Focuri

*
Plâns de Copil

Ca nişte cărţi pe rafturile lor,
dormeau în staul oile, cuminţi.
Un câine doar lătra ieşit din minţi,
la stelele care făceau sobor.

Bătea un vânt uscat, din Răsărit,
care cu îngeri a drapat câmpia.
Şi ei spuneau că s-a născut Mesia,
ieşind din cărţi, ca un erou din mit.

Pe deal erau explozii de lumină
iar brazii din Hermon zoreau la vale.
Păsări cântau, uimite, osanale
şi-n aur s-a schimbat a lumii tină.

În iesle, un Copil plângea stingher
şi plânsul lui se auzea în cer.

*
Pulsarul

De parcă ar fi trecut printr-o pădure,
Maria, Iosif şi Copilul Sfânt,
pe uliţi rătăceau bătuţi de vânt,
şi nimeni nu voia să se îndure.

Era o beznă de beton armat,
nicio lumină, niciun felinar,
când l-a zărit din slavă un pulsar
şi urbe şi noroi a luminat.

În staul era frig – un frig sonor
care muşca ulucii, uşa şi zăvorul,
când el, pulsarul a strigat: Cobor!
Şi-n noapte el le-a fost radiatorul.

Iar când Isus a plâns în hohot, cum
doar pentru Lazăr mai avea să plângă,
tot el, pulsarul a oprit din drum
un roi de stele ce treceau pe lângă.

Şi au aprins în noapte, spun amicii,
un joc nemaivăzut de artificii.

*
O, brad frumos

O, brad frumos, o, brad frumos,
bătrân cu tâmple ninse,
ne spui cum Pruncul Sfânt, Christos
la Betleem venise.

În noapte cum L-au aşteptat
în loc de pat şi casă,
doar staul oilor, curat
şi cetina ta deasă.

O, brad frumos, o, brad frumos,
crescut pe nalta culme,
tu, măreţia lui Christos
o oglindeşti în lume.

O, brad frumos cu săbii lungi,
străjer privind în zare,
tu vrei, de vei putea s-ajungi
în lumea viitoare.

Acelaşi dor noi îl purtăm,
ce din cuvânt se ţese
şi amândoi ne închinăm
Copilului din iesle.

*
Focuri

Vorbind despre vremuri grele,
adunaţi pe-un câmp ceresc,
mii de îngeri se-ncălzesc
la un foc de stele.

Povestind de-un fiu regesc
lângă oi şi lângă teascuri
mulţi păstori se încălzesc
la un foc de vreascuri.

Iar în hanul cel domnesc
negustori cu feţe demne,
obosiţi se încălzesc
la un foc de lemne.

Doar în staul vechi din lunci
înfruntând şi legi şi datini
Prunc şi Mamă se-ncălzesc
la un foc de lacrimi.

Spectator al întâmplării
ce zâmbeşti cu-ngăduinţă,
hai, aprinde-n casa ta
un foc de credinţă.

Şi pofteşte-i pe cei doi
călători să se-ncălzească,
viaţa ta va fi apoi
uliţă cerească.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook