A fost cândva un referendum

Trei ani de la eşecul referendumului pentru familie.

Şocat la vremea aia, am înţeles între timp că au venit vremuri noi şi că ni s-a dat semn, pentru cine are ochi să vadă; un trailer, un mic apocalips (căci apocalips înseamnă „dezvăluire”, „ridicarea vălului”).

Pornit pentru a afirma şi apăra un adevăr sacru în faţa semnelor că se apropie fărădelegea, referendumului pentru familie i s-a opus argumentul lui Iuda: „de ce să cheltuim bani pentru aşa ceva când e încă sărăcie în ţară?” („de ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.” Ioan 12, Matei 26)

Apoi, la chemarea făcută de Biserică fiilor săi, s-a răspuns că-s alte priorităţi: „şi eu sunt de acord, dar nu pot veni pentru că nu e momentul; pentru că i-ar folosi partidului X sau politicianului D; pentru că nu cade bine Europei, pentru că nu-mi place cutare chestie din campanie; pentru că oare ce vor zice cei din jurul meu; etc”, la fel ca-n parabola evanghelică a cărei semnificaţie o ştim („Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; … Veniţi, că iată toate sunt gata. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.” – Luca 14)

Astfel că în final, asemeni altui referendum de acum 2000 de ani, Adevărul a fost răstignit şi I-a fost preferat Revoluţionarul #rezist (Barabas).

Revenind la vălul ridicat acum trei ani, multe (mulţi) au ieşit la iveală cu adevăratul chip – mai mulţi cu chip rău, dar şi câţiva cu chip bun, altfel decât ne-am fi aşteptat. Dar mai mult decât atât, am început de atunci să putem vedea cum arată timpurile în care intrăm. Simţiţi mirosul de încins?

Deja parcă nu mai regret (atât de tare) rezultatul şi probabil că a avut un rost să fie aşa: indiferent dacă referendumul ar fi trecut, la cum se mişcă lucrurile, CEDO şi Comisia Europeană dacă-şi pun mintea vor desfiinţa orice oprelişte legislativă sau referendară de la noi în doi timpi şi trei mişcări. Ar fi avut, poate, valoarea simbolică a unei mărturisiri a adevărului? (…) – integral pe bunsimt.home.blog.


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns