O nouă acţiune de donare de sânge a preoţilor din Protoieria Târgu Jiu Nord!
Preoţii din Protoieria Târgu Jiu Nord, alături de Părintele Protopop Marian Mărăcine, au donat sânge săptămâna aceasta în cadrul unei acţiuni umanitare desfăşurate la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu Jiu, informează biroul de presă al Mitropoliei Olteniei.
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu și la dorința preoților din Protoieria Târgu-Jiu Nord, ne-am hotărât ca în ziua de miercuri, 9 februarie, să ne unim în această lucrare de ajutorare a celor care au atât de multă nevoie de noi. Mulțumim lui Dumnezeu că suntem sănătoși și putem face astfel de fapte, care nu implică mult efort din partea noastră, dar sunt daruri minunate, de viață, pentru primitori. Sperăm ca ceea am făcut în această zi să fie doar începutul unei campanii mai mari, în care să implicăm și mai mulți preoți, dar și pe credincioșii noștri, care trebuie să știe că au datoria de a împărtăși altora darul vieții pe care l-au primit de la Dumnezeu. Am convingerea că donarea de sânge va deveni o tradiție în rândul preoților și în parohiile noastre”, a subliniat Părintele Marian Mărăcine, Protopop al Protoieriei Târgu Jiu Nord.
de Gabriela Firu
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook