Dr. Vasile Astărăstoae – Medicină și creștinism (IV)

Apariția creștinismului schimbă cursul istoriei omenirii atât de mult încât dezvoltarea ulterioară și, în consecință, înțelegerea istoriei omenirii devine imposibilă fără a lua în considerare și a analiza creștinismul însuși.

Afirmației că istoria europeană (inclusiv istoria științelor) este inseparabilă de dezvoltarea creștinismuluii i se opune un curent (promovat mai ales de o serie de intelectuali „progresiști și antiteiști”) potrivit căruia între creștinism și cercetarea științifică există o contradicție ireconciliabilă. Plecând de la incidente din Europa creștină, cum ar fi procesul lui Galileo Galilei, John William Draper (1811 – 1882) în History of the Conflict between Religion and Science, și Andrew D.White (1832 – 1918) în A History of the Warfare of Science with Theology in Christianedom postuleză o teză conflictuală, susținând că religia și știința au fost în conflict din punct de vedere metodologic, faptic și politic de-a lungul istoriei. Richard Dawkins (născut 26 martie, 1941) și Lawrence Krauss (născut 1954 ) actualizează această teză. Episodul Galilei trebuie însă analizat cu atenție. Teologul luteran și eticianul Ted Peters (n. 1941) în Encyclopedia of Religion scrie că, deși există ceva adevăr în povestea „condamnarea lui Galileo”, prin exagerări, a devenit „un mit modern perpetuat de cei care doresc să vadă război între știință și religie despre care se presupune că cercetatori au fost persecutați. de o autoritate ecleziastică atavică și legată de dogme”. Autorii atei omit să precizeze un aspect esențial din procesul lui Galileo Galilei: sentința s-a bazat pe baza afirmațiilor „știintei oficiale”. Este un fapt cunoscut că „știința oficială” se osifică, lucrează cu dogme și se apară de contestatari – inovatori nu cu argumente, ci cu instrumentele puterii temporale. Și în zilele noastre (la sute de ani de la Recursul la metoda a lui Descartes) constatăm aceeași atitudine: opiniile contrare „științei oficiale” sunt cenzurate, iar politiceni, polițiști și tot felul de organizații guvernamentale sau neguvernamentale pedepsesc pe cei care se abat de la așa-zisul „adevăr științific”.

Teza conflictului rămâne populară doar în cercurile ateiste, ea și-a pierdut audiența în rândul majorității istoricilor științei.

Pierre Duhem (1861 – 1916) îi consideră pe matematicienii și filozofii creștini medievali precum John Buridan, Nicole Oresme și Roger Bacon drept fondatorii științei moderne. În Les précurseurs parisiens de Galilée, el enunța o teză îndrăzneață: până și lucrările lui Galileo erau rezultatul unei moșteniri creștine medievale: „Când vedem știința lui Galileo triumfând asupra încăpățânării filozofiei peripatetice a cuiva, credem, deoarece suntem prost informați despre istoria gândirii umane, că suntem martorii victoriei științei moderne și tinere asupra filosofiei medievale creștine. În realitate, asistăm la triumful științei născute la Paris în secolul al XIV-lea asupra doctrinelor lui Aristotel și Averroes, restaurate de Renașterea italiană”.

Cei mai reprezentativi istorici moderni ai științei, cum ar fi J.L. Heilbron (născut la 17 martie 1934), Alistair Cameron Crombie (1915 – 1996), David C. Lindberg (1935 – 2015), Edward Grant (1926 – 2020), Thomas Eugen Goldstein (1913 – 1997), Stanley L. Jaki (Jáki Szaniszló László, 1924 – 2009), au revizuit noțiunea conform căreia creștinismul medieval a avut o influență negativă în dezvoltarea civilizație și știință. În opinia lor, creștinii nu numai că au salvat și cultivat rămășițele civilizației antice în timpul invaziilor barbare, dar biserica medievală a promovat învățăturile și știința.

În cartea Știință și religie, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii (Valentin Voino-Yasenetsky, 1877 – 1961) – un chirurg remarcabil, om de știință, profesor creator de școală, dar și un episcop –mărturisitor, care a supraviețuit arestărilor și deportărilor în Siberia, demontează teza privind incompatibilitatea științei și religiei, atingând și mult mai multe subiecte: umanismul creștin, etica creștină etc., etc. Sfântul Luca respinge direct și clar acuzațiile obișnuite aduse creștinismului. Esența creștinismului este umanismul în sensul cel mai înalt și ultim, condamnă orice rău, cheamă să lupte activ împotriva răului și de aceea istoria lumii creștine este istoria umanismului, a progresului științific și social etc. – integral pe blogul autorului.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook