Marinela Strîmbulescu: De ce Arethia Tătărescu merită statuie, nu doar un bust „ascuns” la Vladimir!

Arethia Tătărescu s-a născut pe 16 septembrie 1889 la București. Tatăl ei, Gheorghe Piteșteanu, descendent al unei familii de boieri argeșeni, și mama Arethiei au murit când ea era încă copil, lăsând în urma trei orfani: fetița și cei doi frați, Gheorghe și Alexandru. Copiii au plecat cu bunica paternă în Belgia, unde Arethia a făcut școala primară, studiile secundare și apoi studiile superioare la Conservatorul Regal din Bruxelles.

Întoarsă în țară în 1913, Arethia Piteșteanu a fost profesoară de pian la Liceul de Muzică din București și s-a implicat în înființarea asociației cercetașilor români. În vara lui 1916, aflată în vacanță la Tismana, Arethia îl cunoaște pe Gheorghe Tătărescu, un tânăr avocat întors de curând de la Paris. Curând, cei doi tineri se căsătoresc la Craiova, cu foarte puțin timp înainte ca el să plece pe front.

La sfârșitul războiului, în 1919, soții Tătărescu fac o călătorie în India, apoi se stabilesc în București. Cuplul a avut doi copii, o fiică, Sanda, care avea să se căsătorească mai târziu cu avocatul Ulise Negropontes, descendentul unui mare latifundiar, industriaș și comerciant român de origine greacă, și un băiat, Tudor, care va muri la Paris în 1955, internat într-un azil pentru boli psihice.

În 1919 soții Arethia și Gheorghe Tătărescu cumpără moșia Poiana din Rovinari, Gorj, iar în anul 1924 au început repararea conacului care suferise grave deteriorări în timpul războiului. În aceeași perioadă familia renovează și biserica Sfântul Gheorghe din Poiana.

Fascinată de arta populară, portul țărănesc, folclor și obiceiurile oamenilor zonei, Arethia Tătărescu s-a implicat în activitatea diferitor organizații locale, devenind în scurt timp președinta Ligii Femeilor Române din Gorj, a filialei Gorj a Societății Naționale „Crucea Roșie” și a Societății Femeilor Ortodoxe din Gorj. Datorită ei a fost înființată la Rovinari o școală de gospodărie în care tinerele învățau să realizeze diverse produse de artizanat, mai ales costume naționale și covoare, multe dintre ele ajungând la Expoziția Universală de la Paris din 1937 sau la Expoziția Internațională de la New York din 1939. Liga Femeilor Române din Gorj condusă de destoinica Arethia a finanțat consolidarea casei în care s-a născut Ecaterina Teodoroiu, locuință construită în 1884 de părinții eroinei de la Jiu și, datorită implicării doamnei Tătărescu, a fost declarată casă memorială. Și tot datorită ei, în 1936, s-a ridicat mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din Târgu Jiu, opera a sculptoriței Milița Pătrașcu.

În aceeași perioadă Liga Națională a Femeilor Române din Gorj a construit casa memorială Tudor Vladimirescu, o replică a casei în care a trait revoluționarul, realizată de arhitectul Iulius Doppelreiter, a cumpărat terenul pentru amenajarea Castrului Roman de la Bumbești-Jiu și a susținut cercetările arheologice de la Peștera Muierilor și Peștera Polovragi.

Primul „cetățean de onoare” al Târgu Jiului

În ziua de 13 septembrie 1936, la Târgu Jiu, Arethia Tătărescu a fost recompensată pentru laborioasa activitate din fruntea Ligii Naționale a Femeilor Române din Gorj cu titlul de „cetățean de onoare”.

În 1937 Liga condusă de doamna Tătărescu a hotărât să dăruiască orașului Târgu Jiu o coloană și un portal de piatră, iar intenția i-a fost comunicată primarului orașului, printr-o scrisoare oficială înregistrată cu nr. 6330 pe 20 octombrie 1937.Contactat de Arethia Tătărescu, Constantin Brâncuși a acceptat solicitarea Ligii de a fi autorul operelor, dar a refuzat plata pentru lucrările sale, pe care le-a donat orașului. Ansamblul sculptural a fost inaugurat pe 7 noiembrie 1937 și cuprinde Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit.

Arethia Tătărescu împreună cu Gheorghe Tătărescu, devenit prim-ministru al României de două ori în perioada interbelică, s-au ocupat și de construirea unui sanatoriu de boli pulmonare la Dobrița, a cărui piatră fundamentală a fost pusă pe 2 august 1936. În plus, doamna Tătărescu organiza periodic căsătorii colective ale cuplurilor necăsătorite și a fost nașa multor astfel de familii cărora le oferea daruri consistente, cei mai săraci primind inclusiv suprafețe de pământ pentru a-și ridica locuințe.

La scurt timp după cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord sovieticilor, pe 27 iunie 1940, Gheorghe Tătărescu a demisionat din funcția de premier pe care o deținea în acel moment. În timpul regimului Antonescu familia s-a retras la moșia de la Poieni, iar activitatea Arethiei a intrat într-un con de umbră.

Gheorghe Tătărescu reintră în prim-planul politicii pentru foarte scurt timp, imediat după război, când devine ministru de externe în Guvernul Groza și, în această calitate, este șeful delegației române la Conferința de Pace de la Paris. Va fi însă înlăturat din toate funcțiile în noiembrie 1947 și toate bunurile familiei vor fi naționalizate.Fostul premier al României va fi ținut în arest la Sighet și la București între 1950 și 1955.

Sanda, fiica sa, la rândul ei mamă a doi copii mici, a fost arestată și ea în toamna aceluiași an și eliberată în 1953, la scurt timp după moartea lui Stalin. Eliberat din penitenciar, Gheorghe Tătărescu moare la București în martie 1957. Arethia Tătărescu a murit unsprezece ani mai târziu, în 1968, și a fost înmormântată în cavoul familiei, la cimitirul Belu din București.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook