BARONUL SAMUEL BRUKENTHAL – FATA ÎN FAȚĂ CU NAȚIUNEA. NAȚIUNEA ROMÂNĂ.

“În ultimele zile, am citit numeroase articole și luări de poziție despre legătura baronului Samuel von Brunkenthal, guvernator al Transilvaniei, și răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan în 1784. Am avut la dispoziție cartea lui Nicolae Densușianu, scrisă la 100 de ani de la evenimente (Revoluțiunea lui Horea, Carol Göbl, București, 1884, disponibilă gratuit pe internet). În articolele citite m-a surpins ideea că baronul nu a fost deloc implicat. Cel care s-a ocupat de interogatoriu și de execuția celor trei conducători ai răscoalei a fost un trimis imperial, contele Jankovitz.Ce găsesc în cartea lui Densușianu (alcătuită pe baza documentelor vremii, citate masiv într-o traducere românească de epocă, pe care m-am străduit să o adaptez relativ)? La 15 noiembrie împăratul îi scrie baronului von Brukenthal:

„Trebuie cu toată seriozitatea și cu toată rapiditatea să se pună capăt întâmplării atât de neplăcute, de triste și fatale cum e revoluțiunea țăranilor români, cum sunt atrocitățile și devastările, ce le comit cu această ocazie. Orice administrație bine organizată trebuie să aibă în vedere, ca posesiunea liniștită și siguranța să fie garantate în stat, atât în privința persoanelor, cât și în privința averii. Și fiindcă amândouă lucrurile acestea au fost atacate într-un mod atât de neplăcut Domnia ta te vei înțelege verbal numaidecât cu comandantul general și împreună veți da ordine comitatelor, ca dânsele să dea tot ajutorul necesar pentru liniștirea acestor tulburări. Și fiindcă procedura legii statale trebuie să servească în astfel de cazuri ca un exemplu și spectacol public de teroare, Domnia ta vei dispune să plece împreună cu trupele și câțiva funcționari de-ai comitatelor, fie vice-comiți, subprefecți sau asesori, parte ca dânșii să dojenească pe răsculați în limba lor, parte ca după o cercetare sumară ce vor face să țină judecată statală asupra agitatorilor și a persoanelor, ce vor face rezistență, și pe cei condamnați să-i execute acolo pe loc cu gâdele ce îl vor avea la îndemână, se înțelege însă, să nu se comită niciun abuz cu măsura aceasta, și în modul acesta să fie tratați numai scelerații mai renumiți. De asemenea vei invita preoțimea de religie grecească să-și dea cea mai scrupuloasă silință, ca să convingă pe oamenii aceștia înfuriați despre rătăcirea în care se află, și să-i aducă iarăși la liniștea, ce trebuie să o observe. Și fiindcă liniștirea acestor tulburări îmi face foarte mult la inimă, Domnia ta îmi vei înainta rapoartele Dumitale detaliate prin cancelaria aulică. Pe capul revoluției să se pună un premiu de 300 galbeni în favoarea persoanei sau a persoanelor, care vor da în mâna autorității pe căpitanul acesta, sau pe alți căpitani mai de frunte, și premiul acesta să se aducă la cunoștința publică peste tot locul. De altminteri Domnia ta vei avea grija cea mai mare, să-mi înaintezi cât mai în grabă un raport detaliat despre împrejurările cum s-au născut tulburările acestea, prin ce au fost provocate, cum s-au extins și în fine cum stau lucrurile până în ora aceasta. Îndată ce Domnia ta îmi vei putea da informațiuni sigure și detaliate asupra acestor întâmplări sau dacă în privința aceasta vei avea lipsă [adică trebuință] de noi ordine, să-mi trimiți iarăși înapoi pe gardistul acesta” (pp. 300-301).

De altfel, în calitate de guvernator, von Brunkenthal proclamă în noiembrie 1784 insurecția generală a nobilimii, care îi permitea acesteia să se înarmeze împotriva răsculaților români și să intervină în forță. La 22 noiembrie împăratul îi scrie guvernatorului von Brukenthal: „Iosif al II-lea etc. Dintr-un raport ce ne-a sosit am înțeles cu neplăcere, că un număr oarecare de nobili adunați și care nu puteau să constituie nici chiar o adunare ordinară a comitatului au cutezat într-un mod arbitrar să execute numaidecât în două locuri pe prizonieri, fără nicio cercetare, după dreptul statal, și anume într-un loc vreo 60 de inși și în alt loc vreo 40 de inși. […] Dar lucrul cel mai rău este că ați voit să provocați insurecția generală a nobilimii și cu toate că ați căzut în rătăcirea aceasta, credem însă că veți fi venit la judecata mai sănătoasă. Ca să provocați o astfel de insurecție, voi nici nu sunteți îndreptățiți fără prea înaltul nostru ordin sau fără învoirea noastră, și așa trebuie să considerăm intenția aceasta ca obrăznicia cea mai mare și care ar putea să aibă pentru viitor urmările cele mai triste, fiindcă numai nouă ne aparține dreptul și noi avem în mână mijloacele, ca să restabilim ordinea și liniștea, pe când în modul arătat mai sus se cauzează numai o iritație și mai mare, și în fine desigur s-ar putea provoca un război intern național sau poate chiar un război de religie” (p. 304-307).

În continuare s-au păstrat rapoarte ale baronului von Brukenthal către împărat, privind desfășurarea reprimării răscoalei. La 3 decembrie 1784, baronul von Brukenthal îi raportează împăratului:

„Maiorul Stoianich a fost trimis la Brad cu 320 de soldați, infanterie și cavalerie. După raportul său dânsul a și ajuns într-adevăr acolo în 29 noiembrie noaptea târziu și îndată ce a sosit a și eliberat din mâinile răsculaților pe un căprar din regimentul Orosz, pe patru husari și alte 12 persoane, dar cu trupa sa cea mică n-a cutezat să înceapă nimic în contra răsculaților, care după cum îi raportase[ră] trei prizonieri, erau în număr de 9000 de oameni sub comanda lui George Crișan, – deși numărul acestei trupe era prea exagerat – și așa s-a retras către Halmagi, și fiincă în Halmagi n-au aflat nicio trupă din regimentul Devins, ci numai o companie din regimentul Orosz, așa a cerut ajutor din Ungaria” (p. 381).

La 3 decembrie 1784, împăratul îi scrie fratelui său, Leopold de Toscana, următoarele: „Între altele, guvernul avu nefericita idee ca nobilii și cu servitorii lor ungurești să facă insurecție, să se ridice în contra românilor, în contra supușilor lor. Eu las să vă închipuiți cât exces au comis ei. Între altele, nobilii au arestat 37 de țărani, cărora le tăiară capul într-o singură zi, fără nicio formă de procedură”. (p. 402). Este și motivul pentru care împăratul ordonă câteva schimbări. La 13 decembrie 1784, împăratul îi scrie baronului von Brukenthal: „Sper că în momentele când scriu șirurile acestea, trupa țăranilor răsculați va fi fost împrăștiată cu ajutorul noilor trupe, ce vor fi sosit. Dacă însă aceasta nu s-a întâmplat, atunci e de lipsă [adică trebuință] ca liniștea să fie restabilită cu ajutorul trupelor din Ungaria. […] Acestea sunt chestiunile cu care aflu foarte de lipsă [de trebuință] să te însărcinez de astă dată” (pp. 406-407).

În aceeași dată și contele Jankovits primește instrucțiuni de la împărat, ceea ce înseamnă că Jankovits colaborează cu baronul von Brukenthal. La 16 decembrie baronul von Brunkenthal este cel care îi raportează împăratului starea de pe teren: „Rezultatul de până acum al tuturor dispozițiunilor făcute în contra răsculaților este că în districtul Zarandului și în comunele mai apropiate de Slatna și de Abrud, partea cea mai mare din locuitori se lăsă de revoluțiune, după cum înaintează și trupele, se arată în aparență liniștiți, și trimit deputați la comisarul guvernului și la episcopul Nichitici chiar și din comunele unde se aflau rebelii cei mai înverșunați. Deputații aceștia promit că vor îndupleca și pe sătenii lor să se supună cu totul și să predea armele. Dar cu toate aceste multe din promisiunile lor rămân neîmplinite.… Din arme n-au predat până acum decât câteva armături și cai, ce-i luase[ră] de la soldați. Mai persistenți în revoluție sunt o parte din locuitorii domeniului Ofenbaia și satele fiscale Mușca, Râul-Mare și Vidra. Aceștia s-au retras cu femei și copii pe teritoriul Câmpenilor sub comanda primului căpitan, Horia, și după cum ne raportează episcopul Nichitici, s-au legat cu jurământ să nu se despărțească unii de alții. S-a trimis și de la dânșii un preot ca să-i dojenească, dar până în ziua de 15 ale lunii acesteia, încercarea aceasta a rămas fără niciun rezultat, și până în termenul acesta n-au putut fi înduplecați nici să se supună, și cu atât mai puțin să depună armele” (p. 390-391).

Cred că tot la 16 decembrie, br. von Brukenthal și generalul Fabris raportează: „După raportul vice-colonelului Kray, partea cea mai mare din trupa principală, despre care am amintit mai în urmă, s-a liniștit și s-a dus pe acasă. Satele Vidra și Câmpeni au predat o parte din armele lor… puști… lănci… pistoale și… furci de fier… și după cum declară doi oameni ai lui Horia, care au fugit de la el, pe lângă dânsul a mai rămas numai un număr mic de vreo 100 de răsculați din satele Albacu și Arad, din sus de Râul-Mare. În contra acestei trupe a plecat vice-colonelul Schultz cu un corp de 700 de soldați, ca dacă e posibil să-i prindă și pe aceștia și astfel să restabilească liniștea pe deplin” (pp. 393-394).Baronul von Brunkenthal se îngrijește apoi de răsplătirea trădătorilor cu cei 300 de galbeni promiși de împărat. La 7 februarie 1785, ordinele împăratului prevedeau următoarele: „Lui Popa Moise din Cărpeniș, zice împăratul, către br. Brukenthal, și celorlalți țărani, care au prins pe al treilea agitator, pe George Crișan, le asignez același premiu de 300 galbeni, după cum s-a dat pentru Horia și Cloșca, și Domnia ta vei dispune să li se plătească numaidecât” (p. 479).

Nu sunt istoric, nu mă pricep la perioada respectivă. Nu am citit rapoartele în original (în germană), ci m-am rezumat la cartea lui Densușianu. Ce deduc, totuși, din informațiile colectate? Baronul Samuel von Brunkenthal, fiind guvernator al Transilvaniei, răspundea direct în fața împăratului de tot ce se întâmpla în Transilvania. Von Brunkenthal a acționat în interesul nobilimii, chiar împotriva legilor imperiale, declanșând insurecția, care a permis nobililor să primească armament și să îl folosească împotriva răsculaților. De asemenea, baronul era în măsură să urmărească desfășurarea reprimării răscoalei. Este adevărat că împăratul l-a trimis pe contele Jankovitz să se ocupe de interogatoriul și de executarea conducătorilor, dar baronul von Brunkenthal s-a implicat direct în reprimarea răscoalei, oferind din când în când rapoarte. În fine, baronul se ocupă și de răsplătirea celor care i-au trădat pe Horea, Cloșca și Crișan”.

ALEX MIHAILĂ, Societatea AVRAM IANCU din România

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook