Ioan Enache – cronicarul vremurilor noastre

zilesinopti.ro

Adunînd articolele publicate între 1977-2000 în rubrica omonimă a curajoasei reviste lunare „Credința ortodoxă“, Cronica antihristului, volumul I însumînd 242 de pagini (Bacău, Editura Studion, 2020), datorat lui Ioan Enache, este îngrozitor prin conținut și, totodată, cutremurător-premonitoriu, în prelungirea, parcă, a scrierii călugărești puțin cunoscute din secolul al XVII-lea referitoare la vremurile noastre: Abundă oamenii carnali care, abuzînd de libertatea conştiinţei, se reped după obiectele concupiscenţei lor… Blasfemiază tot ceea ce nu cunosc şi se corup în tot ceea ce cunosc în mod firesc, ca nişte animale fără judecată… Se dezlănţuie asupra preceptelor divine şi ome­neşti, iar disciplina rămîne neluată în seamă, Sfintele Canoane nu mai contează cu nimic, iar legile Bisericii nu mai sînt respectate… Fiecare e antrenat să creadă şi să facă tot ce vrea, conform instinctului cărnii! (cf. Pergamentul lui Holzhauser)[1].

Care este rostul apariției unei asemenea scrieri colcăind de răutăți, de atitudini cinic-aberante, de crime, de abjecții, de monstruozități sataniste, care contrazic tragic perfecțiunea Creației Dumnezeiești concepute illo tempore „bune foarte“?… Oare n-ar putea cititorul de astăzi să(-și) zică: „ia, domnule Ioan Enache, paharul ăsta plin de otravă de la buzele mele ca să-mi văd liniștit mai departe de treburile mele“?…

De bună seamă, cititorul nu numai c-ar putea ignora cronicile cu pricina, ci și-ar putea zbîrli conștiința împotriva autorului, luînd exemplul celor care n-au aplaudat în cunoscuta poveste scandinavă goliciunea împăratului, ori l-au luat la ocări și scatoalce pe țăranul Ion, eroul schiței lui Ion Luca Caragiale…

Fiindcă, în ce mă privește, nu fac parte dintre habarniștii care nu acceptă că „somnul rațiunii naște monștrii“ și se autoiluzionează că-s toate bune și frumoase, că alții greșesc și e treaba acelora – „să fie la ei, acolo!“ –, că progresăm, ne perfecționăm etc., iată-mă angajat să scriu despre cronicile treazului și trezitorului creștin Ioan Enache. Domnia sa a încredințat tiparului acest prim volum al unui veritabil dosar antihristic alcătuit de-a lungul unui sfert de veac și, întorcîndu-i ultima filă, înalț mai înainte o rugăciune:

Doamne, Iisuse Hristoase, Care, făcînd voia Tatălui, Te-ai întrupat din Fecioara Maria și-ai arătat tuturor popoarelor Calea mîntuirii prin cunoașterea Adevărului spre dobîndirea Vieții veșnice, fii, rogu-Te, milostiv cu mine, păcătosul! Dă-mi lacrimi de pocăință spre înmuierea inimii mele împietrite dinaintea dovezilor îndrăcirii accentuate a lumii în care trăiesc! Ci trimite-mi, pentru aceasta, ca și-n alte dăți, inspirația Arhanghelului Mihail, al cărui nume-l port, să pot scrie ziditor despre lucrarea fratelui Ioan întru îndemnarea semenilor mei de a căuta și de a alege din neghina minciunilor cotidiene grîul adevărului! Amin!

Cine nu-L[2] mărturisește pe Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat, acela este mînat de duhul antihristic afirmă în finalul volumului autorul ghidat de Sfîntul Apostol Pavel (v. p. 237). E argumentul călăuzitor suprem al cărții ce adună textele rubricii de revistă creștin-ortodoxă în scopul conștientizării și condamnării fără echivoc a lucrării răului în lume. Așadar, să ne opunem, ținîndu-ne aproape de Hristos (cf. p. 236). Delimitarea de lucrările satanice necesită un duh al deosebirilor, adaug; el se dobîndește prin îndelungata strădanie a inșilor înduhovniciți convinși că datoria prioritară a dăruiților cu viață după voia Creatorului și avînd chipul Lui, este aceea de a dobîndi asemănarea dumnezeiască. Deși căzut în lume cu liber arbitru, omul nu e lăsat neînzestrat, pradă ușoară tentațiilor, căci pînă și-n cel mai prăpădit, în cel mai de jos ticălos lucrează conștiința (un poet folosea „scînteiuța“ – ce binecuvîntare este să te naști scăldat de la naștere în limba română – veritabilă Împărăteasă cum o numea Mihai Eminescu, așa dotată cu infinite posibilități expresive între care se află și astfel de sufixări diminutivale!). Victoria trezirii la Adevăr se lasă în unele cazuri îndelung așteptată, dar extraordinarul exemplu evanghelic al tîlharului răstignit concomitent cu Iisus Nazarineanul cred c-ar trebui să lumineze cugetele tuturor pămîntenilor. Tîlharul cel recunoscător, cum e denumit în comentariile filocalice, spre deosebire de celălalt, adresează Mîntuitorului primul pomelnic cunoscut: „Pomenește-mă, Doamne, cînd vei veni în împărăția Ta“ (Luca, 23, 42). Sfîntul Efrem Sirul comentează minunat acest pasaj evanghelic binecunoscut: „Fericit ești și tu, tîlharule, căci în moarte te-a întîmpinat Viața! Ai fost prăvălit, ca să fii aruncat dintr-un rîu în altul, dar Domnul nostru te-a luat și te-a așezat în Rai. Limba noastră nu poate vorbi despre tine cu vrednicie; fiindcă Iuda L-a vîndut cu viclenie pe Domnul, Simon L-a tăgăduit și ucenicii au fugit și s-au ascuns; tu însă L-ai vestit. În chip simbolic a fost răstignit între tîlhari, căci unul L-a ocărît, iar celălalt L-a mărturisit, simbol care vestește că astăzi poporul Israel Îl batjocorește, dar neamurile păgîne Îl mărturisesc. În tăcere L-a disprețuit tăgăduitorul, simbolul lor, căci, iată, sînt disprețuiți în lume, iar tîlharului celui credincios i-a făcut parte de cinste prin cuvîntul Său și iată că următorii Săi sînt cinstiți“. (Cf. Imnele Răstignirii, 8, 8-9, după https://basilica.ro/talharul-care-a-furat-raiul/ Am îndreptat tacit ortografia și restul erorilor).

Cu această speranță în mila lui Hristos față de toți păcătoșii, cu rugăciuni pentru trezirea lor – fie chiar în clipele de pe urmă –, mă aplec asupra cărții ostenitorului Ioan Enache.

Încep cu tulburătoarele premoniții anunțate încă de la începutul însemnărilor mele; ele conferă scrierii calitatea de mic tratat sapiențial de avertizare a celor care au urechi de auzit și ochi de văzut, fiind chemați să le răspîndească.

Bunăoară, concertul rock de la Minsk din 31 mai 1999 (ziua Rusaliilor la bieloruși), întrerupt de o furtună teribilă și soldat cu 54 de morți și peste 150 de răniți și manifestarea satanistă din 9 iunie 1999 de pe stadionul „Lia Manoliu“ din București, la care au luat parte circa 45.000 de persoane pot fi socotite osanale adresate tatălui minciunii (în chip explicit, chitarele formației „Metalica“ aveau coarne!). Considerațiile scriitorului pe marginea „accidentului“ de la Minsk: toți cei care ar fi mers în ziua aceea la biserică, în mod sigur ar fi fost vii și nevătămați acum (p. 145) îmi răsună dureros în amintire, căci identic am gîndit folosind o frază asemănătoare în ședința de Cenaclu euxin (ținut conform tradiției în prima zi a lunii brumar) după tragicul „accident“ petrecut în seara de vineri 30 octombrie 2015 – zi consacrată de sataniști și de alți admiratori imitatori-inconștienți halloween-ului! S-au adunat atunci circa 400 de fani la Clubul Colectiv din sectorul 4 al capitalei, unde formația de metal rock Goodbye to Gravity își lansa cel de-al doilea album – „Mantras of war“ (i.e. mantre de război – o denumire cum nu se poate mai grăitoare!). Cu o singură excepție, membrii formației au murit cu arsuri groaznice, pe altarul diavolului-organizator fiind jertfiți pe loc 27 de tineri, alți 38 adăugîndu-se ulterior tragicului bilanț. Trei foști elevi ai clasei la care eram la acea dată diriginte au scăpat cu viață, unul dintre ei căpătînd însă arsuri grave tratate în Olanda… Am înălțat rugi de mulțumire și slavă Sfintei Treimi și Fecioarei Maria, grabnic ajutătoarea, că s-au ales doar cu atît. Am aflat însă din presă că satana nici peste doi ani nu se mulțumea cu jertfele aduse lui în acea noapte de pomină: 29 iulie 2017. Asociația Colectiv anunță încă un deces: „65! Numărul victimelor după tragedia din Colectiv crește. Dumnezeu să te odihnească, Răzvan!“ Atît s-a postat, dar adaug amănuntul cumplit că tînărul numit S-A SINUCIS!…[3] A vorbi în toate acele împrejurări teribile despre „simple coincidențe“ este pe placul potrivnicului.

Altă premoniție găsesc în articolul din iulie 1999. Aici e prezentată așa-zisa „criză economică“ din România, ea reieșind, surprinzător, dintr-un document oficial – Raportul SRI din 1999 – neluat în seamă de parlamentarii de la acea dată, deși fuseseră aleși de români și erau plătiți din banii lor să aducă servicii țării! Iată, rezumativ, ce n-au vrut cu niciun chip să audă psihopații legiuitori alergici la adevăr: grupuri de interese din străinătate acționează pe scară largă pentru a ne transforma în piață de desfacere pentru produsele lor; armata se reformează pînă la desființare; industria autohtonă e suprimată pe întreg teritoriul țării; agricultura e boicotată prin politica prețurilor și nefinalizarea împroprietăririi… Citești și rămîi siderat: aleșii țării au refuzat să asculte acest document! Totul merge anapoda – comentează cronicarul – fiindcă e ordin să fie așa. Un popor stăpîn pe pămîntul lui, pe fabrica lui, pe credința lui e mai greu de îngenunchiat. Un popor care își lasă casa și fuge slugă la alte neamuri e ușor de manipulat. Cel înfometat primește condițiile pe care i le pui. Deocamdată cei înfometați sîntem noi și se pregătesc condițiile pentru impunerea statului mondial al antihriștilor. Vă mai amintiți, Hitler voia să mute popoare întregi dintr-o zonă în alta a globului. Stalin chiar a făcut-o, exterminînd națiuni întregi. Ei au fost precursorii monștrilor care acum, fie cu bombe, ca în Iugoslavia, fie cu mașinațiuni ascunse, ca în România, vor supune popoarele și vor face orice cu ele. Se pregătesc vremurile cînd vom fi înseriați ca animalele și vom primi hrană dacă vom executa numai ce ni se va spune să facem (p. 149). Acum, scriind aceste rînduri, știm că planul de transformare a țării într-o colonie consumatoare este îndeplinit cu succes. Următorii pași meniți înserierii, sub pretextul „imunizării“ / „vaccinării“ se fac în ritm alert: ne aflăm pe locul patru între statele europene ce aplică „plandemonia“. Deocamdată, populația a acceptat (cu neînsemnate excepții și proteste de stradă pe care jurnaliștii oficiali le-au dezavuat) testul „noilor măsuri de protecție“: obligația să nu mai facem cumpărături după o anumită oră, magazinele fiind silite să închidă; ieșirea din case în timpul nopții fără anumite „declarații pe proprie răspundere“; purtatul urîtelor măști de răufăcători peste tot, ca semn de obediență generală. „Autoritățile“ și „specialiștii“ sînt pregătiți să raporteze în scurtă vreme că dețin controlul total: nu vom mai fi stăpîni nu numai pe timpul nostru și pe spațiile publice, așa cum se întîmplă acum, ci chiar și trupurile noastre, viața dăruită de Creator vor fi la cheremul lor!…

Despre „Noua Ordine Mondială“ puteam citi în cronica din august 1999: Arhitecții „Noii Ordini Mondiale“ au ajuns la concluzia că 2 miliarde de oameni pe glob ar fi cifra ideală pentru a putea înstăpîni un control absolut. […] Întrucît metoda „natalității controlate“, ca în China, nu a dat roadele scontate, s-a renunțat la „măsurile curate“. Sub conducerea lui Henry Kissinger (vă mai amintiți de el?), în SUA, într-un laborator din Maryland, la „sugestia“ Clubului de la Roma și cu aprobarea Congresului american, în 1969 a început programul de creare a virusului HIV, provocator al maladiei secolului – SIDA. 9 ani mai tîrziu, în cadrul unei campanii de vaccinare contra variolei, în Africa, virusul a fost inoculat oamenilor. Tot prin anii [1978-1979], homosexualii din SUA au fost vaccinați împotriva hepatitei B, primind și virusul HIV. S-a acreditat ideea că SIDA are cauze naturale (provine de la maimuțele africane) și că este colportată de homosexuali în lumea întreagă. De fapt, ea circulase prin seringi, din laboratoare direct în sîngele oamenilor, ca bombă biologică. „Noua Ordine Mondială“ (sau Noua Eră) dorește să fie stăpîna vieții și a morții și, prin aceasta, stăpîna sufletelor omenești. Dottore Peccei afirma cu emfază: „Omul nu mai trebuie să respecte cu sfințenie sistemele naturale ale lumii. Penetrînd un număr mare de mistere și reușind să treacă cu succes peste o serie de evenimente, acum omul este investit [sic] cu responsabilități enorme, fără precedent, cu un rol moderator al vieții de pe planetă – inclusiv lui“ (Din „Raportul Global 2000“). Așadar, locul lui Dumnezeu l-a luat omul. Care om? Elita masonică, promotoare a „Noii Ordini Mondiale“.[…] Așadar, dacă „omul de la Roma“ sau din Washington a decis că nu Dumnezeu hotărăște nivelul demografic al lumii, ci domnia sa, responsabilul de viitorul omenirii, atunci sînt explicabile „măsurile“ de diminuare a natalității și a nivelului populației: viruși sintetici, stimularea homosexualității (care produce natalitate zero), provocarea sărăciei și a foamei, aplicarea măsurilor contraceptive pe scară foarte largă, răspîndirea consumului de droguri și alcool, revoluția sexuală, mișcări feministe, războaie civile sau interetnice și altele, pe care nici nu le bănuim măcar […] (pp. 152-153). Ceea ce trăim de un an – criza covidică – este încă o măsură luată de uneltele drăcești de la nivel mondial în scopul „resetării“ lumii, adică spre subordonarea ei global-satanică. „Vaccinarea“ dorită politic de oficialități după sfatul „specialiștilor“ este, de fapt, un tratament genetic experimental. Orbirea generală dorită de declanșatorii „pandemiei“ s-a produs. Manipularea prin limbaj a reușit, oamenii injectați cred că vor fi „imunizați“, că se vor putea întoarce la normalitatea jinduită, adevărul fiind însă altul. Zadarnic medici români precum Vasile Astărăstoae, Răzvan Constantinescu, Oana Mihaela Secară[4], Mircea Pușcașu ș.a. ne-au avertizat că oamenii care acceptă „vaccinarea“ au statut de cobai; (redau aici doar următoarele: Acest vaccin a fost făcut printr-o tehnologie de biologie moleculară, printr-o inginerie genetică, pe bază de ARN mesager care este o noutate în domeniul vaccinurilor și în condițiile astea are un caracter de cercetare și de fundamentare pe subiect uman. Nimeni nu știe pînă în prezent care va fi rezultatul […]. În pandemia de gripă tip AN1H1, așa-zisa gripă porcină, a existat un acord de imunitate cu Marea Britanie. În urma vaccinării, care atunci a fost inutilă, 60 de copii britanici au făcut o boală foarte gravă – narcolepsia. Tribunalele engleze au arătat că este urmare a acelui vaccin și statul britanic a plătit fiecărei familii în parte opt milioane de lire sterline. Este un caz ultra cunoscut.[5]); zadarnic specialiști străini de pildă în genetică precum Alexandra Henrion-Caude afirmă franc aceleași adevăruri (iată: […] există acest fenomen de ADE (amplificare dependentă de anticorpi) completat de ERD – bolile respiratorii amplificate. Aceasta înseamnă că se știe faptul că, în momentul în care vaccinăm împotriva coronavirusului, există riscul de a agrava boala. Este un lucru asupra căruia oamenii de știință au atras puternic atenția, arătînd că este nevoie de un consimțămînt informat specific pentru vaccinul anticoronavirus. Adică, nu este problema vaccinului, problema este din momentul în care vom vaccina împotriva coronavirusului. Acesta este un aspect important care depășește Pfizer. Revenind la Pfizer și la ceea ce ei numesc vaccin ARNm. Nu se numea așa, nu i se spunea vaccin ARN, ci terapie genică pe bază de ARN […] Cunosc toată această literatură și potențialul ARN-ului, iar  administrarea lui la indivizii sănătoși mi se pare o nebunie! Cu adevărat, cred că este de neconceput ținînd cont de versatilitatea acestei molecule de ARN, de capacitatea ei de a interacționa cu o multitudine de molecule, să fie tăiată în fragmente care la rîndul lor pot să facă tot felul de lucruri etc. A utiliza această moleculă la indivizi sănătoși, din punctul meu de vedere, este nebunie curată[6]). Cum să nu te revolți față de atitudinea sfidătoare a autorităților care își continuă ca niște bieți roboți programul mincinos în detrimentul populației pe care ar trebui s-o apere, nu s-o expună pericolelor decurgînd dintr-un experiment de o asemenea anvergură? Între timp, guvernele unor țări care încă mai țin cont de realități au sistat „vaccinarera“ cu produsul genetic fabricat de Astra Zeneca (Danemarca, Austria) sau cu acela al firmei Johnson & Johnson (SUA). Dr. Igor Shepherd, fost director al Departamentului de Sănătate Publică din Wyoming, acum expert în bio-arme, produse chimice, produse biologice, radiații, nucleare etc. și-a comunicat opinia că aceste vaccinuri reprezintă o tehnologie similară cu arma biologică RND care este utilizată pentru dezvoltarea de arme virale. La rîndul său, dr. Michael Yeadon, fost vicepreședinte al Pfizer și om de știință specializat în alergii și boli respiratorii, retras din îngrozitorul mecanism politico-farmaceutic, dezvăluie întregul mecanism de îndobitocire globală într-un interviu pentru LifeSiteNews: În ultimul an mi-am dat seama că guvernul și consilierii acestuia mint în fața poporului în legătură cu tot ce ține de coronavirus. Cu absolut tot! Este o aberație această idee a transmiterii asimptomatice astfel încît chiar dacă nu aveți simptome, totuși sînteți o sursă de transmitere a virusului. Precum și faptul că lockdown-urile ar funcționa, că măștile ar avea un rol protector evident pentru dvs. sau pentru cei din jur și că variantele virusului ar fi ceva de temut, deci va fi nevoie chiar să închidem granițele internaționale în caz că pătrund unele dintre aceste variante străine urîte.[7] O comparație inevitabilă cu totalitarismul din care îmi imaginam că am scăpat în 1989 merită să dea de gîndit tuturor iresponsabililor care se cred acum puternici: în toate acestea nu este vorba despre un „oportunism convergent“, ci despre o „conspirație“ (nu degeaba au încercat jurnaliștii plătiți de guvern să facă o propagandă mincinoasă cenzurînd adevărul și persiflînd apăsat noțiunea, folosind în același scop întru denigrare și derivatul „conspiraționiști“ pentru cei care spunem / scriem răspicat despre aceste foarte grave efecte ale măsurilor la care mă refer). Lucrînd în consens, companiile farmaceutice, agențiile de reglementare, băncile și guvernanții pregătesc o teribilă formă de totalitarism[8] în prelungirea acelora concepute de Stalin, Hitler și Mao, inclusiv cu depopularea masivă a planetei dorită explicit de Bill Gates și de alți tovarăși (neo)marxiști care-și zic „progresiști“.

La considerații actuale asemănătoare mă îndeamnă inspiratul Ioan Enache și prin articolul său din ianuarie 2000: Știți la ce duce o propagandă intensă, susținută cu mulți bani, cu agenți inteligenți și cu aparențele credibilității? La prostirea completă a populației, la crearea de mentalități și atitudini care nu au deloc legătură cu realitatea (p. 178). Mi s-a tăiat răsuflarea citind mai departe: O echipă de geneticieni din orașul Rockville (și numele e adecvat, parcă ai zice, din satul Drăculești), statul Maryland (ce fel de țară a Mariei o fi asta, cu atîția antihriști), s-a apucat să creeze mutanți în laborator. Au pornit studiul pe un microb, căruia i-au îndepărtat genele una cîte una, studiindu-le pe fiecare ce coduri conțin. Apoi și-au propus să creeze artificial aceste gene, firește cu acele coduri pe care le voiesc geneticienii. În curînd, în eprubetele din Rockville va ieși un microb care n-a existat niciodată, creatorul lui fiind omul de știință american. După terminarea acestei trebușoare, echipa de geneticieni va trece la crearea unui om. Vor avea de lucru cu cele peste 100 000 de gene, însă dacă vor reuși să le facă în laborator, mutantul uman (după voia creatorului uman) va fi gata să intre în lume. Gîndul mă cutremură așa de rău, că nu-mi pot reveni. Și știți de ce? Nici diavolul, care este prototipul demonizării, nu a îndrăznit să creeze sintetic un om, care ar fi fost luciferic, precum creatorul său. Ce fel de mutanți va crea homo americanus? Mai bine întoarcem la Hristos gîndul pentru a ne curăți de ororile care urmează să iasă din eprubetele americane (p. 179). Pînă una-alta, o oroare de virus pare a fi ieșit din China împînzind lumea, după cum vedem!

Stilul direct al scriitorului ilustrat în citatul anterior, la fel ca numeroasele exclamații și interogații retorice diseminate în întregul volum (de exemplu: Pe cine credeți că ar trebui să alegem: pe oamenii cei desfrînați sau pe Iisus Mîntuitorul? – p. 112; Închideți-vă inima la astfel de spurcăciuni! – p 113; În materie de religie, pe parlamentari și pe politicieni, în general, să nu-i credeți (de pildă, cine crede în crucea făcută de Roman sau de Iliescu?!) – p. 191 etc.), le consider o fericită replică anticipatoare a dezideratului formulat într-un e-mail trimis ulterior interviului de omul de știință Michael Yeadon. Într-adevăr, așa trebuie să ne adresăm oamenilor obișnuiți pentru a-i sensibiliza față de subiectele grele precum sînt cele medicale învăluite manipulator de o bună parte a mass-media în privința covidului. Las pe cititori să judece acest aspect stilistic, preluînd mai departe mărturisirea cu pricina și rugîndu-i s-o compare cu extrasele mele din cartea lui Ioan Enache: Sînt om de știință și vă pot spune că, pentru a-i aborda pe oamenii obișnuiți, nu pot folosi știința ca instrument. Va eșua. Deci, avem nevoie de filosofi, de oameni care înțeleg logica, religia. Ei trebuie să se lupte cu asta și să înceapă să vorbească pe limba oamenilor, pentru că, dacă o lăsăm în sarcina oamenilor de știință, ca mine, deși sînt bine intenționat, aș fi un extraterestru care delirează în ochii majorității oamenilor de rînd. Nu vor crede că guvernul îi minte, nu cred că guvernul ar face vreodată ceva care să le dăuneze, dar este exact ceea ce se întîmplă. În ultimul timp, am început să îmi închei comunicările cu formularea „Dumnezeu să ne izbăvească!“, pentru că cred că avem nevoie de Dumnezeu acum mai mult decît oricînd, de la al doilea război mondial încoace. [9]

Părerea scriitorului despre totalitarisme reiese bine din cronica datată februarie 2000: Globalismul vine din voința de putere a unor grupuri superbogate, doritoare să li se așeze toată lumea de pe pămînt la picioare. Știința și tehnica sînt doar instrumente (unele dintre ele) folosite de organizațiile secrete pentru a-și desăvîrși opera de globalizare a lumii. […] Ele nu reprezintă cauzele fenomenului. […] Procesul nu-i incipient, ci se află într-o fază avansată (probată de viteza cu care se lucrează la realizarea Statelor Unite ale Europei și de faptul că unele țări încep să-și piardă identitatea și suveranitatea națională). După Brucan, globalismului n-ai ce-i face, fiindcă are natură obiectivă. Singurul lucru ce se poate opera este să-l îndulcești, să-l faci globalism cu față umană. Din punct de vedere ideologic, ideea seamănă ca două picături de apă cu cosmetizarea socialismului: „comunism cu față umană“. Din aceasta se vede clar cine-i agentul deghizat al globalismului. Iar similitudinea ideilor ne înspăimîntă: cam aceleași forțe obscure au propovăduit și impus comunismul, iar acum dezvoltă globalismul, un totalitarism cu mult mai cumplit decît primul (pp. 183-184). Subscriu, dar vreau să precizez că denumirea „globalism“ este înadins eufemistică, legînd ideea de inevitabil de forma teoretică a planetei pe care trăim din mila Tatălui Ceresc. Realmente, ideologia cu pricina a prins un prim contur la așa-numita școală de la Frankfurt, iar apoi a fost preluată și cosmetizată în SUA, unde și-a dovedit rădăcinile… marxiste! Este vorba, prin urmare, despre (neo)marxism! Fiindcă denumirea nu suna ademenitor după proaspătul eșec răsunător al comunismului în Europa, ideologiei i s-a inventat denumirea binecunoscută „corectitudine politică“. Este, vedem bine, o cu totul altă Mărie dar cu… aceeași pălărie!!

La pagina 203 a cărții calitatea preomonitorie pe care i-am subliniat-o pînă aici pare   a-l surprinde pe autorul însuși, așa cum reiese dintr-o notă de subsol! Cronica din iunie 2000 anticipează o măsură locală a „Misiunii Române pentru Europa“ – fundație timișoreană care și-a asumat, nici mai mult nici mai puțin decît amendarea Legii Cultelor, cerînd interzicerea sărutării icoanelor de către credincioșii ortodocși și catolici – (v. p. 202), pe care cronicarul o comentează așa: Atacul „mascaților“ timișoreni, aflați în misune antihristică în România, a fost justificat prin aceea că trebuie protejată sănătatea populației care se poate infecta cu microbi și viruși de la icoane (p. 203). Cuvîntul grafiat între ghilimele „mascaților“ trimite la nota de subsol 62, pe care o redau integral: Nu știu cum mi-a venit atunci să scriu „mascați“, adică aceia care cer să nu sărutăm icoane și Sfinte Moaște. Iată, peste ani, se dovedește că duhul rău a făcut așa ceva și ne-a mascat pe toți împotriva coronavirusului. Din păcate, duhul rău a făcut și mai mult, învrăjbind și divizînd societatea, după cum îi e priceperea lui de bază (dia+bolos înseamnă despărțire, dezbinare). Îndrăzneala îi e așa de mare, încît rămîn consternat citind: În ultimele zile, statul a înțeles să încheie o înțelegere cu BOR pentru susținerea efectivă a campaniei de vaccinare în parohii. Este o mișcare strategică de siguranță națională și singura modalitate de combatere a discursului anarhist care altfel riscă să se capilarizeze mai ales în regiunile răsăritene ale țării.  […] În zilele acestea are loc un mic război nevăzut. [10] Iată, așadar, cum dracul vorbește aproape ca de pe solee dinaintea credincioșilor! Mai, mai să nu se bage de seamă că nu-și face sfînta cruce, că sub culion are coarne și că, pe sub sutană, coada îi e falnic îmbîrligată!… Cînd nu sînt ignorate datele înregistrate cu îngrijorare de observatori obiectivi despre reacțiile la tratamentul genetic experimental – de la tumefieri ușoare și alergii pînă la decese[11] –, tatăl minciunii le răstălmăcește și le schimonosește artistic prin uneltele sale, iar valorile capătă iz de pucioasă: recunoștința înlăcrimată față de fabricanții „vaccinurilor“, iubirea față de cei bolnavi, responsabilitatea socială a celor ce se „vaccinează“[12]. Prin antiteză, cei care, cunoscînd adevărul științific despre statutul experimental al tratamentului ARNm[13], nu acceptăm condiția de cobai sîntem împroșcați cu substantive și epitete care de care mai drăgălașe: talibanism, delir vindicativ, troglodiți, conspiraționist, antivaccinist, antisemit, rasist, naționalist, izolaționist etc.[14]

Cartea lui Ioan Enache despre efectele activității uneltelor antihristice de ieri (și de astăzi, așa cum sper că am demonstrat prin comentariile mele) abordează o puzderie de alte evenimente și teme din intervalul martie 1997 – decembrie 2000: ufologia, vrăjitoria, pedofilia, eutanasia, sinuciderile, crimele, yoga, clonarea, masoneria, drogurile ș.a. E o dare de seamă la nivel național obținută jurnalistic după metoda sthendaliană (oglindirea-răspuns a celor petrecute în realitate) menită să trezească la adevărul hristic nu doar conștiința creștinilor – îndeosebi pe aceea a celor „căldicei“ –, ci și pe a tuturor știutorilor de limbă română, indiferent de apartenența lor etnică și religioasă. Răul global pregătit cu meticulozitate satanică ne afectează și ne va afecta grav pe toți, iar a ignora, a minimaliza ori a desconsidera vasta lucrare antihristică echivalează cu pactizarea.

[1] Cf. https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/22/teoriile-conspiratiei-protocoalele-de-la-toronto-si-complotul-natiunilor-unite-contra-crestinatatii-ii/

[2] În volum pronumele s-a grafiat cu literă mică! Astfel de scăpări am constatat și la pp. 17, 189, 212, 215, 225, 226, 228, 229 etc. De asemenea, greșeli diverse (de punctuație, de sintaxă etc.) am remarcat la pp. 12, 13, 14, 16, 18, 21, 23, 24, 26, 31, 28, 30, 31, 173, 174, 175, 181, 188, 189, 194, 199, 200, 205, 215, 216, 217, 219, 222, 228, 232, 235, 236 etc. Le indic gîndindu-mă la o eventuală ediție corectată…

[3] Cf. https://www.mediafax.ro/social/colectiv-cinci-ani-de-la-tragedia-care-ar-fi-trebuit-sa-schimbe-romania-19723945

[4] Menționez că aceasta este autoarea unui memoriu pe care l-am publicat integral în nr. 23 / 2020 al revistei „Noul euxin“ (https://mihaifloarea.wordpress.com/2020/11/24/noul-euxin-nr-23-2020/ ), precum și cea care a fost popularizată de „ActiveNews“ cu o înregistrare ce merită audiată integral (https://www.activenews.ro/stiri/FULMINANT-Medic-roman-Toti-trebuie-sa-ne-imbolnavim-nimeni-nu-trebuie-vaccinat-O-inregistrare-fabuloasa-cu-dr.-Mihaela-Secara-manager-la-Spitalul-judetean-Bacau-si-Medic-la-Spitalul-din-Onesti-suport-Covid-166337 ).

[5] V. Ștefania Brândușă, Prof. Vasile Astărăstoae: Vaccinul anti-COVID a fost creat printr-o inginerie genetică, pe bază de ARN mesager care e o noutate în domeniul vaccinurilor. Aceste firme nu au niciun fel de experiență în vaccinuri. Optimismul ăsta deșănțat va avea efecte, articol publicat miercuri, 25 noiembrie 2020 în „ActiveNews“.

[6] Cf. „Cuvîntul Ortodox“, citat și de „Credința ortodoxă“, anul XXV, nr. 3 (289), martie 2021, p. 10.

[7] Cf. https://www.activenews.ro/stiri/Fostul-vicepresedinte-Pfizer-Dr.-Michael-Yeadon-Guvernul-va-minte-in-asa-hal-incat-v-ar-putea-duce-la-moarte-pe-voi-si-pe-copiii-vostri.-Cel-mai-rau-scenariu-o-dictatura-digitala-ce-l-ar-face-pe-Hitler-sa-para-mic-copil.-Scaparea-numai-la-Dumnezeu-166350

[8] Teroarea comunistă era una brutală, bolșevică după chipul necioplit al lui Stalin. Teroarea covidistă este una perfidă, asiatică, după chpiul unsuros al lui Xi jinping (cf. Adrian Pătrușcă, http://evz.ro/ ).

[9] Cf. idem. Doritorii pot accesa și redacția LifeSiteNews

[10] Cf. https://republica.ro/in-acest-zile-in-biserica-noastra-se-duce-un-mic-razboi-nevazut?utm_

[11] În toată Europa, vaccinul AstraZeneca a fost asociat cu coagularea sangvină la o rată de circa un pacient la 10.000. Mai multe persoane au murit. De aceea, un număr de țări avansate – printre care Marea Britanie, Canada, Danemarca, Germania și Filipine – au limitat sau interzis vaccinul AstraZeneca. (V. https://www.activenews.ro/opinii/Vaccinul-anti-COVID-Doua-intrebari-cruciale-la-care-nimeni-nu-vrea-sa-raspunda-166299 ). În SUA, în primele 30 de zile de vaccinare, efectele adverse de pînă acum au apărut asupra a peste 40.000 de persoane, inclusiv aproximativ 31.000 de cazuri de șoc anafilactic, aproximativ 5.000 de cazuri de reacții neurologice și alte probleme, dar acesta este doar începutul. Aceste vaccinuri vor crea, în esență, un fenomen numit Anticorp Dependent Enhancement (ADE) sau o creștere a dependenței de anticorpi, permițînd unei „bucăți“ de ARNm mesager să se replice pe cont propriu, creînd pe termen nelimitat bucăți de proteine ​​(proteine ​​spike) în corpul nostru. [Acest fenomen-răspuns] va produce anticorpi și acesta este motivul pentru care Bill Gates a declarat că organismul nostru va deveni un „producător automat de vaccinuri endogene“ ca răspuns la aceste proteine. Acesta este motivul pentru care astăzi vorbim despre variantele englezești și braziliene, care în schimb sînt deja prezente în corpul nostru din cauza vaccinărilor în masă. Exemplul Umbriei (regiune in Italia), pe primul loc pentru numărul de vaccinări, este emblematic și în mod coincident există o explozie de cazuri Covid în Umbria cu toate variantele posibile și imaginabile. Calul troian, așa cum spune dr. Tenpenny, este de fapt injectat în noi prin vaccinul ARNm și există mai multe mecanisme prin care aceste substanțe vor crea acest haos în noi, și anume anticorpii produși de acest vaccin ne vor distruge plămînii. Împotriva acestor proteine ​​spike produse, va dezactiva macrofagele antiinflamatorii și, în plus, anticorpii vor lega aceste proteine ​​de virus și le vor trage în interiorul celulei ca [pe] un cal troian, permițîndu-i să înceapă să se replice la infinit, deoarece este o pornire fără oprire. Acesta este motivul pentru care mulți oameni vor începe să moară în decurs de un an, nu numai de șoc anafilactic sau de boli cardiovasculare, ci și de boli autoimune, deoarece anticorpii împotriva proteinei spike vor începe să atace celulele roșii din sînge și să le descompună. Cînd oamenii încep să moară după cîteva luni, mulți medici vor recomanda doze suplimentare și stimulatoare ale vaccinului, ceea ce face ca stările de sănătate să fie și mai grave pentru cei care au crezut orbește în acest tratament de sănătate. (Cf. blogul dr. Tenpenny: https://vaxxter.com/covid-vaccines-part-2/).

[12] A fost un an greu și am ales să nu stau indiferent: mi-am donat un salariu întreg pentru lupta împotriva Covid, m-am luptat cu cei care au manipulat și au mințit că virusul nu există. Am căutat informații corecte și mi-am convins prietenii să se vaccineze; împreună cu oameni minunați am reușit să facem clipuri de informare despre covid și vaccin (sute de mii vizualizari). Acum avem o nouă șansă, șansa să trecem cu bine peste această criză, șansă datorită unor oameni minunați care au reușit să ne ofere vaccinuri care chiar funcționează, vaccinuri care salvează vieți. Vaccinarea este singura cale pentru a salva România, singura șansă să revenim la normalitate, singura șansă să-i luăm pe cei dragi în brațe și singura cale prin care îi putem salva pe eroii în halat alb și pe cei dragi. (Cf. https://www.facebook.com/groups/rovaccinare ).

[13] Rezum din literatura de specialitate riscurile abordărilor transgenice propuse de producătorii actuali de „vaccinuri“: imunotoxicitatea (răspuns imun nescontat, produs de rămăşițele adenovirusului vector); inserția aleatorie, defectarea expresiei genelor endogene alăturate, activarea oncogenelor. De reținut că imunotoxicitatea poate duce la răspunsuri inflamatorii sistemice fatale chiar şi la autoimunitate. Există cercetări din care citez: rezultatele indică faptul că produsul de laborator conținând ARNm (e codul pentru proteina spike) are secvențe specifice care pot cauza plierea defectuoasă a proteinelor TDP-43 și FUS (adică proteinele care controlează mai multe aspecte ale degradării ARNm), în formele lor confirmate patologice. Se știe că plierea proteinelor TDP-43 și FUS în configurații toxice provoacă scleroza laterală amiotrofică (denumită „boala Lou Gehrig“), demență frontotemporală, Alzheimer și alte boli neurologice degenerative. Bolile prionice manifestă simptome asemănătoare accidentului vascular cerebral: dificultate de vorbire, confuzie, pierdere accentuată a funcției cognitive, mișcări haotice. Imunologul J. Bart Classen avertizează că tehnologia ARNm folosită de Pfizer și Moderna ar putea deschide cutia Pandorei, creînd potențiale mecanisme prea puțin înțelese. Acumularea în lizozomii celulari a prionilor duce la spargerea lor (e anume un mediu acid plin de enzime hidrolitice şi proteaze destinate degradării deşeurilor celulare) şi la lizarea celulei, acesta fiind mecanismul prin care apare encefalopatia spongiformă (cunoscută ca „boala vacii nebune“). (V. dr. J. Bart Classen, într-un articol în „Microbiologie și Boli infecțioase“). Mă îndoiesc să le fi comunicat cineva tuturor celor „vaccinați“ măcar o parte dintre aceste aspecte pentru a se putea discuta despre un consimțămînt informat… În prelungirea acestor considerații, mi se pare relevantă opinia despre vaccinurile obișnuite a lui Louis Bon De Brouwer, doctor în medicină, specialist francez în biologie moleculară şi în homeopatie: principiul vaccinării nu se sprijină pe nicio bază ştiinţifică sau medicală serioasă. Nu s-a demonstrat niciodată în practică faptul că principiul teoretic al vaccinării constituia fundamentul unui act terapeutic valabil din punct de vedere ştiinţific. S-a demonstrat exact contrariul: principiul vaccinării constituie o eroare medicală generatoare de accidente foarte grave. A vaccina constituie un act medical contra naturii, care nu se sprijină pe nicio bază ştiinţifică. (V. Vaccinarea: eroarea medicală a secolului. Pericole și consecințe, p. 8). În finalul lucrării citate, autorul menționează fără menajamente:  Imunologia modernă demonstrează […] că actul vaccinal constituie o lezare gravă a integrităţii sistemului imunitar a persoanelor vaccinate, făcînd din acestea veritabile rezervoare de viruşi. Viruşi şi retroviruşi deveniţi pasivi de-a lungul evoluţiei, se găsesc în stare latentă în toate organismele animale şi umane, pierzîndu-şi o parte din capitalul lor genetic sau enzimatic. Introducerea în organism (prin vaccinare) a viruşilor vii sau atenuaţi, îi pot permite acestuia să reconstituie acest capital şi să dobîndească deci o virulenţă nouă sau să creeze din bucăţi un virus sau un retrovirus hibrid. Aceasta se numeşte recombinare genetică. (HIV-ul este, fără îndoială, fructul unei astfel de recombinări). Deşi accidentele provocate de vaccinuri sînt nenumărate, ele sînt trecute sub tăcere. Se ştie astăzi, la 100 de ani după moartea sa, că Pasteur a fost un geniu al trişării, al plagiatului, al trucării statisticilor, al traficului de influenţă, al publicităţii bine regizate, iar diversele sale experienţe vaccinale erau trucate, după cum mărturisesc chiar colaboratorii săi. (Op. cit., p. 171).

[14] Cf. https://republica.ro/in-acest-zile-in-biserica-noastra-se-duce-un-mic-razboi-nevazut?utm_


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns