Despre rutină, rînduială și rost
A intrat insidios în mentalul colectiv împotrivirea față de rutină. Văzută adeseori ca eșec existențial, ca gaură neagră etc. rutina intră în conul de umbră al multor specialiști – psihologi, pedagogi etc. ori al oamenilor oameni obișnuiți.
Dacă însă facem o analiză atentă și corectă, rutina răspunde salvator în 80-85% din tot ce întreprindem cotidian.
Întemeiată pe ciclicitatea definitorie viețuirii pe pămînt (întuneric – lumină, vară – iarnă etc.), rutina își are viguroase rădăcini în fiziologia noastră, în subconștientul nostru scăldat în instincte. Înțelegem limpede aceasta dacă renunțăm la conceptul neologic provenit din franceză[1] și căutăm echivalentul strămoșesc. Surpriza e de proporții, căci găsim cel puțin trei termeni de o înălțime spirituală formidabilă: rînduială, datină, rost. Cercetați chiar și superficial, acești termeni dovedesc virtuți etno-filosofice pe care zadarnic le-am căuta în alte limbi. Iată doar cîteva derivate și expresii: (a) rîndui, rînduire, orînduire, la rîndul său, rînd pe rînd, (om) de rînd; (a) îndătina, îndătinat, după datină; (a) rostui, rostuit, rostuire, cu rost ș.a.m.d. Gîndul ajunge și la un lăstar semantic dat din rost cu ale sale ramuri: (a) rosti, rostit, rostire, a lua la rost, pe de rost etc. Astfel de pietre rare ale limbii noastre revărsate pe moșie – îmi permit să-l parafrazez aici pe Alexe Mateevici – merită puse în lumină atît pentru românii actuali (din păcate, unii au tendința nu numai de a-și împestrița vocabularul cu anglicisme, ci chiar de a-și înlocui limba maternă cu altele, considerate mai de soi), cît și pentru toți iubitori de graiuri frumoase ale pămîntului.
Fiind extrem de veche, limba română dispune, cum se vede, nu numai de mijloace interne de îmbogățire, ci și de întindere pe ambele axe semantice ale conceptelor importante: pozitivă și negativă. O imagine a haosului obținem, de exemplu, dacă spunem neorînduială (= fără rînduială, dezordine) și fără rost (inutil, gratuit), ambii termeni inducînd o lume pe dos, o nelume, sau – în limbajul îngrijorător de actual – o „resetare“. Îmi permit o divagație afirmînd că lumea „resetată“ la care gîndesc demult întunecatele minți aflate la cîrma popoarelor deja a fost experimentată pe plan local prin dezastre felurite (de natură climatică precum inundațiile, secetele ori cicloanele, de natură politică – ideologiile totalitariste cu îngrădiri și privațiuni ale libertății –, de natură economică – penurii alimentare împinse pînă la foamete etc.). Cum se poate constata, în zilele noastre se ambiționează o „resetare“ planetară utilizîndu-se pseudoștiința medicală.
Din teama sau fuga de rutină vin dorința de schimbare, ahtierea după noutăți, pofta de experimentări, elanul către aventuri ș.a. Mihai Eminescu are versuri geniale acoperind și vremurile noastre – e drept că acestea au rezonanță doar în sufletele năzuind la dobîndirea înțelepciunii –: Iar noi locului ne ținem / Cum am fost așa rămînem / Marea și cu rîurile, […] Luna și cu soarele, / Codrul cu izvoarele. Versul care șochează hermeneutic în această molcomă enumerare Lumea cu pustiurile l-am scos înadins pentru a-l așeza împreună cu versurile generalizatoare Numai omu-i schimbător / Pe pămînt rătăcitor ideea poetică devenind pentru mine, cel ce recitesc astăzi în această cheie capodopera liric-filosofică eminesciană, o aluzie surprinzătoare, evidentă și totodată dureros-tulburătoare la fenomenul exodului românesc programat după Revoluția transformată în lovitură de stat din 1989-1990. Sarea pămîntului acestuia binecuvîntat hrănește, de peste trei decenii, „pustiurile“ lumii desacralizate, decăzute, occidentale…
Dacă însă pentru fiii rătăcitori mai există cale de întoarcere (putința revederii, reașezarea în rosturi, revenirea la matcă și la datini), pentru agenții schimbărilor, pentru străini, nu există lecuire. Ei sînt cu dreptate blestemați de Poet (desigur, spre indignarea justificată și de înțeles, din perspectiva profitorilor fără credință și-n plus vaccinați cu doze multiple împotriva molipsitoarei iubiri de țară și de tradiții a autohtonilor!): Cine-au îndrăgit străinii / Mînca-i-ar inima cîinii / Mînca-i-ar casa pustia / Și neamul nemernicia…
Contextul diferă – mi-ar putea riposta unii. Oare?… Iată ce afirmă un analist: În România actuală, structurile politic numite, în frunte cu procuratura și serviciile secrete, sînt infinit mai puternice decât structurile politic alese (președinție, parlament, guvern), ceea ce face din democrația românească un fel de mascaradă pentru fraieri. În economie este poate și mai și. În afară de aspecte colaterale și cîteva excepții, nimic nu are legătură cu o economie de piață. Toate piețele strategice (resursele subsolului, energie, bănci, telecomunicații, industrii, asigurări, retail) sînt complet monopoliste. Și sînt administrate prin cel mai clasic abuz de monopol. […] Preluarea în NATO și UE a permis României de acum capitaliste – prezentată ca bazată pe democrație și economie de piață – să-și atribuie supercalificativele „europeană“ și „euroatlantică“. În doar 15 ani de la aderarea legitimatoare, basmul s-a conturat clar și fără echivoc: „europeană“ și „euroatlantică“ da, dar nu țară, ci colonie! În mod reprobabil, dar deloc uimitor pentru zilele noastre atât „euroatlantizarea“ cât și mai ales „europenizarea“ au transformat rapid o țară slabă ca România într-o colonie, accentuînd atît deficitul de democrație cît și pe cel de economie de piață, România atingînd în ambele privințe cote ridicole, oricum cele mai aiuritoare din Europa, pe scara internațională a gradului de democrație și respectiv de economie de piață. Fără îndoială, a contribuit concursul fără egal al clasei politice românești, care s-a făcut preș în fața oricăror presiuni și condiționări politice externe și care a participat chiar cu entuziasm la cedarea totală către străini a controlului economic intern. [2]
Să comparăm acestea cu ceea ce observa gazetarul Mihai Eminescu în vrema lui: Și ce-a devenit astăzi obîrșia Moldovei? Făgăduit-a fost Austria s-o ție în vechile ei legi și obiceiuri, bunurile mănăstirești să le întrebuințeze spre ridicarea poporului moldovenesc, răzășii să rămîie întru ale lor, tîrgoveții întru ale lor și multe alte lucruri a făgăduit. Și ce a făcut din țară? Mlaștina de scurgere a tuturor elementelor sale corupte, loc de adunătură a celor ce nu mai puteau trăi într-alte părți, vavilonul babilonicei împărății. Deși după dreptul vechi, jidanii n-aveau voie nici sinagogi de piatră să aibă, astăzi ei au drept în mijlocul capitalei havra lor, iar asupra țării ei s-au zvîrlit ca un pîlc negru de corbi, expropriind palmă cu palmă pe țăranul încărcat de dări, sărăcit prin împrumuturi spre a plăti dările, nimicit prin dobînzile de laudă, ce trebuie să le plătească. Și asta, în jargonul gazetelor vieneze, se numește a duce civilizație în Orient. Oameni, a căror unică știință stă în vînzarea cu cumpănă strîmbă și înșelăciune, au fost chemați să civilizeze cea mai frumoasă parte a Moldovei […] Fără a vărsa o picătură de sînge, fără muncă, fără inteligență, fără inimă [asemenea adunătură] pune mîna astăzi pe un pămînt sfînt, a cărui apărare ne-a costat pe noi rîuri de sînge, veacuri de muncă, toată inteligența noastră trecută, toate mișcările cele mai sfinte ale inimii noastre.
Și e plină de străini,
Ca iarba de mărăcini;
Și e plină de dușmani
Ca rîul de bolovani.
Iar mila străinului
E ca umbra spinului:
Cînd vrei ca să te umbrești,
Mai tare te dogorești.[3]
Atingînd acum tema fierbinte la care mi-am propus să ajung pornind de la rînduială și rost (mă) întreb ce rost are constrîngerea populației României să se vaccineze, dacă serurile ARNm sînt experimentale și nu se face informarea oamenilor despre reacțiile adverse încă neinventariate în totalitate la nivel planetar, dar statistic deja se ridică la cifre foarte mari, de peste 16000? Cum se poate acorda credibilitate guvernanților care par surzi față de spusele unor intervievați cu autoritate și orbi dinaintea articolelor unor medici neînregimentați politic care avertizează de mai bine de un an asupra pericolelor imprevizibile cauzate de acest experiment global?
Răspunsurile vin din felurite surse și e nevoie doar de un dram de inteligență pentru a pricepe miza acestei groaznice înșelătorii pe care am denumit-o consecvent plandemonie.
Un oarecare Schwab a scris [4] încă din vara lui 2020 că ceea ce pentru mine plandemonia bazată pe infectarea pornită din laborator cu virusul chinezesc finanțată de americani e o crimă împotriva umanității, pentru el „reprezintă o fereastră de oportunitate rară, dar îngustă, pentru a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră“ – cu alte cuvinte, e nebuna poftă de schimbare a lumii în nelume despre care am scris mai înainte!
Cu dreptate cardinalul Gerhard Müller afirma că „Mulți oameni mor, sînt bolnavi, se confruntă cu restricții drastice, care le limitează viețile, economia este grav afectată, copiii nu pot merge la școală, ceea ce va avea efecte dramatice pe termen lung asupra sufletului și spiritului lor“ și că „există oameni care, de la înălțimea bogăției lor, privesc cu dispreț la aceste zbateri zilnice și care apoi proclamă sus și tare că aceasta este o oportunitate de a-și promova agenda […] bazată pe fraudă […] prin intermediul tehnologiei moderne sau al mijloacelor moderne de comunicare, să realizeze o nouă creație, să creeze un nou tip de om, după chipul și asemănarea lor“, mai precis „după chipul și asemănarea lui Klaus Schwab sau a lui Bill Gates, sau a lui Soros și a altor oameni de acest fel“. Adevărul despre cele ce sîntem obligați să le trăim nu cred că s-ar fi putut formula mai limpede decît atît. Desigur, cei profitori porniți pe toboganul plandemoniei manifestă indignare teoretică întemeiată nu pe contraargumente, ci pe tot eșafodajul împănat cu adjective la superlativul absolut: inacceptabil, impardonabil, iresponsabil, incalificabil, condamnabil, incendiar…
Un specialist îndrituit să se pronunțe asupra problematicii, inventatorul tehnicii ARNm, dr. Robert Malone, a spus: „Am ajuns la convingerea că ne confruntăm cu o situație care este, în esență, creșterea și expansiunea tiraniei globale, care este armonizată, gestionată și coordonată la nivelul statelor naționale și care pare să fie aliniată intereselor economice ale unui mic grup de fonduri de investiții care reprezintă grosul capitalului occidental global. Și ceea ce mă alarmează în mod deosebit – pe mine și pe mulți alții, și se pare că și pe arhiepiscop[ul Carlo Maria Viganò] – este faptul că acest grup de capital este atît de mare acum încît are mai multă putere decît statele naționale individuale [capital care a devenit atît de puternic încît] poate dicta politicile – politica economică și politica națională în diferite state naționale. Iar acest capital a preluat toate mijloacele de comunicare principale, toate companiile Big Tech și toate marile companii de vaccinuri și farmaceutice. Și toate acestea sînt motivul pentru care acționează la nivel global într-o manieră organizată.“[5] Sigur, trebuie decodată afirmația: maniera organizată cu pricina are drept scop dezorganizarea politico-economică a multor țări ale lumii în favoarea și după planurile „elitei“ din care fac parte și cei trei inși numiți de cardinalul german GerhardMüller.
Concluzia nu mă feresc s-o expun criticii progresiștilor globalist-vacciniști a căror concepție mi se pare la fel de găunos-devastatoare precum cea a oportunismului liberal de odinioară excelent schițat în gîndirea demagogică a lui Cațavencu (voi progresul cu orice preț – clama acela în aplauzele adepților eventual turmentați – culminînd cu adeziunea la formele fără fond îmbrățișate delirant și în zilele noastre de cohortele de politicieni fără har și fără viziune perindați înadins la guvernare, de bună seamă cu un anume rost: Pînă cînd să n-avem și noi faliții noștri?… Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, pînă și chiar Austria-și are faliții săi […]). O formulez însă cu nădejde dinaintea celor care mai simt românește, care mai colindă, care se mai roagă și se mai închină în biserici: nerenunțarea la tradițiile milenare, întoarcerea la viețuirea creștinească în armonie cu natura, întoarcerea cu orice preț la rînduielile, la datinile și la rosturile noastre lăsate moștenire.
București, 18-19 undrea 2021
[1] RUTÍNĂ1 s. f. Capacitate câștigată printr-o practică îndelungată; (depr.) obișnuință de a acționa sau de a gândi totdeauna în același fel. ♦ Totalitatea obișnuințelor sau a prejudecăților considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creației sau a progresului. – Din fr. routine. V. DEX ’09 (2009)
[3] Mihai Eminescu Răpirea Bucovinei, „Curierul de Iași“, 1877, articol încadrat în negru (Cf. Mihai Eminescu, Scrieri politice, ediție comentată de D. Murărașu, Criterion Publishing Co. Inc., USA, 2000, pp. 140-141. Volumul reproduce ediția apărută la Craiova, la Editura Scrisul Românesc, în 1931).
[4] Cf. weforum.org
[5] Cf. activenews.ro și TruNews
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook