Răzvan Vișan: așteptăm ca dictatorul să devină și mai fragil
Deși am fost întrebat in dese rânduri ce părere am privind invazia din Ucraina, de fiecare data am încercat sa evit acest subiect din mai multe considerente, unul dintre ele fiind acela ca in aceste momente exista o propaganda agresiva, dar și o mare incertitudine. Este tragic sa asistam în anul 2022 la uciderea unor persoane care nu au absolut nicio vină.
Gândiți-vă doar la acei copii care au murit, deși nu greșiseră cu nimic. Viața lor era normala, iar dintr-odata a devenit dramatica, din cauza atitudinii belicoase a unor “politiceni” trecuți de vârsta a treia. Te trezești, mergi la școala sau la serviciu, iar a doua zi totul devine inuman. Orașele prin care te plimbai sunt o ruina, devastate, cadavre pe jos și o teribila teama. Sa ne gândim puțin cum ar arata locurile acelea pe care noi vrem sa le vizitam, devastate și distruse, locuri pe care, cândva, le vedeam in filme.
Odata cu teama, acest război vine la pachet și cu o criza economică. Prețurile ridicate la energie ne fac sa fim mai ponderati și afectează toate sectoarele de activitate dintr-un stat. Totuși, există și o parte bună. De fapt, mai multe. In primul rând, nu trebuie să ne facem griji, sunt de părere că războiul (militar/fizic) nu va ajunge la noi. Asta este bine. În al doilea rând, vedem cum, dintr-odata, am devenit foarte importanti pentru occident. SUA privesc România ca pe un aliat puternic, pe care in următorii ani îl va “forța” sa devină și mai puternic. In al treilea rând, marile companii care s-au retras din Rusia sunt acum nevoite sa se extindă in alte părți ale Europei estice. Și unde o pot face? La noi în țară. Asta înseamnă mai mulți bani, mai multă încredere pentru noi. Până la urmă, nu putem schimba nimic din ceea ce se întâmpla, dar ne putem aștepta ca lucrurile sa decurgă din ce in ce mai bine pentru noi.
Rămânem solidari cu frații noștri ucrainieni, așteptăm ca dictatorul să devină și mai fragil, să fie “lucrat” din interior, iar apoi sa ne continuam viețile intr-o noua etapă – cea a prosperității. Curaj! Suntem mai relevanți ca oricând!
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează