multe ființe umane sensibile. Dar, numai intuitiv, alogic, religios. Vine al „șaptelea val”, susține și evanghelistul, fratele Frank, predicând Biblia în 155 de țări ale lumii. Natura se auto balansează eliminând surplusul de materii construite abundent. Vine rațiunea! Să judecam și noi pentru a nu fi judecați de alte ființe, „mai Mari”. „Nu mai există nici valori. Nu se mai nasc nemuritori…” „Vom ridica pământu-n cer….”/ promite, Adrian Păunescu/ Instrumentul judecății e Triada, e o sursă ratată a cunoașterii, balanță, cer-0-pământ, 1-0-1:

Să folosim triada: Inițiere-Meditație-Împlinire

1. Inițiere: Voința și efortul românilor.

2. Meditație: Cartea Educației /Autoeducația/, ca material auxiliar, complementar;

3. Împlinirea actuală: Rezultatul nesatisfăcător a programelor Educației din România (rezultatul – 44% de analfabeți funcțional); lipsa meditației asupra consecințelor Imnului României, „Deșteaptă-te române”.

Să medităm:

Fragment din „Cartea Educației” ”Cartea „Apocalipsa” – lumini sau umbre? Poate că această lucrare nu descrie umbre, ci lumină vie dată celui cu minte, cu inteligență autentică. Umbrele acestei naturi splendide suntem noi, dacă ne tratăm pe sine însuși numai din punct de vedere fiziologic, animal. Venim și plecăm, iar cartea rămâne. Poate că Profetul Ioan Teologul (cunoscător al limbii dacilor) a făcut o declarație de iubire adresată intelectului, inteligenței de a fi om. Apocalipsa, reprezintă o revelație împlinită, scrisă revelat, intuitiv (apocalipsă) și logic (epoca-lipsă). S-a folosit oare Ioan de o oarecare știință sau revelația asta a venit fără voința lui? Acum, folosind Segmentul „recuperat” de cunoștințe, cititorul va putea continua meditația singur, trăi în adevăr, în lumea sa personală, în armonie cu toată lumea omului și natura.

Odată ce am însușit triada, vom descifra valorile religioase mitologice, iar în ele sunt camuflate evenimente cotidiene. Viața devine cu mult mai bogată, mai pasionată. Lumea necunoscută care se deschide, e plină de mesaje și speranță, e foarte aproape de noi și nu mai este opacă. Merită trăită, deoarece nu mai suntem închiși între zidurile unor cetăți. Nu ne mai simțim într-o celulă. Totul ce e simbol, e cuvânt, deschidere către ceva pozitiv pentru că e transcendental, se depășește condiția de expunere liniară a gândirii și deci, condiția de existență umană pasivă. Mai ales, ca reacție asupra nihilismului generației tinere. Viața e un sentiment mai nalt ca existența. Acest Salt în cunoaștere ne va încuraja. Dar, nu cu un optimism naiv sau romantic, ci cu o credință nouă într-o lume nouă mai puțin cunoscută în valorile ei reale. Poate că, de acum înainte, Biblia va fi citită oriunde, peste tot în lume. Unii, pentru a se convinge în înțelepciunea profeților și descoperirea unor taine personale. Alții – pentru a „demonta” Teoria-lipsă (din Cartea Educației), ca valoare recuperată din trecutul glorios al omului, dar …iritantă pentru ei.

Triada, însă, ne aduce o perspectivă de deschidere, o sursă de creativitate culturală. De la erudiția filozofică, creativitatea va fi radical reînnoită. Astăzi, ne considerăm sau poate că suntem deja la sfârșitul unei epoci culturale. Pe tot parcursul dezvoltării civilizațiilor, descoperindu-l pe Dumnezeu, omul religios și-a formulat ritualuri, tradiții speciale cu respectări de reguli, jertfire de obiecte, animale, oameni și chiar de Sine însuși. În lipsa mijloacelor de comunicare globale, religiile sau înmulțit. Așa, unica Credință în Dumnezeu a fost fărâmițată în confesiuni religioase separate contradictoriu. Practic, doar ritualul descoperă existența comuniunii, fizica socialului religios. Ceea ce e intim, credința, ea e invizibilă, metafizică. De aceea, noțiunea de religie a fost confundată cu credința (religie=credință), iar Credința în rațiunea lui Dumnezeu, omisă. Se crede doar în miracole.

Închinarea zeilor personalizați, faptic, nu ne aduce integritatea globală, o conștiință comună. Mijloacele de comunicare în masă sunt uimitoare, dar nu prea ne bucurăm când aflăm lucruri ieșite din comun, inexplicabile. Personalizarea Dumnezeului e imposibilă. El nu poate fi localizat, iar descrierea Lui prin nume, picturi și simboluri, oricum nu prezintă interes generalizat. Ceea ce îi poate integra pe oameni într-un concept unitar, cosmic, e Aura, structura energetică invizibilă, 0, în care e încinsă o flacără, un obiect sau un om. Prin „crucea”, -0-, triadei, 1-0-1, Dumnezeu poate fi cunoscut, dacă omul își va efectua ritualul meditației prin triade, se va jertfi în numele cunoașterii de Sine însuși. Descoperirea omului religios ne-a ajutat să înțelegem condiția umană și sensul istoric. Alt om, omul social, însă își pierde sensul. El se distanțează de istorie deja prin faptul că neglijează trecutul său religios. Așa, omul contemporan se deprinde de a trăi în focarul războaielor, terorismului și impredictibilității. Omul „modern” își pierde valoarea, iar elevul-terorist din Kazan (Rusia: luna mai, anul 2021), ucigându-și opt colegi de clasă, înnebunit fiind, găsește și un termen care i-ar îndreptăți fapta: „gunoi biologic”. Antagonismul și deflagrația totdeauna se manifestă prin extreme, atunci, când omul religios din centru nu se mai manifestă, triada: om social (ateu) – om religios – „gunoi biologic” (1-0-1). Omul social, „modern”, e pe poziția de extremă? Așa e! Triada ni-l indică (Precum e sus, așa și jos, la altă extremă). Adevărul e în centru, dar el, omul religios, e încă ignorat. De aici, și încrederea în lideri și viitor e slăbită. Sper că, prin promovarea triadei, am putea să avem deschideri și expresii noi, nebănuite. Se așteaptă o epocă de creativitate culturală absolut unică. Iar Biblia ne confirmă: „Şi nu va mai învăţa fiecare pe vecinul său şi fiecare pe fratele său zicând: Cunoaşte pe Domnul! – căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor” /Evrei 8-11/

”Anexa

Meditați…. Acum, ar trebui să fie clar că „Cartea Educației” e calea directă spre Portalul Deșteptării. Asta e trezirea la realitatea autentică. Cauzalitatea fenomenului citirii liniare, apariția cărților, inițiată religios prin „Cartea Creației” scrisă de Avraam, se închide prin consecința științifică, „Cartea Educației”. Meditația prin triade aduce spațialitatea gândirii, volum. Lumea se schimbă. Nașterea ființelor noi, reînnoirea, totdeauna e dureroasă, îl atinge pe fiecare. Acum, fiecare își va clasifica domeniul său de studiu general. Așa, ca cărțile alese corect pentru citire vor da o conștiință comună, colectivă. Teama de apocalipsa fizică va trebui să genereze o perioadă de timp, „epoca-lipsa”, timpul omniprezent pentru a studia metafizica cunoștințelor, structura lor, legi, principii, științe etc. Această revelație e rațională, jertfă inițiată de Sine însuși, de un efort personal propriu. Oricare om, poate depăși acest prag de structurare a cunoștințelor sale, iar fenomenul e natural, există deja în natură și e folosit de om. Dar, numai la nivel irațional, de intuiție divină: dar, har, carismă, mântuire, talent, muncă. Iată, prin lucrarea dată vedem că divinitatea poate fi formulată și științific, muncită, știută prin cifre, legi generale, unități cognitive integrate în fractali, științe fizice și metafizice. Funcționalitatea gândirii elevului poate fi lărgită, inițiată prin mode noi, complementare. Ele vor fi elaborate de profesori pentru fiecare lecție. Iar convingerea folosirii acestei posibilități ar putea să apară la analiza metodologiei expusă în „Cartea Educației”. Efortul și voința aparține ambelor părți. Segmentul de cunoștințe „pierdute” e recuperat deja, postat în centru. Așa că, intuind Ceva, în activitatea sa personală, numindu-se „dublicat” al Lui Dumnezeu (Dumnezeu-0-dublicat), oricare om își „va vedea” propriul său corp nou, imaterial, -0-, dotat cu inteligență autentică, naturală. E nevoie „să mori” ca să te „renaști” din nou. La asta contribuie Segmentul de cunoștințe „pierdute” prin recuperarea lui. Așa se va înțelege fenomenul „îndumnezeire” prin triadă, „fii și fiice a Lui Dumnezeu” (Tata-0-fiu). Așa, cum speră fratele Frank că vor deveni oamenii mântuiți. …„Deșteptați”, spunem noi, pentru că mântuirea e un fenomen general, divin, greu de răspândit prin cuvinte unitare nestructurate, iar deșteptarea e particulară (mântuire-0-deșteptare, triadă derivată de la Portalul cunoașterii, general-0-particular). Ea, poate fi generalizată, pusă pe voința și efortul de a face parte din acest Univers, accepta o conștiință comună, globală (conștiință-0-cunoștință), avea cunoștințele structurate trinitar pentru a dobândi gândirea spațială, adecvată Creatorului spațiului tridimensional și Lumii reale.

———-

Să medităm împreună spre binele României.

de Victor Deleu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns