Doxologia

  • Tot „binele” tău, ca și tot răul, a pornit de aici, de la Comuna din Paris/.

Cinci mii de ani în urmă, Lao Tze spunea: „Dacă în viața ta te-ai rătăcit, întoarce-te înapoi, de la început.” Astăzi, majoritatea românilor se cred „rătăciți”. Până la războiul, dintre Rusia cu lumea întreagă, se declara în sondaje repetate: „peste 80% din români susțin că România merge pe calea greșită”. Acum, în război, această susținere a căpătat și o direcție de corectare: unii susțin Rusia, alții – România cu armata sa, parte din NATO. Democrația e o putere mare! Opinia românilor e liberă. Toate personale se declară deschise, iar „vânătoarea de vrăjitoare” aparține doar Rusiei. Fiecare dintre români, intuitiv, își caută locul său de „întoarcere înapoi” din rătăcirea lungă. Fiecare vrea să-și refacă viața, să înceapă o cale nouă, dreaptă. Unii o găsesc în religie: „începutul” tuturor lucrurilor e Domnul, voia lui. Alții – în integritatea țărilor UE. Aceștia par a fi mai aproape de adevărul practic, de trezire. Numai că adevărul e Unul: e punctul de referință al întoarcerii înapoi, arătat de lao-Tze. Care e?

Punctul de reper are o valoare matematică și nu mai este o opinie, o părere, o dorință faptică, ci o axiomă simplă, Una, de necombătut. Doar e clar că, de la Lao Tze încoace, în cinci mii de ani, omul nu a evoluat în acest domeniu al „începutului”. Totuși, care e?

Autorul acestor rânduri, l-a găsit și îl promovează de 9 ani pe pagina „Educația Complementară”. Dar, îndoctrinarea în științele practice explicate pe opinii autoritare, este mai puternică decât îndoctrinarea în Științele democrației libere. Deșteptarea, ca fenomen al ridicării de conștiință, intuit de autorii Imnului României „Deșteaptă-te, române!”, așa și rămâne: o iluzie. Oamenii nu-o „văd”. Românii nu se recunosc pe Sine însuși în el. Viața lor concretă pare a fi mai importantă ca Viața umanității în general sau măcar a țării sale. Patriotismul – la pământ. Legământul, -0-, celor două vieți, generală-0-particulară, este ignorat. Iar acest Salt de trecere , -0-, dint-o parte în alta e Deșteptare. De aici, nici „calea nouă”, atât de mult dorită nu se găsește. Asta va fi susținut, cu mare insistență, de autor. Iar cititorul…. gândește.

Dacă „te-ai rătăcit în a sa viață particulară”, întreabă-te când Viața de pe pământ a apărut, în general.

1. Religia îți va da începutul mistic, creația lui Dumnezeu (vezi Geneza). Și a zis Domnul: „Să fie lumină!” Și s-a făcut lumină din prima zi, chiar dacă Soarele și Luna au fost create în a patra. Omul înțelept, din această poveste va alege adevărul, relația:-0-. După ce a „apărut lumina”, cerul a fost despărțit, -0-, de pământ (cer-0-pământ). Apoi, pământul a fost despărțit, -0-, de ape (ape-0-pământ). Lumina dată, -0-, persistă încă de pe atunci, peste tot. În general. O găsim și în Trinitatea religioasă: Tatăl-0-Fiul. Oare relația,-0-, dintre doi oameni nu e „Duhul Sfânt”? Dar, acest „joc de copii”, irită omul vârstnic. „Nu judeca!”

2. Știința e acțiune. Ea ne aduce practica vieții omului. Dacă ne permitem să „judecăm”, apoi, între cele două cuvinte: general (Viață) -0-particular(viață), avem o istorie lungă de cinci mii de ani, de la Lao Tze. Așa, relația, -0-, e o Sursă de cercetare prea lungă pentru a căuta și găsi punctul de reper, 0, necesar pentru a începe „calea nouă”. Unde, unde? La care etapă s-au rătăcit românii? De la nașterea sa personală sau de la „greșeala” de la început a Creatorului? Iar dacă Dumnezeu nu există, adică, nu există integritate socială și armonie personală, apoi, cine și unde a greșit în istorie? Fiecare român a fost ascultător bun la școală: a imitat, a copiat și reprodus tot ce i s-a dat (pe „tabla sa rasă”). Dar, românul așa și n-a aflat Cine e el însuși. Oare, e numai un copiator, o clonă? Z?

Legământul, -0-, celor două vieți: generală (Viață)-0-particulară(viață), ar putea fi „cheia” aflării adevărului. Dacă omul într-adevăr dorește fericirea, va trebui să gândească adecvat naturii. Iar natura totdeauna e armonioasă, perfectă. Nu există climă rea! Omul și-a construit o lume separată de natură, iar alt profesor, mai înțelept ca natura, nu există. Natura nu ocolește realitatea de raționament. Așa, folosirea cântarului-balanță; 0-Î-0, ne prezintă nu numai echilibrul, Tatăl-0-Fiul, dar și înțelepciunea , Î, de a structura, împerechea cuvintele: general-0-particular. Așa, relația, -0-, devine acel „început”, condiție de a merge pe „calea nouă” corectă și controlată de fiecare cetățean, independent de volumul de cunoștințe. Asta e Teoria științifică a cunoașterii, Triada, teorie e realității de raționament. Această teorie ne lipsește. Iar folosirea Teorii cunoașterii științifice, Epistemologia oficială, ne prezintă doar realitatea faptică, cea vizibilă.

Deoarece relația de legământ dintre oameni, -0-, nu este recunoscută ca generală, astăzi, românii ca și toată lumea, se folosește de relații preferate, deschise sau ascunse, de secrete personale și de stat. Atenție! Nu vă cheamă nimeni și, nici, nu e nevoie să descoperim secretele cuiva. E nevoie numai de descoperit secretele sale, proprii. Iar Teoria științifică a cunoașterii, Triada, poate evolua vederea realității de raționament. Nu e nevoie de cunoștințe academice pentru a înțelege că oricare practică umană în timp se generalizează. E simplu. Mai ieri, nu se putea da un telefon la București. Astăzi – ne vedem online de oriunde, de peste tot globul pământesc.

Așa, la fel, și relațiile sociale contradictorii, de luptă cu natura, și cele ale popoarelor cuceritoare și a vecinilor lacomi. Toate relațiile s-au dezvoltat mii de ani, în particular. Iar generalizarea acelor practici s-a început numai odată cu apariția visului frumos al Comunismului: „O fantomă zboară de asupra Europei”. A apărut un Salt nou în cunoașterea practică, particulară, revoluțiile. Și, dacă pe parcursul istoriei omenirii imperiile apăreau și dispăreau, ca particularități ale timpului, apoi numai după apariția marxismului, imperiile noi au căutat să se generalizeze, să se viseze precum că pot trece prin toate timpurile. Legendara Comună din Paris (1871), cu atâta pasiune descrisă de comuniști, călăi ale proceselor lente de dezvoltare ritmică a lumii, au „revoluționat” lumea exploziv (știința și cultura antagonismului) provocând necesitatea de masacrare a mii de oameni. Apoi, au continuat revoluțiile de la începutul sec. XIX (1905, 1907, 1917).

Ce s-a întâmplat cu balanța noastră: general-0-particular? Ea, prezentând armonia, fericirea dorită, pur și simplu a fost deformată, desființată. Între aceste două noțiuni a apărut o „gaură neagră”, o discrepanță, 0-0”: general-0-0”-particular. Asta se explică bine prin religie: De Duhul Sfânt (credință în armonie și integritate umană), -0-, s-a legat marxismul, -0”-, duhul satanei („dreptul” celui puternic, majoritar).

Răscoalele în grup contra exploatatorilor, patron-0-0”-angajat, au amplificat politica, au dus la generalizarea politicii țărilor: Conduce Puterea mai mare. Primul război mondial a demonstrat clar că gândirea politică nu e corectă. De aceea, planul lui Lenin care a cerut ieșirea Rusiei din război, a fost mai grandios, mai satanic. Balanța firească, patron-0-angajat, a fost distrusă, desființată pentru a forma o societate fără stăpân, fără responsabilitate, fără armonie firească, naturală. Visul Comunei din Paris a fost spulberat. Educația „omului nou” și „conștiinței comuniste” n-a mers. În Rusia de astăzi se face aceiași lucru ca pe timpuri: „se bea și se fură”. Iar nenorocirea acestui popor „măreț” se explică, numai și numai, prin structura limbii ruse, o structură deformată, neadecvată realității de raționament, fertilă pentru toate teoriile marxiste, comuniste și fasciste.

„Dacă în viața ta te-ai rătăcit, întoarce-te înapoi, de la început.” La care început? Evrica! La cel de până la „Capitalul” lui Marx (1867), de până la „Manifestul Comunist”(1864). De acolo a început discrepanța, 0-0”, patron-0-0”-angajat. Apoi, discrepanța dată a pătruns în politica țărilor. S-a generalizat. De după I război mondial, prima gaură neagră(1914), a urmat al II-lea (1939). Comunismul nu putea trăi într-o singură țară. Iar, structura limbii ruse nu putea formula gânduri armonizate, perfecte, adecvate naturii. Rusia trebuia oprită. Era evident. Contradicția creată artificial și dusă la antagonism (distrugerea vechiului) trebuie echilibrată cu ceva (comunism-0-fascism). Mussolini inițiază fascismul, ca antipod complementar, competitiv pentru comunism: medicina și educația gratuită, ajutor tehnic și economic acordat țărilor slabe. Dar, Hitler generalizează procesul dat, prin națism, duce contradicția de până la antagonism. Limba germană pare a da lumii mai multă cultură tehnică, „lumină”. Ororile națismului… sunt știute.

Suntem la începutul celui de al Treilea război mondial. Și Rusia, ca și Germania sec. XX, e gata să „furnizeze” o cultură mai avansată ca cea europeană. Mai serios nici că se poate. Rusia se vrea Putere globală! Asta, e o țara „cosmică” și „atomică”. Cum va merge acest război? Fizic sau metafizic? Distrugător de oameni în crematorii sau modificator al modului de a gândi? Adică, procesul va merge la nivel global, între țările fizice, sau intim, personalizat, prin modificarea formelor de gândire? Modificarea modului de gândire nu se mai poate efectua prin aceleași practici tradiționale, neîmplinite de germani în cele două războaie. E nevoie de o practică nouă, practica educației complementare, meditative? Doar, se prezintă aici, ÎNCEPUTUL, 0, binelui și răului (bine-0-rău) pe care le suportă omenirea de după Comuna din Paris. Noua Teorie științifică a cunoașterii, Triada, le prezintă ca structură adecvată armonioasă, integră.

Se vede, că din balanța, 0-Î-0, autoritarism-0-democratism, NU poate fi aruncată o parte fizică (un talger!). Sau poate acest vis nebun, o cultură rusă și o religie ortodoxă „mai înaltă” ca altele, va păstra totuși rațiunea echilibrului, va admite integritatea balanței, cu punctul de reper, -0-?. Asta, pentru că se vede, izolați de procesele economice globale nu mai este posibil de a exista fizic. Militarismul nu produce relații economice de viață. Iar asta, însemnă „Gândirea nouă”, visată de Mihail Gorbaciov. Asta e acceptarea triadelor, derivate a Portalului cunoașterii, General-0-Particular, a cuvintelor perechi montate în structuri adecvate naturii: bine-0-rău, respect-0-stimă, perfect-0-ideal, limbi sfinte-0-limbi satanice, Est-0-Vest, etc., unde duhul satanic, discrepanța, 0-0”, va fi controlată ușor, de fiecare.

Bineînțeles, dacă se vor găsi minți „trezite”. În alt mod, bombardamentele vor continua, iar ororile de la Bucha, ignorate de elita rusă și românii iubitori de ruși, vor fi percepute adecvat numai prin literatura participanților la războiul II Mondial, pe teritoriul Germaniei, de ororile efectuate de ruși, descrise de ei însuși. De ce să fie repetate acele orori din nou? Nu e mai bine să ne aranjăm corect mințile? Balansat! Vezi la Nevzorov (Youtube), postările lui de pe data 06.04.2022.

De unde vine obsesia imperială rusă, dacă nu de la structura polarizată a limbii ruse?

De altfel, nici limba ucraineană nu este atât de perfect sincronizată cu natura autentică. Să nu ne trezim cumva, peste vreo 20 de ani, cu fascismul în casa UE.

Și așa, greșeala francezilor de la Comuna din Paris e în interpretarea greșită a fantomei comunismului. Un vis, fără conținut viu. Acum, pare că francezii nu-și mai doresc împlinirea lui. Dar, din cauza limbii lor polarizate, apropiate de satanism, Marine Le Pen oricum avansează, ca și Madam Șo din România. Chiar nimic nou sub Soare?

Cred că, o dată ce omul are creier, e imposibil să-l tratezi după ADN. Și un animal e dotat cu inteligență, măsură și tact. Omul ca trup, e om oriunde, ființă biologică. Limbile lui însă sunt diferit inventate, intelectul lui „național” e diferit prin structura limbii reale, adecvată sau non adecvată naturii. Lipsită de măsură (unitatea de structură). Logica și instinctele egocentrice (intuție-0-logică), au implantat alături de centrul autentic, 0, alte centre, secunde, 0”, diferite, și formează discrepanțe, 0-0”, diferite. Nu putem spune că avem de afacere cu o națiune de oameni ruși apărută pe o greșeală a naturii „găsită” prin analiza ADN. E mai simplu: Limba acestui popor rus e deformată istoric, destructurată de modul ales de viață, în spații reci, secetoase, chiar de la momentul formării ei. Asta e o limbă deviată la dreapta, spre extrema șirului balansat de limbi ale lumii (sfinte-0-satanice). Etalonul armoniei și fericirii nu trebuie căutat. El e aici, în balanța, 0-Î-0. Prea multe limbi sunt neadecvate realității autentice, de raționament. Punctul de reper, 0, la care ne întoarcem acum, indică cauza, 0, și necesitatea unui nou început, a unei alte căi, corecte, continue, fără atrocități, cu o discrepanță, 0-0”, în descreștere.

de Victor Deleu


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns