Dr. Vasile Astărăstoae – Medicină și creștinism (I)
Atacurile suburbane și manipulatorii împotriva Bisericii Ortodoxe Române și a ierarhilor ei dezvăluie un plan bine pus la punct pentru a eroda credibilitatea unei instituții, care, de peste două milenii, este expresia spirutalității în comunitate. „Progresiștii”, „ziariștii – investigatori sub acoperire” și tot felul de „formatori de opinie” promotori ai unor false concepte (cum ar fi teoria genului), cu spume la gură, se întrec în invective, injurii, minciuni în încercarea de a destabiliza Biserica. Cu tristețe am identificat în acest grup și pe unii dintre medici. Ar fi sub demnitatea mea să le răspund troglodiților, utilizând limbajul lor, și prefer să le arăt ce înseamnă creștinismul pentru civilizația europeană. Știu că, în societatea contemporană, o societate aflată în acest moment într-o profundă criză morală, în care, în numeroase situații, nonvalorile sunt considerate repere, iar adevăratele valori sunt contestate, a scrie despre relația dintre medicină și creștinism constituie o provocare, dar și un demers necesar de reafirmare a tradiției sănătoase a societății.
Educați într-o epocă în care spiritualitatea și implicit religia sunt excluse din activitatea de îngrijire a bolnavilor, mulți medici de astăzi nu abordează și componentele spirituale ale vindecării atunci când se adresează pacienților lor. Deși medicina este adesea privită ca un domeniu distinct de religie, credințele religioase au un impact semnificativ asupra modului în care medicii interacționează cu pacienții și în înțelegerea bolilor și a morții.
S-a dovedit că mulți pacienți doresc să-și înțeleagă boala în cadrul religiei lor, doresc să discute probleme religioase și spirituale, solicitând timp pentru a vorbi despre religie sau spirit. Medicina pozitivistă, empirică nu este echipată să se ocupe de tipul acesta de întrebări.
Dihotomia, care există astăzi între religie și medicină, nu a fost întotdeauna prezentă. Oamenii, care căutau vindecare, doreau un leac atât pentru trup, cât și pentru suflet, iar medicii din trecut erau capabili să înțeleagă acest lucru. Într-o țară în care peste 85% din populație se identifică ca fiind creștină, este benefic pentru medici (și nu numai) să afle despre rădăcinile comune ale medicinei și creștinismului.
Legătura dintre medicină și credință pare să fi dispărut în anumite grupuri din societatea seculară, dar rămâne faptul că rădăcinile medicinei, în Europa, sunt creștine (fie că o recunoaștem sau nu) și că, indiferent ce spunem sau orice facem, credința și medicina, în esență, nu pot fi separate. (…) – integral pe astarastoae.wordpress.com.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook.