Transparență și onestitate publică în pandemia COVID-19

În timpul unei pandemii, guvernele au tentația de a nu dezvălui o serie de informații pentru a nu pune în pericol acceptarea publică a măsurilor luate. Pentru a le justifica se invocă opinia specialiștilor, a experților, principiile „sănătații publice” și se evită orice referire la transparență, onestitate și la definirea cadrului etic. Este o abordare, care s-a dovedit a fi greșită, iar efectul a fost creșterea constantă a numărului scepticilor, care nu sunt convinși de eficiența acestor măsuri.

Sănătatea publică este o disciplină relativ tânără, apărută în secolul XX (elemente de sănătate publică există din antichitate). Este definită drept știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării sănătățiiprin eforturile organizate ale societății (după O.M.S.). Obiectivele sănătății publice se realizează numai cu participarea întregii populații!!!

Frecvent, specialiștii în sănătate publică au elaborat prognoze eronate. De exemplu, bazându-se pe arsenalul inovator terapeutic și pe o politică a vaccinărilor urmate de progrese evidente (variola eradicată, epidemia de poliomielită jugulată, numărul cazurilor de TBC în declin în Europa și în America de Nord etc.) s-a concluzionat că secolul XX va fi sfârşitul erei pandemiilor. Eroare. În ultimii 25 de ani, s-au înregistrat 30 maladii infecțioase noi, tuberculoza în creștere, creșterea mortalității prin boli infecțioase, 4 pandemii etc., toate constituind o amenințare reală și gravă a sănătății a sute de milioane și uneori a miliarde de oameni. Aceasta explică noua atitudine – pesimistă și panicardă. Toate măsurile anti-COVID au plecat de la o estimare a indicelui de fatalitate de 14 – 11%; ulterior, s-a constat că acesta oscilează între 1,5% și 2,5%, dar măsurile nu au fost adaptate la această realitate. Studiile privind COVID-19 (atât cele care justifică măsurile, cât și cele care evaluează rezultatele) au avut (în majoritatea cazurilor) concluzii echivoce: posibil, probabil, sugerează, există suspiciuni, credem că. În multe studii comparative, nu s-a calculat semnificația statistică a diferențelor raportate și nu sunt metaanalize serioase cu privire la eficiența și efectele negative ale vaccinurilor.

Autoritățile nu au definit cadrul etic al programelor anti-COVID.Nancy Kass (în AmJPH 2001; 91:1776-82) arată că programele de sănătate publică trebuie să fie acceptate numai dacă răspund la următoarele întrebări:

• care sunt scopurile de sănătate publică ale programului?
• cât de eficient este programul în termeni de atingere a scopurilor propuse?
• care este povara cunoscută sau potențiala a programului pentru cetățeni?
• poate fi minimizată această povară?; există abordari alternative descrise în literatură?
• este programul implementat într-un mod echitabil?

Cadrul etic este necesar a fi definit, deoarece sănătatea publică aderă la o etică utilitaristă (colectivistă), care intră în conflict cu etica hipocratică (individualistă), care domină practica medicală. În sănătate publică, lucrează, în afară de medici, mult mai multe persoane cu pregătire nemedicală (științele vieții, științele sociale, matematică etc). De aceea etica medicală a fost înlocuită cu etica sănătății publice, având patru principii: principiul priorității (gravitatea problemelor de sănătate, care amenință colectivitatea justifică limitarea drepturilor individuale), al dăunării (permite să se restrângă libertățile personale fără consimțământ), al mijloacelor cel mai puțin intrusive(minimizează impactul încălcării autonomiei) și cel al justiției sociale.

În manualele de sănătate publică, se afirmă că programul trebuie să fie realist în sensul că trebuie să existe susținerea colectivității. Într-o pandemie, o măsura, care nu este acceptată populațional, este costisitoare și inutilă (chiar dacă pe fond este corectă). De aici, importanța comunicării. Comunicarea transparentă construiește încrederea publicului (esențială pentru implementarea eficientă a unui răspuns la o urgență de sănătate publică), iar transparența și implicarea comunității sunt esențiale pentru cultivarea încrederii publicului. Organizația Mondială a Sănătății recomanda, în pandemiile anterioare, următoarele: „Principiile comunicării în pandemie sunt: încredere; transparenţă; comunicare timpurie cu publicul, dialog cu publicul și planificare. Comunicați natura și amploarea amenințării și riscurile aferente, precum și răspândirea pandemiei. (…) Comunicați măsuri solide, fezabile și ușor de înțeles din punct de vedere științific. (…) Comunicați inițiativele întreprinse pentru a permite cetățenilor sau comunităților să participe la dezvoltarea politicilor de răspuns la pandemie.” (Etica OMS în gripa pandemică).

În actuala pandemie, OMS-ul și cei care au gestionat pandemia au preferat „modelul chinezesc” caracterizat prin măsuri autoritare, informații incomplete, represiune (pentru cei care nu respectă măsurile), cenzura și eliminarea vocilor critice. (…) – integral pe blogul autorului, Dr. Vasile Astărăstoae.

Sursa foto: mayo.edu

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.