Profesorul universitar de Teologie Nikolaos Xionis: Purtarea măștii în Biserică și evitarea sărutării libere a icoanelor și moaștelor reprezintă HULĂ împotriva SFÂNTULUI DUH! | VIDEO de la Iubim Ortodoxia
„Cei ce poartă măști în biserici, cei ce se împărtășesc cu linguriță de unică folosință sau cu lingurița dezinfectată, cei ce evită sărutarea Sfintelor Moaște și a Sfintelor icoane, cei ce evită să primească SfinteTaine sau evită “aglomerările” din biserici deoarece le consideră căi de infectare cu Covid sunt fariseii contemporani, informează Active News.
Ei hulesc Sfântul Duh iar hula este un păcat de neiertat. Ei cred că “aglomerările” din biserică sunt simple adunări umane, ei nu trăiesc duhovnicește, ei se leapădă de Hristos, ei își pun nădejdea în înțelepciunea umanistă, resping înțelepciunea și puterea Harului lui Dumnezeu și tăgăduiesc prin comportamentul lor puterea Harului lui Dumnezeu.
Ei sunt hulitori căci consideră credința și experiența Harului trăită în Biserică ca fiind o concepție antiștiințifică și contra realității! Negarea Dumnezeirii este un act demonic!”, afirmă Profesorul de Teologie Nikolaos P. Xionis într-o filmare devenită virală, transmisă de pagina de FB și grupul de Telegram Iubim Ortodoxia. Mai multe pe: Active News
Vezi filmarea aici
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook