Când încetăm să ascultăm… moartea biruie[1]!

Într-o dimineaţă, citindu-l pe Ernesto Sabato[2], care, fie vorba între noi, m-a cucerit prin felul lui de a scrie, m-am așezat la calculator să scriu acest eseu, pornind de la gândul că Dumnezeu e Sfânt și numai pentru faptul că știe să ASCULTE, să NE asculte.

În ziua de azi, am uitat, nu ne mai dorim sau, poate, nu mai știm să ascultăm. Undeva, pe drum, în goana după banii pentru traiul zilnic, ne-am pierdut această abilitate. De la copil până la bătrân, noi nu mai avem urechi de ascultat și nici răbdarea de a asculta pe celălalt, de a asculta „spovedania celuilalt”, a aproapelui, de a-l lăsa să ne spună durerile și bucuriile sale.

Începusem să spun că Dumnezeu e Sfânt și numai în virtutea faptului că Știe să ne asculte, căci, orice cuvânt al nostru, orice gând, orice strigăt de neputinţă, orice rugăciune, cât de scurtă sau de „slabă calitate”, El le ascultă ca și cum viaţa noastră ar depinde de asta. În privinţa asta, ca și în altele, ne-ar fi de folos spre mântuire să ne asemănăm Sfintei Treimi. Oare cei de azi, care suferă, sunt deprimaţi, deznădăjduiţi sau bolnavi psihic, etc., nu sunt oameni pe care nu a avut cine să-i asculte, oameni către care nu s-a aplecat nimeni, nu pentru a le da un leu, ci pentru a le întinde o mână de ajutor, pentru a-i vindeca prin Cuvânt, printr-o vorbă bună spusă cum se cuvine, la momentul potrivit, și, cel mai important, cu dragoste?! O dragoste nefăţarnică, neumbrită de vreun interes meschin, de ceva josnic sau necurat, o dragoste curată, copilăroasă, izvorâtă dintr-un suflet bun, care nu are cum să nu-l sensibilizeze pe aproapele și să-l ridice după ce a căzut pradă păcatului, tâlharilor diavoli. O dragoste ca a Sfântului Pavel pentru ceilalţi din jurul său: „Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine se smintește și eu să nu ard?“ (2 Corinteni 11, 29) și „Căci, deși sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi; Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deși eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege; Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deși nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea; Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaș la ea.” (1 Corinteni 9, 19-23)

Vedem aici, încă o dată, cum îi iubea Sf. Pavel pe toţi, cu câtă grijă căuta mântuirea tuturor, ce dragoste dumnezeiască purta aproapelui. Îi călcăm noi, cei de azi, urmașii săi, pe urme? Ne punem noi sufletul pentru aproapele[3]? Ne aplecăm noi urechea spre a asculta durerea din sufletul celuilalt? Ne mai rugăm noi lui Dumnezeu să ne facă asemenea Lui în ascultare? Mai punem noi timpul nostru preţios mai prejos de valoarea omului din apropierea noastră, care are nevoie de cineva să-l asculte?

Să nu uităm că nimic nu e mai valoros decât sufletul omului, creat după chipul lui Dumnezeu? „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său[4]?” (Marcu 8, 36-37)

Ascultarea în Biserica Ortodoxă e mare taină și aduce mult har în sufletul ascultător, căci cel ascultător e și smerit, și Dumnezeu e aproape de cei smeriţi, care urmează pilda lui Hristos cel smerit și ascultător până la moartea pe o cruce nemeritată. Dar nu de ascultarea asta zic eu, deși și de asta, ci de ascultarea celuilalt, care simte nevoia să se destăinuie cuiva. Chiar dacă acest lucru, a-l asculta, nu-i poate dărui iertarea păcatelor, ca la Taina Spovedaniei, totuși, aceasta îi pune balsam pe rană până când va îndrăzni, întărit de Dumnezeu, să meargă la un duhovnic ca să se destăinuie lui Hristos, având preotul drept martor al său și chezaș al iertării dăruite de Hristos, Marele Doctor al sufletelor și trupurilor noastre, Care poate vindeca „toată boala și neputinţa în popor”, cum a făcut cândva și cum face și astăzi, dacă avem credinţă cât un bob de muștar și nădejde de vindecare. Oare, azi, nu de asta suferim noi cel mai tare? Că nu mai e cine să ne asculte, să ne acorde din timpul său, să ne îmbărbăteze cu o vorbă bună, să ne dea un sfat…? Singurătatea extremă e să nu aibă cine să-ţi asculte povestea vieţii tale, cu căderi și ridicări, cu păcate înfiorătoare și cu fapte bune de o gingășie vecină cu sfinţenia. Acest martor al vieţii noastre poate fi Hristos, prin Biserica Sa, sau, indirect, prin oamenii ce Îl cunosc și îl iubesc nespus, sfinţii, în viaţă sau cei din sinaxare. Sau chiar și un amărât de pe stradă, care, deși e înfometat și gol sau poate doar trist, nu și-a pierdut putinţa de a-ţi asculta păsurile, de a-ţi ridica prin asta povara de pe sufletul tău[5], greutatea ce apasă pe conștiinţa noastră, a celor „fericiţi” și prea sătui sau doar indiferenţi…, indiferenţi la strigătul de durere al celui de lângă noi, un strigăt neauzit de niște urechi ce nu mai aud de mult timp decât cele spre interes propriu.

Să nu fie aceasta! Ci Hristos, cel răstignit pentru noi, cei surzi, să ne vindece de surzenia urechilor duhovnicești și să ne dea iubirea Sa pentru aproapele, Căruia se cuvine slava și cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Amin.

Un călător istovit de drum, dornic de odihnă

[1] Joc de cuvinte: în ambele sensuri – a asculta de celălalt (duhovnic) / pe celălalt (a-i asculta păsurile, a asculta destăinuirea suferinţei sale).

[2] Înainte de tăcere, ed. RAO, București, 2000.

[3] „În aceasta am cunoscut iubirea: că El Și-a pus sufletul Său pentru noi, și noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi.“ (1 Ioan 3, 16)

[4] Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Matei 16, 26)

[5] Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. (Romani 15, 1-2)

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.