Dictatura guvernanților dă roade! Zeci de mii de români au protestat, sâmbătă, în Capitală, Cluj, Timișoara, Oradea, Rădăuți!

Zeci de mii de români au ieșit în stradă, sâmbătă, 2 octombrie, în Capitală și în mai multe orașe din țară pentru a protesta împotriva dictaturii sanitare și pentru demisia guvernului Cîțu.

Zeci de mii de români au protestat, sâmbătă, în București. Inițial, oamenii s-au strâns atât în Piața Universității, cât și în Piața Victoriei. Ulterior, protestatarii din Piața Universității au pornit în marș spre Piața Victoriei. Oamenii au scandat „Libertate”, „Arafat, judecat, pentru cei legați de pat!”, „Demisia!” În jurul orei 20.30, o parte dintre protestatari au pornit spre Cotroceni.

Clujenii s-au adunat sâmbătă în fața monumentului Memorandiștilor, din municipiul Cluj-Napoca, pentru a protesta împotriva restricțiilor care urmează să fie impuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, odată cu creșterea ratei de infectare, anunță Știri de Cluj. Hotărârea de Guvern presupune multe restricții pentru persoanele nevaccinate, cum ar fi interdicția participării la diverse evenimente, intrarea în restaurante, cafenele fără certificat verde. De asemenea, cei ieșiți în stradă nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie sau vaccinarea copiilor în școli. Protestatarii au scandat: „Nu suntem cobai”, „Jos certificatul verde” și „Jos dictatura”.

Sute de persoane s-au adunat, sâmbătă și în Oradea, anunță presa locală. Potrivit Bihon.ro, protestanții au scandat „Jos masca” „Jos Arafat”, „Jos certificatul verde”.

Timișorenii au ieșit, sâmbătă, în Piața Victoriei din Timișoara, pentru a protesta împotriva vaccinării, a restricțiilor și măsurilor de protecție sanitară impuse de autorități. Mai mulți protestatari și-au scos măștile și le-au dat foc, scandând „Jos masca!”

Forțele de ordine s-au comportat pașnic și profesionist, cu excepția manifestației de la Rădăuți unde din cauza gazelor lacrimogene folosite un tânăr asfixiat a avut nevoie de intervenție medicală… Preluare: Buciumul


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns