Icoana – o Biserică de suflet
De Biserica Icoanei din București mă leagă oameni și trăiri care s-au împletit fast de-a lungul a peste douăzeci și cinci de ani.
Este mai întîi părintele Ion Popescu, duhovnicul meu din prin 1995 și, împreună cu prezbitera Florentina, naș de cununie în 1998. La sfinția sa merg periodic să-mi încarc sufletul creștinește, lepădînd din cele păcate omenești…
A fost apoi părintele profesor Nicolae Necula, care a slujit la cununia mea și care mi-a încurajat constant munca pedagogică și publicistică – Dumnezeu să-l odihnească în pace…
Am avut prilejul să scot o revistă, „Icoana“ – din păcate rămasă o frumoasă dar singulară floare, căreia nu i s-a dat posibilitatea rodirii…
O vreme am putut ajuta săptămînal cu sfaturi pedagogice și de specialitate – literatura și limba română – pe elevii ce mi-au fost încredințați punîndu-mi-se la dispoziție o sală de clasă la Școala Centrală, aflată vis-à-vis de Biserică…
De la Biserica Icoanei, împreună cu alți enoriași, am făcut un pelerinaj în Israel în 1999, încercînd un drum pe urmele lui Iisus Hristos călăuziți de părintele Ion Popescu. Am scris cu acea ocazie un jurnal de circa patruzeci de pagini format A4 pe care l-am printat și l-am înmînat participanților (a rămas în stadiul nemultimplicării editoriale)…
Din mila lui Dumnezeu, cînd i-a sosit sorocul fiicei mele să se căsătorească în 2009, cu generozitatea dobîndită din familie nași de cununie au acceptat să-i fie părintele Marcel Cornel Stavără (pe atunci era diacon), ginerele părintelui Ion Popescu, și viitoarea presbiteră Ana Maria…
Am luat parte, împreună cu enoriașii bisericii, la cîteva praznice, pe 24 cireșar, cînd se celebra nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul, hramul Bisericii-soră Icoana din satul gorjean Crasna, ctitorită de părintele Ion Popescu pe lotul părintesc, unde printre maici se numără sora părintelui (în 2011, lăcașul din zid al noii biserici a primit hramul Sfinților Martiri Brâncoveni)…
Nu mai lungesc șirurile de față cu aniversările familiei, la care eu și soția am fost primiți de fiecare dată cu bucurie creștină; dar mai am datoria de a menționa că păstrez calde prietenii cîtorva dintre enoriașii Bisericii Icoanei, între care trebuie dezvăluit un nume: Codruța.
Am rememorat aceste realități fiindcă, primind de la o prietenă un anunț-invitație (v. foto 1), am vrut duminică 22 florar să-i dau curs.
„Dragostea creștinească“ despre care a fost vorba în dimineața anunțată s-a manifestat însă pentru mine prin îndemnul șuierat de un jandarm încă de la intersecția străzilor care precedă locul Bisericii:
– Circulați pe trotuarul de vis-à-vis!
Am circulat pînă am ajuns în dreptul bisericii.
Cordoanele de jandarmi și de polițiști, o mulțime spăsită, zăgăzuită de garduri metalice străjuite de oameni de ordine, m-au contrariat. În curtea vechiului lăcaș, acum restaurat – de aici necesitatea canonică a resfințirii sale – fusese construită o estradă la care se ajungea pe un ssupect covor roșu. Era ora 8 și zece minute și oficia părintele Marcel Cornel Stavără utrenia. Nici pomeneală să pot pătrunde spre participare, necum să înmînez acatistul cuvenit și să aprind lumînări pentru vii și adormiți…
„Ce caut eu aici, în acest loc din care Iisus Hristos a fugit dînd cu ochii de covorul cel roșu, și-a fost alungat de forțele de ordine pe trotuarul de vis-à-vis?“ – mi-a năzărit în minte întrebarea.
Primăvara înfloritoare, soarele generos și gînguritul porumbeilor îmi vorbeau despre Dumnezeu, iar Biserica Icoanei luată cu asalt de protocoalele umilitoare mă respingea la o coadă de circa cincizeci de persoane, lungită pe lîngă gardul dinafara curții!…
Jalnică organizare, umilitoare procedură! Am plecat jignit în întreaga ființă, lăsînd în grija jandarmilor „locația“. Mi-am îndeplinit pe drumul de întoarcere cu autobuzele 381 și 312 încercarea individuală de comunicare cu Sfînta Treime, cu Maica Domnului, cu Arhanghelul Mihail, cu Îngerul Păzitor și îndeosebi cu Sfinții Mucenici Vasilisc și Marcel, alături de Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic pomeniți în duminica a cincea după Sfintele Paști. Samarineanca Fotini din cetatea Sihar s-ar fi întrebat cu mirare, trimisă și ea pe trotuarul de vis-à-vis:
– Doamne, părinții o noștri s-au închinat în muntele acesta [Garizim], voi însă [iudeii] ziceți că în Ierusalim este locul unde se cuvine a se închina. Jandarmii aceștia m-au trimis pe trotuarul de vis-à-vis, nelăsîndu-mă să mă apropii de Biserică. Unde este adevărul?
Din inima ei va fi răspuns iarăși Mîntuitorul:
– Crede-Mă, femeie, că va veni vremea cînd nu în muntele acesta, nici în Ierusalim vă veți închina Tatălui. Voi nu știți cui vă închinați, iar noi știm cui ne închinăm, căci mîntuirea este de la iudei. Dar va veni vremea, și a și venit, cînd adevărații închinători se vor închina Tatălui cu duhul și cu adevarul, căci Tatăl astfel de închinători caută.
Am găsit postată pe un site creștin predica rostită în catedrala din Sibiu, la 11 mai 1985, de ÎPS Antonie Plămadeală (cf. Tîlcuri noi la texte vechi, Editura Sophia). Preiau îndreptînd tacit erorile de limbă următorul fragment: „Tîlcul adevărat al cuvintelor «închinare în duh și în adevăr» constă în aceea că toate formele exterioare capătă valoare numai cînd sînt umplute cu inima bună, cu iubire, cu generozitate, cu jertfa pentru altul, cu schimbare interioară, cu dorința de transformare în bine, cu renunțarea la judecarea aproapelui, cu renunțarea la disputele deșarte, cu smerenie, cu rămînere în Biserica lui Hristos cea zidită pe temelia apostolilor și continuată pînă azi prin succesiune apostolică, în Biserica noastră ortodoxă“.
Or a rămîne în Biserica lui Hristos ar fi însemnat, în cazul concret redat, a fi fost acceptat „cu dragostea creștinească“ menționată în afișul-invitație, nicidecum trimis pe trotuarul de vis-à-vis! „Distanța socială“ pe care ne-au impus-o uneltele satanice teleghidate de la Bruxelles, din Davos și din alte centre globaliste oculte în 2020-2022 îi obsedează, cum văd, pe organizatorii unor evenimente creștine de excepție ca acela la care, fariseic, împreună cu surorile și frații creștini fusesem invitat să iau parte. Îmi pare rău că trebuie să mărturisesc public adevărul dezamăgitor despre acest moment ce s-ar fi cuvenit să fie înălțător pentru toți creștinii ce-au frecventat și cunosc Biserica Icoanei și, deopotrivă, pe foștii și pe actualii ei slujitori. Trăgînd acest semnal public, nădăjduiesc ca aceia răspunzători de viața liturgică a românilor să dovedească adevărata dragoste creștinească propovăduită de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care a fost pildă de smerenie, cum știm, spălînd picioarele ucenicilor Săi, nicidecum îndepărtîndu-i – cu alte cuvinte trimițîndu-i pe trotuarul de vis-à-vis, așa cum au făcut jandarmii și polițiștii cu creștinii ortodocși pe 22 florar 2022, amestecînd creștinismul cu regulamentele de ordine și pază dintr-o societate secularizată care nu-L mai recunoaște pe Dumnezeu drept Stăpîn.
Am revenit, după ora 15, împreună cu soția măcar pentru închinarea și trecerea prin Sfîntul Altar resfințit. Spre lauda lor, sute de creștini, nu numai bucureșteni, se perindaseră pînă la acea oră și încă alții soseau grupuri-grupuri. Șirul se lungea cuminte pe strada Icoanei și izvora de undeva, de pe strada Darvari (v. foto 2).
După circa două ore în care am fost obligați, vai, să ascultăm flecăreala dintre două urmașe ale fariseilor de odinioară, dar și să admirăm vreo cîteva capete și priviri plecate în cărți de rugăciuni și de acatiste, ne-am putut închina și am putut înălța o rugăciune asemănătoare aceleia a dreptului Simeon, primitorul lui Hristos: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta“.
Bineînțeles că Biserica Icoanei continuă să rămînă lăcașul meu de suflet!…
Luni 23 florar 2022
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
- Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
- Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează